Proiectele transfrontaliere, o sansa pentru orasul Darabani?



Faptul că Darabaniul se situează la congruenţa a trei graniţe de state, poate constitui un punct forte pentru administraţia locală. Cooperarea transfrontalieră poate aduce finanţări pentru proiecte pe care cei care conduc destinele localităţii nu le-ar putea pune în aplicare altfel, datorită subşirimii bugetului local. În acest context, Primăria a elaborat mai multe proiecte cu parteneri din Moldova și Ucraina,  care urmează să participe la o selecţie după data de 01.02.2012. Proiectele sunt pregătite, urmând să se mai stabilească unele detalii împreună cu partenerii, în cazul finanţării acestora.

Proiectele propuse constau în gospodărirea deşeurilor, promovarea schimburilor culturale şi  îmbunătăţirea serviciilor de alimentare cu apă. În primul proiect, oraşul Darabani şi oraşul Herţa din Ucraina sunt parteneri, lider de proiect fiind oraşul Străşeni din Republica Moldova. Obiectivul general al acestui proiect este modernizarea infrastructurii de gestionare a deşeurilor menajere şi gospodărirea acestora în sistem european. Se estimează ca valoarea acestuia să ajungă la 1.000.000 de euro. Partenerii proiectului vor contribui cu câte 3000 de euro (Darabani şi Herţa), iar liderul (Străşeni) cu 94.000 de euro.

Proiectul care are în vedere promovarea schimburilor culturale are ca lider oraşul Darabani, iar ca parteneri tot cele două oraşe din Ucraina şi Moldova (Herţa şi Străşeni). Câştigul concret pentru oraşul de pe malul Prutului ar fi achiziţia de bunuri de practică culturală (costume populare, instrumente, dotări pentru Casa de Cultură). Va fi constituită o formaţie artistică, reprezentativă pentru oraş, care va participa la manifestări culturale organizate de partenerii din proiect. De asemenea, se urmăreşte revigorarea activităţii culturale, afectată de faptul că de ani buni nu există măcar un referent cultural la nivel de oraş.

Eforturile de a angaja un director la Casa de Cultură "Theodor Balş" sunt zădărnicite de prevederile legale care restricţionează încadrările în sistemul bugetar. Contribuţia Primăriei la acest proiect va fi de 5500 de euro, valoarea achiziţiilor materiale fiind de 21.000 de euro, din bugetul total estimat de 95.000 de euro. În aceşti bani sunt incluse şi cheltuieli de deplasare a formaţiilor artistice la spectacole, fiind prevăzute câte 3 manifestări pentru fiecare parte implicată în proiect.



Un al treilea proiect transfrontalier în care este implicată Primăria Darabani se referă la îmbunătăţirea alimentării cu apă din râul Prut, şi este propus de Consiliul Raional Făleşti din Republica Moldova, cu mai mulţi parteneri din Republica Moldova şi Ucraina. Dacă acest proiect va primi finanţare, pentru oraşul botoşănean se preconizează să se realizeze înălţarea digurilor din zona de captare a apei din Prut de la Teioasa (Podul Boieresc), pentru a asigura o mai bună filtrare a apei cu care este alimentat Darabaniul.

Aşadar se va realiza un nou sistem de captare a apei, direct din râul Prut, prin intermediul unei prize de apă de suprafaţă şi pomparea acesteia într-un bazin deschis, creat pe infrastructura deja existentă. Staţiile de pompare şi de tratare vor fi modernizate prin intervenţii specializate. Din estimările făcute se va asigura, indiferent de condiţiile climatice, un debit de 61,2 mc/oră, noul sistem asigurând oraşului atunci când va fi finalizat un volum de apă de circa 1470 mc/zi.

Valoarea estimată a investiţiei pentru oraşul Darabani este de aproape 600.000 euro, contribuţia proprie fiind de 10% (circa 60.000 de euro). Valoarea totală a proiectului este de 2.500.000 euro, din restul sumei asigurându-se lucrările pentru ceilalţi parteneri, asigurându-se astfel îmbunătăţirea alimentării cu apă a mai multor localităţi din zona Prutului. Primarul Ghiorghi Burlacu a avut mai multe întâlniri cu partenerii celor 3 proiecte, atât în Darabani, dar şi în Ucraina şi Moldova. Rămâne de văzut dacă aceste proiecte vor fi duse la bun sfârşit. (Ionel David)




9:00 pm Marti, 31 Ianuarie, 2012

3 Comentarii la “Proiectele transfrontaliere, o sansa pentru orasul Darabani?”

  1. ixulescu spune:

    e cam tarziu,numai cand vine anu elctoral scote dom primar din mapa promisiuni si texte,da pana acuma ca el lucreaza la primarie de mai bine de 30 de ani nu a stiut cum e esezat darabaniul si ce avantaje sunt?aaaaa,,vin alegerile si el trebuie iar sa prosteasca taranii cu promisiuni sa mai dea o data cu stampila,dupa de mai bine de trei ani a distrus totul acuma scoate iar promisiunile,,pe alea de vesnica pomenire,,,aducem apa,,de gaze nu zice nik?bla balabla ca sa dea oamneii cu stampila,,,pana atunci dragi darabaneni sa aveti grija sa nu va imbolnaviti ca muriti cu zile,poate nu stiti ca nu aveti spital ca bravul vostru primar l-a inchis,,,oare primarul de la sa veni de ce s-a luptat atata si s-a chinuit si la final a reusit sa nu se inchida spitalul de la saveni?oare e mai gospodar?nu puneti botul si nu mai dati votul,faptele vorbesc iar darabaniul e in pragul colapsului,nu uitati aveti grija sa nu va imbolnaviti ca muriti cu zile,pana la dorohoi la spital e drum lung

  2. minciunica spune:

    bravo ixulescule tineo tot asa ai mare dreptate un om ca primaru care a batut pe la toate portile pentru a fi ales cu promisiuni de tot felu dupa ce sa vazit ales cand mergi la peimarie nu are timp sa stea devorba cu tine un om fara caracter pote il mai prindem pe la portile noastre a jucat hora unire cu niste copii unde iti erau limpai DOMNULE PRIMAR? SINGURUL VOT IL VEI AVEA DE LA Score

  3. OM DIN DARABANI spune:

    PROIECTE...PROIECTE...PROIECTE!!!NICI-O FINALIZARE!CONCLUZIE???ALT PRIMAR!!!!!!!

  4. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare