REPORTAJ Dărăbănenii din Londra, o poveste care ne doare FOTO

Să scrii despre românii din Londra, și în special despre dărăbăneni, nu este un lucru ușor. În primul rând pentru că Londra este altceva. Nu este nici Roma, nici Madrid. Capitala Marii Britanii este o metropolă prin definiție. Un oraș imens, ce adăpostește un amalgam de culturi și populații, în care spiritul britanic dispare treptat dinspre centru spre periferii.

Londra nu are nimic din tihna orașelor sud-europene, o spun în primul rând cei care au experimentat și traiul din Italia și cel din Anglia. Viața are un ritm alert, londonezii lăsând impresia că nu dorm niciodată. Economic, este de departe una din capitalele europene cu cele mai multe oportunități, nu există să nu găsești un job aici. Acesta este și motivul pentru care românii, în număr din ce în ce mai mare după criza din 2008, au ales să emigreze în această țară.

În fiecare an, comunitățile românești din Londra au crescut semnificativ, iar acum auzi foarte des vorbindu-se limba română, în orice colț al orașului ai merge. Numărul tot mai mare de români a generat o creștere a cererii de produse românești, astfel că au apărut magazine românești sau cu profil est-european, restaurante românești, vizitate pentru muzica lor, mai puțin pentru mâncarea de care s-au plâns mulți dintre cei cu care am stat de vorbă.

Acolo unde au ajuns, românii au luat cu ei o parte din spiritul de acasă. Dar locul în care, duminica românii se adună în număr cel mai mare este biserica. În fiecare duminică bisericile românești sunt neîncăpătoare. La biserică oamenii se întâlnesc unii cu alții, își aduc părinții sau copiii, fac parastase pentru cei adormiți. Dincolo de petrecerile organizate la zile importante, de restaurantele sau magazinele românești, biserica a rămas cea mai puternică legătură cu țara.

„Sunt dărăbăneni care nu ajută și dărăbăneni care nu te cunosc”   

Au plecat în străinătate dintr-o provocare, convinși de familie sau pentru că au fost dezamăgiți de unele experiențe din țară. În spatele acestor motive, realitatea este că au plecat pentru un trai mai bun, nu fără griji, dar fără lipsuri materiale. Unii au plecat prima dată de acasă, la 19 ani, pe un șantier din Londra. O experiență care i-a maturizat, mai ales că au dat peste oameni care au încercat să profite de naivitatea lor. Acomodarea nu a fost tocmai ușoară și nici condițiile de cazare foarte bune. Fără banii de acasă, împrumutați de părinți, nu s-ar fi descurcat. Primele experiențe londoneze au fost atât de dure pentru câțiva tineri, încât au ajuns să spună că „sunt dărăbăneni care nu ajută și dărăbăneni care nu te cunosc”. O expresie care s-ar putea să ne rănească orgoliul, dar care ar trebui să ne facă să reflectăm cât de solidari suntem, mai ales în străinătate.

„În viață îți place ceea ce faci sau faci ceea ce îți place”

Pentru mulți dărăbăneni Londra înseamnă aproape exclusiv șantierul pe care lucrează. Cei care au fost la prima experiență în străinătate nu știau la ce să se aștepte. Nu au ajuns acolo pentru viața culturală a orașului, pentru traiul boem, pentru muzeele sau restaurantele capitalei Angliei. Toți au plecat la Londra cu gândul de a face bani, iar acolo banii se fac muncind de dimineața până seara. Cei care au fost la prima experiență în străinătate nu au știut la ce să se aștepte. Cei care au mai fost anterior în alte țări au simțit unele diferențe. Dintre cei din urmă, unii ne-au spus că diferența dintre Roma și Londra, spre exemplu, este uriașă. Atât pentru climă cât și pentru viața de zi cu zi ar alege Italia, dar banii acum se fac în altă parte, iar din acest motiv trec peste unele dificultăți.

