Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Conacul Balș a fost predat Companiei Naționale de Investiții pentru a fi reabilitat. ”Ministrul s-a ținut de cuvânt”



Consiliul Local Darabani, întrunit joi, 31.03.2022, în ședință ordinară a votat predarea conacului Balș către Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții în vederea executării obiectivului de investiții ”reabilitarea, modernizarea și extinderea monumentului istoric”. Valoarea totală a investiției este de peste 15 milioane RON.

De asemenea, aleșii locali dărăbăneni au aprobat indicatorii tehnico-economici și devizul general privind cheltuielile necesare acestui obiectiv de investiții. În 14 ianuarie ministrul Dezvoltării, Administrației și Lucrărilor Publice Ceske Atilla a efectuat o vizită de lucru la Darabani și le-a promis dărăbănenilor că va susține proiectul reabilitării clădirii simbol a orașului Darabani. ”Acolo de unde vin eu (n.r.-Oradea, unul dintre cele mai frumoase orașe din România), prima dată sunt conservate muzeele, apoi se toarnă asfaltul” a spus Cseke Attila, care a promis în ianuarie că va semna în cartea de oaspeți a Conacului Balș după reabilitarea acestuia.  



Primarul Alin Gîrbaci s-a deplasat la începutul lunii februarie la Ministerul Dezvoltării pentru a pune la punct documentația necesară. Valoare finanțată a proiectului este de 3.159.437,64 euro. ”Ministrul s-a ținut de cuvânt” ne-a transmis Mijhai-Alin Gîrbaci, primarul orașului Darabani. Șeful proiectului este arhitectul George Subotnicu, fiul profesorului Liceului ”Dimitrie Cantemir”, Corneliu Subotnicu. Autoritățile locale au alocat 70.096, 95 lei, cofinanțare a proiectului.




Te-ar mai putea interesa si:  Alin GirbaciConacul BalsCseke Attila
3:46 pm Sambata, 02 Aprilie, 2022

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare