Elevii blocati de zapada la scoala au plecat acasa. Darabaneni mobilizati pentru deszapezirea drumurilor
Cei aproximativ 30 de elevi ai Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani, originari din comunele Mileanca si Havârna au plecat astăzi, în jurul orelor 17:30, spre localităţile de domiciliu. Banii cheltuiţi cu elevii sinistraţi vor fi decontaţi din fondul pentru situaţii de urgenţă. Conducerea unităţii de învăţământ a refuzat să ofere orice declaraţie, în acest caz.
Dărăbănenii au lucrat de zor ca să scoată de sub zăpadă oraşul lor, iar prioritar era drumul care să-i ducă acasă pe elevii care dormeau de două nopţi la liceul din oraş. “Sunt trei maşini de la Direcţia Judeţeană de Drumuri şi două ale noastre şi muncim la deszăpezirea porţiunii de drum dintre Lişmăniţa şi Mileanca” a declarat pentru Darabaneni.ro, în cursul dimineţii de astăzi, Mihai Plugaru, inspector Protecţie civilă din cadrul Primăriei Darabani. “În jurul orelor 17:30, am solicitat unui transportator al elevilor să-i ducă pe aceştia acasă. Copiii nu au întâmpinat nici o problemă” ne-a spus viceprimarul Relu Cricleviţ.
“Am lucrat în cooperare cu cei de la Drumuri Judeţene pentru ca acei elevi să poată pleca în siguranţă la casele lor. Încercăm să finalizăm cu succes ceea ce am început. Astăzi (n.r.-14 decembrie) am intrat în Bajura la 2:00, apoi am desfundat str. Câmpeni şi Teioasa, apoi cartierul Corneşti. În acestă seară lucrăm în Lişmăniţa” a precizat şi Gheorghe Sîsîiac, şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Darabani.
În noaptea de miercuri spre joi, un echipaj al Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani a transportat un bolnav din Alba (Hudeşti) la Centrul fix de permanenţă din Darabani.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




