Sport pentru toti darabanenii GALERIE >60 FOTOGRAFII
Tribuna Stadionului Orăşenesc Darabani a fost arhiplină în dimineaţa zilei de sâmbătă, 1.10.2011, cu 24 de ore înainte de meciul echipei locale. Nu a fost fotbal de liga a IV-a, nici miting electoral, a fost Ziua Sportului Şcolar. În uvertura Zilei Naţionale a Sportului pentru Toţi, filiala Darabani a asociaţiei cu acelaşi nume a mobilizat foarte mulţi elevi de la Şcoala Generală „Leon Dănăilă”, Grupul Şcolar Darabani, Şcoala nr. 2 Corneşti şi şcolile din Teioasa şi Bajura. Micii sportivi s-au întrecut la cross, trasul la frânghie şi alergare în saci, iar mai târziu elevii au jucat volei şi fotbal în Sala de sport a Şcolii „Leon Dănăilă”, deoarece nu au la dispoziţie nici un teren practicabil în aer liber.
Comisia metodică a profesorilor de educaţie fizică şi sport formată din cadrele didactice Radu Pop, Chirica Puşcaşu, Mihai Rusu şi Vasile Dascălu au coordonat întrecerea sportivă. De asemenea, un aport deosebit în buna desfăşurare a competiţiei a avut şi prof. Cristian Caldare. Trasul la frânghie şi alergarea în saci au condimentat competiţia cu râsete şi voie bună. Ocupanţii primelor locuri contează mai puţin, toată lumea a avut de câştigat prin sport. „A impresionat dorinţa elevilor de a face mişcare şi faptul că au participat la această întrecere sportivă în număr mult mai mare ca anul trecut” ne-a declarat prof. Radu Pop, preşedintele filialei Darabani a asociaţiei „Sportul pentru Toţi”.
Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto a competiţiei
5:31 pm Sambata, 01 Octombrie, 2011
2 Comentarii la “Sport pentru toti darabanenii GALERIE >60 FOTOGRAFII”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare

































































Eu am locul I la cursa cu sacii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Eu la alergat am iesit pe 6~x(