„În viață îți place ceea ce faci sau faci ceea ce îți place” mi-a spus unul din tinerii dărăbăneni la Londra. Te duci acolo unde câștigi mai bine, nu contează unde. Pentru mulți dintre ei faptul că se află la Londra, Bruxelles sau Paris, nu înseamnă mare lucru, sunt un fel de „pribegi în căutarea capitalului”; pe drumul lor spre o viață mai bună se opresc acolo unde sunt sursele de câștig cele mai mari. Cu toții s-au gândit inițial să nu rămână foarte mult. Când au venit, mulți și-au propus să stea „până la anul”. Însă, cu timpul, „la anul” a devenit „peste câțiva ani” și tot așa. Unii și-au găsit jumătatea și au decis să mai rămână cu gândul de a începe o casă pentru noua familie, alții vor să strângă bani ca să-și deschidă o afacere în țară. Dar sunt și oameni fără orizont, care nu și-au propus să rămână o anumită perioadă și nici nu trag foarte tare să se întoarcă. În această ecuație mai există o variabilă care trebuie luată în considerare. În periferiile Londrei, acolo unde își permit cei mai mulți dintre români și implicit dărăbănenii să stea, infracționalitatea este foarte ridicată. Mulți dintre cei care sunt la începutul unei vieți de familie nu își văd viitorul acolo, deoarece, în anumite situații, fenomenul pare scăpat de sub control. Cu toate aceste probleme, întorsul acasă este mereu amânat, motivele: birocrația excesivă a aparatului de stat din România, lipsa de funcționalitate a multor instituții, lipsa de interes a administrațiilor publice în sprijinirea noilor afaceri, lipsa investițiilor în infrastructură și alte domenii vitale pentru economie.

”Dacă vrei să faci bani, nu ai timp de altceva”

Discuția despre a te întoarce și a nu te întoarce este foarte dificilă. Sunt lucruri explicabile și lucruri care nu pot explicate. Familia este unul dintre cuvintele care îi fac pe cei mai mulți să spună că vor reveni pe locurile natale. Pe de altă parte, ritmul de viață al orașului îi ține captivi într-o rutină care devine apăsătoare, „dacă vrei să faci bani, nu ai timp de altceva”. Pe malul Tamisei timpul are altă dimensiune. Să faci în fiecare zi trei ore pe drumul dus-întors de acasă la muncă este foarte mult. Acesta este și motivul pentru care Londra înseamnă doar muncă pentru cei mai mulți dintre ai noștri. În general, cuplurile găsesc și ceva timp liber, le este poate mai ușor pentru că se au unul pe altul, în timp ce oamenii singuri sau cei cu familia lăsată în țară nu au altă viață în afara serviciului. Această realitate a dat naștere și la adevărate drame.

În Londra chiriile sunt foarte scumpe. Prin urmare, 4-5 chiar și 6 persoane închiriază o casă sau un apartament pentru a reduce din cheltuielile lunare. Această formă de conviețuire, apărută ca o necesitate, îi ajută să treacă mai ușor peste cea ce ar putea fi numit dorul de casă sau de familie. În grupuri mari dărăbănenii se întâlnesc rar. Poate și din cauza faptului că stau în părți diferite ale orașului, dar sunt și motive mult mai profunde, răutăți, invidii, intenția oamenilor serioși de a se delimita de cei cu un comportament lipsit de cinste. Există și astfel de cazuri despre care unii dărăbăneni vorbesc deschis, dar alții preferă să le treacă sub tăcere.
   
Sărbătorile, oricare ar fi ele, sunt diferite. Ziua Națională, de exemplu, a trecut pe lângă dărăbănenii din Londra aproape ca și cum nu ar fi avut loc. Unii dintre ei au fost la muncă, luna decembrie este foarte aglomerată, sunt comenzi multe și, implicit, o șansă de câștig mai mare. Alții au stat acasă, s-au odihnit, au deschis o bere cu colegii de apartament, eventual s-au mai uitat la ce difuzau televiziunile românești. Nu prea au timp de momente speciale, le păstrează acolo, în suflet, pentru zilele în care se vor întâlni cu familia. La sărbătorile de iarnă sau de Paști situația nu este cu mult diferită. Unii reușesc să obțină câteva zile libere și se întorc acasă, însă mulți rămân pe loc. Lucrează de cele mai multe ori până în ziua de Crăciun sau de Paști. În zilele libere se odihnesc, poate se văd cu câțiva prieteni să deguste împreună un vin sau un cozonac primit de acasă.

