Presedintele PNL Darabani, ales cu 96,5% din voturi. VEZI componenta Biroului Politic al liberalilor VIDEO
Singurul candidat la preşedinţia PNL Darabani, Liviu Hrimiuc, a fost ales de 82 dintre cei 85 de membri de partid prezenţi duminică în Sala de şedinţe a Primăriei Darabani. De asemenea, liberalii dărăbăneni au acum un nou Birou Politic.
După ce 3 voturi au fost declarate nule, 82 dintre liberalii dărăbăneni au fost de acord ca omul de afaceri Liviu Hrimiuc să conducă destinele formaţiunii politice. Ultimii doi preşedinţi ai organizaţiei PNL Darabani au fost Florin Ignat şi Relu Cricleviţ. Înainte ca liberalii să voteze, Hrimiuc a ţinut celor prezenţi un scurt discurs. „Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi pentru sfaturile care mi le-aţi dat. Nu am prea multă activitate în acest partid, dar promit că împreună cu Biroul care va fi format vom face o echipă puternică şi stabilă şi vom putea ieşi în faţa cetăţenilor dărăbăneni numai cu lucruri pozitive” a spus preşedintele ales al liberalilor. Cei trei vicepreşedinţi ai partidului sunt Lucian Aroşoaie, Relu Cricleviţ şi Gheorghe Dragotă, primii doi cu 84 de voturi, iar Dragotă 79.
Vezi mai jos numărul de voturi primite de membrii Biroului Politic al PNL Darabani:
Lucian Florea 71
Florin Ignat 71
Petrică Hrimiuc 69
Cristian Creţu 68
Petrică Bărănceanu 66
Gheorghe Caba 62
Dorin Stredie 60
Ion Hriţcu 59
Dan Georgică Iacob 58
Mihaela Dumitrel 48
Otilia Farcaş 48
Constantin Gheorghiţă 46
Dan Dumitru Dănilă 45
Sergiu Vicliuc 40
Claudiu Negru, preşedintele Organizaţiei de tineret al PNL Darabani şi Zîna Andronic, preşedinte al Organizaţiei de femei, sunt şi ei membri de drept ai Biroului Politic. „Alegerile au decurs normal. PNL a fost şi rămâne o formaţiune importantă în eşichierul politic dărăbănean” a precizat Cristian Creţu, secretarul PNL Darabani.
Citiţi pe aceeaşi temă:
Schimbare de macaz in PNL Darabani. Liberalii au un nou sef! Se pregateste si un nou Birou Politic
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




