Campanie de informare pentru alegerile locale: „Tu votezi, MAI te informează”

În contextul organizării alegerilor locale din acest an, M.A.I. desfășoară o campanie de informare a cetățenilor cu privire la principalele prevederi legale referitoare la exercitarea dreptului de vot.
Prin intermediul acestei campanii, alegătorii primesc recomandări utile în raport cu procesul electoral: să dețină documente de identitate valabile, să nu accepte mita electorală și să respecte confidențialitatea votului. În cadrul campaniei au fost realizate mai multe tipuri de materiale și au fost alese modalități de promovare multiple pentru a atinge categorii de public-țintă cât mai diverse.
Astfel, în judeţul Botoşani, 500 de afișe, format A2, care au fost distribuite în întreaga țară pentru a fi amplasate în locuri aglomerate, în sediile unor instituții publice cu aflux mare de cetățeni, precum și la intrarea în secțiile de votare. De asemenea, au fost realizate trei spoturi video și trei audio care în baza deciziei Consiliului Național al Audiovizualului privind regulile de desfășurare în audiovizual a campaniei electorale pentru alegerile locale din anul 2016 vor putea fi inserate de către radiodifuzori la finalul calupurilor de spoturi publicitare electorale.
Spoturile MAI vor fi difuzate și prin intermediul plasmelor care sunt amplasate în locurile publice din judeţ. Totodată, pe pagina oficială de Internet a MAI, a fost creată o secțiune dedicată alegerilor care conține principalele prevederi legale referitoare la alegeri, contravențiile ce pot fi constatate de angajații MAI și infracțiunile prevăzute de Codul Penal, precum și link-uri către deciziile Biroului Electoral Central și ale Autorității Electorale Permanente.
Vizitatorii site-ului MAI pot descărca, de asemenea, afișul și spoturile realizate în cadrul campaniei de informare. Având în vedere rolul esențial pe care mediul online îl are în informarea alegătorilor, campania MAI include o componentă de informare specială și pe contul de Facebook.
9:32 pm Luni, 09 Mai, 2016
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!