Deși câștigă mult mai mult decât familiile lor și și-ar permite să mănânce săptămânal în restaurante bune, bucatele de acasă trimise în pachet rămân cele mai bune. Poate nu doar datorită gustului, poate este și altceva în spate, dar asta este greu de explicat. Pe lângă bani, mulți se vor întoarce acasă cu ceva nu mai puțin valoros, ce poate fi definit prin cuvântul profesionalism. Ajunși în capitala Marii Britanii au văzut alt cult al muncii, mai multă seriozitate, o grijă mai mare pentru calitatea a ceea ce fac și nu în ultimul rând, respect față de client. Dacă acești oameni vor reuși să impună aceste lucruri odată întorși acasă, rolul lor în dezvoltarea comunităților din care provin va fi mai important decât banii pe care îi aduc cu ei. Există și o doză de reticență, nu sunt siguri dacă societatea noastră este pregătită să accepte regulile cu care ei s-au obișnuit. O altă problemă este cea a gestionării unor câștiguri serioase. Unii au învățat să fie chibzuiți, alții au căzut pradă unui anumit miraj. Dacă unii se gândesc ca în viitorul apropiat să se întoarcă pentru a porni mici afaceri, alții se gândesc să stea mult și bine și să-și etaleze nivelul de avuție în vacanțele din România: „care sunt serioși aici o să fie serioși și acasă, care sunt cowboy aici vor fi cowboy și acasă, dar sunt care sunt cowboy aici dar încă nu au ajuns acasă încă”.

„Degeaba lucrezi în timpul săptămânii cu englezii, dacă în week-end bei cu românii”

Străinătatea educă, o spun cei mai mulți, dar nu pe oricine. În general, cei care au lucrat cu străini, îndeosebi cu englezi și-au schimbat stilul, principiile de viață, viziunea asupra muncii. Există însă și o categorie de oameni rămași în hibernare. „Degeaba lucrezi în timpul săptămânii cu englezii, dacă în week-end bei cu românii. Cu mentalitatea e la fel, poate lucrul cu străinii educă, dar întorcându-te în mediul tău e greu să te schimbi”, mi-a spus unul din tinerii aflați la muncă în Londra.

Am fost alături de dărăbăneni în Londra duminică, 24 noiembrie, când s-a desfășurat turul II, al alegerilor prezidențiale. Întrebați de ce votează, au spus că pentru o viață mai bună: „Plec la vot pentru că am doi copii, iar prietenii mei, chiar dacă nu au copiii merg pentru ai mei”. În general se vorbește puțină politică între cei din Londra, opiniile tari ale unora îi fac pe mulți să evite acest subiect. Și cu toate că trăiesc cu dilema „ce îi mai leagă de țara lor?”, au plecat să voteze. Mulți sunt acolo dintr-o pornire de revoltă, au plecat supărați pe țara de origine, pe oameni, pe instituții, pe nepăsarea celor de acasă, și totuși nu pot să nu se gândească la România.

Dărăbănenii din Londra reprezintă pentru noi o poveste care ne doare. Ajuns printre ei descoperi o lume în care timpul și-a schimbat coordonatele. Londra este un oraș care, pe de o parte îți oferă foarte multe, dar pe de altă parte îți lasă prea puțin timp să te bucuri de ele. Avem în capitala Marii Britanii și dărăbăneni aflați acolo de peste două decenii, și-au deschis afaceri și acum oferă locuri de muncă altora din zonă. Despre ei o să vorbim altă dată. Acum e despre oamenii simpli, cei plecați în căutarea unui trai mai bun. Câțiva au găsit  în marea metropolă nu doar un ban în plus ci și un anume stil de a gândi și de ați proiecta viața, de a te comporta cu ceilalți. Alții se bucură de plăcerile mici ale vieții, chiar dacă muncesc ca niște britanici, se distrează ca niște români.

Cu toții ar fi putut fi astăzi în țară, iar acest text să nu aibă motive să fie scris. Din păcate ei sunt departe, muncesc pentru ei în primul rând, dar și pentru un oraș și o țară aflată în continuă dezvoltare. Noi cei de aici, să ne promitem și nouă și lor că vom încerca să-i recuperăm, să-i scoatem din această pribegie care le satisface niște nevoi dar le macină multe sentimente. România are nevoie de ei, de ce au învățat acolo, de priceperea lor, de deschiderea spre inovare. Cât despre cei rătăciți, sunt convins că vor găsi drumul cel bun cândva, chiar dacă, acest lucru îi va costa foarte, foarte mult. (Alexandru D. AIOANEI)