19 copii din Darabani s-au inscris in prima zi la Clubul de karate Bushido GALERIE FOTO
Aproximativ 20 de copii dărăbăneni au dat joaca cotidiană din faţa blocului, calculatorul sau fotbalul pe o oră şi jumătate de exerciţii de dezvoltare a mobilităţii, forţei şi tehnicilor de karate. Chiar dacă sperau să se înscrie în prima zi a săptămânii mai mulţi copii la Do Shotokan Bushido, reprezentanţii clubului botoşănean consideră că este un debut promiţător în dezvoltarea artelor marţiale în urbea de pe malul Prutului.
„Mă aşteptam să vină mai mulţi, să fie şi copii mai mari, dar cred că vom face treabă bună împreună. Tratăm antrenamentele cu maximă seriozitate şi nu-mi place să avem timpi morţi, iar părinţii au fost încântaţi” a declarat pentru Darabaneni.ro, prof. Cristian Honceru (foto dreapta). Printre noii discipoli ai lui Honceru şi Ovidiu Andrei s-au aflat şi patru copii dărăbăneni care făceau karate la Dorohoi, în cadrul clubului Pamphil Center din Botoşani. Părinţii trebuie să achite lunar pentru micii karateka din Darabani un abonament de 60 de lei. Vârsta minimă pentru a practica karate, conform antrenorilor botoşăneni, este de 6 ani. Filiala din Darabani a clubului Bushido va programa săptămânal în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Leon Dănăilă” câte două antrenamente de 2 ore, luni şi sâmbătă, de la 14:30, respectiv 8:00. (foto: Cristian Studio) 
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini
Citiţi pe aceeaşi temă:
Primul club de karate din Botosani va avea filiala la Darabani. Luni, primele inscrieri VIDEO
10:55 pm Marti, 14 Ianuarie, 2014
	    Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook.
	    Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.  
    
Adauga un comentariu
Editorial
				Poza saptamanii
				Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
			
          Darabaneanul lunii
			
Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
					
									
                
        Calendar Ortodox
			
			
		Carte de Oaspeti
				Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
		Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
	
				    
































