FOTBALUL JUDETEAN BOTOSANEAN, CA LA NOI LA NIMENEA RAZBOI REAL-INTER Dorohoiul a contestat portile din Hudesti, iar Hudestiul a contestat ruleta lui Denis „A fost o magareala!”
  Cascadorii râsului în ultima etapă a „Onoarei” botoşănene, în derby-ul pentru promovarea în liga a IV-a dintre Real Hudeşti şi Inter Dorohoi! Oaspeţii au contestat dimensiunile porţilor de la Hudeşti, pe care centralul Denis Creţu le-a măsurat cu ruleta, şi a confirmat că acestea nu sunt regulamentare, dar delegatul hudeştean Mihai Ibănişteanu este de părere că ruleta arbitrului nu este una omologată. Deznodământul partidei urmează să fie stabilit marţi de către comisiile AJF, dar cei de la Real Hudeşti sunt hotărâţi să facă memoriu la FRF.
Paradoxal este faptul că echipa din Hudeşti joacă de cinci ani de zile în aceste condiţii care nu au fost contestate până acum de adversari. Mai mult, Mihai Ibănişteanu, delegatul echipei din Hudeşti, a precizat că acest teren a fost omologat acum doi ani de preşedintele AJF Botoşani, Mihai Calistru împreună cu Ilie Andrici şi Vali Luca. „De acum doi ani şi până acum...? Dacă-l contesta cineva aceiaşi situaţie era. Atât timp cât poarta am înţeles că avea 5 metri şi ceva, li s-a spus de luni sau marţi să-şi pună la punct terenul. Vor veni marţi la comisii. De acasă nu pot să dau soluţii. Eu nu dau verdicte, vor judeca comisiile” a fost explicaţia preşedintelui AJF Botoşani, Mihai Calistru, pentru Darabaneni.ro.
  Se pare că terenul ar fi şi mai scurt decât prevede regulamentul, dar, în urma contestaţiei depuse de Inter Dorohoi, arbitrul divizionar Denis Creţu a măsurat azi doar porţile care aveau o înălţime regulamentară (2,44 m), dar nu şi lungime (una măsura 5,98 m, iar alta 6 m, faţă de 7,32 m cât prevede regulamentul). Delegatul Realului din Hudeşti a contestat faptul că ruleta „fluieraşului” nu avea certificat metrologic. „Este posibil să fi fost bună ruleta, dar aşa spune legea” a motivat Ibănişteanu. După ce terenul din Hudeşti a intrat oficial pe lista neagră, Mihai Ibănişteanu a trimis luni fax la AJF Botoşani solicitând să joace la Conceşti, după ce duminica trecută primise la Bucecea acordul verbal al preşedintelui AJF, Mihai Calistru, pentru a disputa derby-ul pentru promovarea în Liga a IV-a pe alt teren, la Conceşti sau Darabani.
„Nişte murături, nişte zdrenţe...trebuiau să joace în teren dacă sunt bărbaţi”
Marţi, Ibănişteanu a fost informat de Calistru că, conform regulamentului, este nevoie de acordul adversarilor pentru a disputa partida pe un alt teren. Însă oaspeţii au refuzat orice variantă, hudeştenii fiind dispuşi să joace chiar la Dorohoi. După ce a spus că „Interesul poartă fesul”, antrenorul secund şi jucătorul Interului Dorohoi, Gabriel Cărăuşu, a precizat că acestea sunt probleme organizatorice care nu intră în atribuţiile sale. Dorohoienii au sărbătorit astăzi câştigarea primului loc din Liga a V-a nord. În aşteptarea patronului echipei, ei au cântat: „Campionii, campionii!” şi „Să vină banii la băieţi!” (foto jos)
  
  
  
  
  „A fost o măgăreală!...Mă chinui de 3 ani să fac o echipă, merg şi bat pe toată lumea, şi vin şi mă faultează pe mine nişte murături, nişte zdrenţe de la Dorohoi. Trebuiau să joace în teren dacă sunt bărbaţi...Am contactat un avocat şi vom face memoriu la FRF, pentru că cei de la Dorohoi sunt mână-n mână cu AJF Botoşani” a declarat Mihai Ibănişteanu (foto stânga). Delegatul Hudeştiului a spus că „s-a umplut paharul” şi este hotărât să nu mai continuie în campionatul judeţean botoşănean, deoarece este de părere că, „cărţile sunt făcute la AJF” pentru cine trebuie să-şi adjudece în fiecare an ligile judeţene. În final, unde-i „Onoarea” fotbalului mic botoşănean? Urmează să aflăm marţi de la comisii. (L.B.)
  
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




