Capriciile vieţii, castanele primite zi de zi, vântul care bate tot timpul din faţă ne-a făcut să ne pierdem simţul voluntariatului. Adesea când suntem invitaţi să prestăm un serviciu, să ajutăm pe cineva sau să efectuăm o activitate în folosul urbei, ne gândim tot timpul la avantajele pe care le putem obţine în urma efortului nostru. Implicarea în diverse activităţi, de la acţiuni de ecologizare, spectacole, competiţii sportive, etc. este susceptibilă ca fiind aducătoare de câştig. Încă nu avem mentalitatea de a recunoaşte că unii dintre semenii noştri îşi sacrifică timpul şi energia doar din dorinţa de a face ceva pentru această comunitate.

Mesajul pe care vor să-l transmită astfel de oameni nu este totdeauna înţeles în sensul său real. Cei care, având anumite pârghii în mână, ar fi putut face multe lucruri pentru propăşirea micului nostru oraş, privesc cu răutate spre cei care vin şi vor să pună lucrurile puţin altfel. Pasivitatea, care îi caracterizează pe mai înalţii noştri funcţionari ne obligă să ne învârtim în acelaşi cotidian sterp, lipsit de orizont. Până la urmă, de ce s-ar implica ei în proiecte care nu le aduc nici un câştig material şi nici electoral?

Despre dialog şi puterea de a recunoaşte că greşim, şi a accepta ideea că unii au meseria de a ne arăta ce facem bine şi ce nu ar fi multe de spus. Ne lipseşte puterea de a duce o dezbatere argumentată, de a purta o discuţie în limita bunului simţ, ne pripim să aruncă cu noroi, să fim ironici, aşteptăm cu nerăbdare ca cel de lângă noi să facă o gafă pentru a ne satisface umorul propriu. Ne aprindem prea repede atunci când vedem că funcţia noastră sau instituţia unde lucrăm apar în presă într-o lumină nu tocmai favorabilă. Unii chiar au impresia că îi căsăpesc prin afirmaţiile lor, prin comentariile lor, pe autori.



Este de apreciat când vezi pe cineva că îşi exprimă punctul de vedere argumentat, cu luciditate şi spirit critic constructiv. Poate unii înţeleg că prin înjurii, replici nefondate şi aluzii denigratoare chiar se vor face remarcaţi, iar opiniile lor vor fi luate în seamă. Din păcate pentru ei, nu stârnesc decât amuzamentul cititorilor. Unii chiar se chinuie să lase ca mărturii online suma inteligenţei lor. Într-o comunitate mică, a avea opinii diferite faţă de cei care se consideră lideri poate fi considerată o nebunie. Cei mai mici au "nesimţirea" de a spune adevărul şi celor mai mari le lipseşte, de cele mai multe ori, bunul simţ de a-l recunoaşte. (Alexandru Aioanei)



6:40 pm Sambata, 01 Octombrie, 2011