COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Miky Şpagă a plecat din Senat, noi am rămas cu aplaudacii

A fost cândva un personaj sinistru pentru România ultimilor 25 de ani; mereu în tabăra care trebuie, tot timpul cocoțat acolo sus, pe funcții mari, unde se trag sforile importante. A fost unul din marii beneficiari ai rătăcirii românilor pe drumul democratizării. S-a crezut mereu un boem, născut în București a avut prea puține legături cu provincia, deși a fost senator sau deputat de Teleorman, Prahova și Botoșani.

În 2012 locuitorii din nordul Moldovei l-au trimis în Senat pentru a-i reprezenta, pentru a le pune problemele pe masa legislativului, pentru a cere Guvernului soluții la nevoile care-i apasă de multă vreme. Ei nu-l cunoșteau, dar au fost convinși de unii dintre ai lor, oameni de vază chipurile în comunitate să-l voteze.

În primul rând despre aceștia este vorba. Miki Șpagă, pe numele lui adevărat Șerban Mihăilescu, este cunoscut ca un favorizat al sorții. Inginer de profesie, a lucrat în ultimul guvern comunist al lui Constantin Dăscălescu, timp în care se pare că a avut și ceva legături cu Securitatea. După 1990 a fost membru PSD fiind unul din oamenii siniștri, care au condus din umbră acest partid. A plecat alături de generalul izmană Gabriel Oprea și a format UNPR, o formațiune care a adunat toate rebuturile politicii și le-a pus în slujba „interesului național”. Nu s-a remarcat decât prin activitățile de pe piața neagră a politicii, care i-au și adus porecla de Miki Șpagă. A intermediat contracte importante pentru România, unele aducându-l în vizorul DNA (vezi dosarul Microsoft), dar frăția hoților a fost mai puternică, iar tovarășii de ciolan nu l-au lăsat pradă „hienelor” din justiție.

În toamna lui 2012 Miki Șpagă a aflat și el de Darabani, nu pentru că l-ar fi interesat, ci pentru că aici l-a trimis partidul să candideze. Nu mai avea loc pe valea Dâmboviței și l-au trimis la margine de lume, o zonă departe de capitală, dar unde succesul era garantat. Numele și imaginea nu spuneau nimic oamenilor din nordul județului Botoșani, dar pentru că s-au găsit localnici obedienți și pricepuți în a ridica statui de lut, moșul cu păru alb a ajuns senator. De atunci a fost o prezență exotică în zonă. La fiecare descălecare în Darabani, spiridușii, directorașii, micii intelectuali urcați de partid în ierarhia profesională îl înconjurau și îi făceau curte. Marele baron de capitală se simțea ca un magistru înconjurat de ucenici care așteptau cuvinte de învățătură. Lupta era aprigă pentru un loc cât mai aproape de maestru, de la cine poți învăța mai bine principiile și tehnica traseismului, corupției de stat, infatuării, nesimțirii, parvenirii decât de la Miki Șpagă?



Așa se și explică mulțimea mare de căței care se gudura la picioarele stăpânului în așteptarea unei firmituri. Spectacolul era unul grotesc, și orice vizită a lui Șpagă în Darabani nu s-a remarcat decât printr-o crasă sfidare a populației. Nu este mai mare umilință ca aceea în care cumperi electoratul cu alcool într-o zonă măcinată de alcoolism și nici mai mare nesimțire ca aceea a politicienilor locali, cărora le venea să te ia la bătaie dacă contestai infailibilitatea învățătorului lor. Miki Șpagă a plecat din Senat, și-a dat demisia pe 1 septembrie. În urma lui nu a rămas la Darabani decât o trupă de aplaudaci, care au învățat bine lecțiile oferite de acest personaj sinistru, țin cu dinții de funcții, folosesc bunurile și proprietățile statului fără să plătească, sunt sfidători și obraznici. Asta este moștenirea pe care ne-a lăsat-o marele slujitor al „Interesului național”. (Alexandru D. AIOANEI)
   

Te-ar mai putea interesa si:  Darabani,  UNPR,  Miky Spaga

Adauga un comentariu