Nicușor Imbir este un om simplu, care locuiește cu familia sa în Bajura, Darabani. De meserie este șofer. Pentru a avea un trai decent, în paralel se ocupă și cu zootehnia. Muncește mult, dar în același timp își găsește timp și pentru aproapele aflat în nevoie. Are o energie extraordinară și o mare calitate: nu poate trece indiferent pe lângă o persoană aflată în necaz. De Crăciun, l-am rugat să ne povestească o serie din acțiunile filantropice pe care le-a inițiat sau în care a fost implicat.

Care a fost primul dumneavoastră act de caritate și cum ați decis să faceți acest lucru?

Este greu să-mi amintesc cum au început aceste activități frumoase. Cred că era prin 2006 când mergem la Botoșani zilnic, urmând niște cursuri de calificare în zootehnie și agricultură. Așteptând o ocazie la stația de la Bajura, am întrebat pe o consăteancă ce mai face băiatul ei, fiindcă nu-l văzusem demult. La care ea mi-a zis, puțin supărată, că Romică probabil e mort, fiindcă de vreo două luni nu s-a mai ridicat din pat. Am rămas surprins de acest răspuns și pentru că stătea foarte aproape de stație, am mers să îl văd. Am găsit un om pe un pat într-o bucătărie de vară, fără uși și fără geamuri, nespălat, neîngrijit, și abia i se mai simțea pulsul.

Mi-a fost tare milă de el. Am sunat la 112 și a fost dus la mai multe spitale din Botoșani, iar într-un final la Iași, fiind operat pe creier. Au urmat 3 ani de recuperare, fiind internat în mai multe spitale. Am avut amintiri frumoase pentru că l-am putut ajuta să mănânce, să vorbească și să se poată deplasa, creierul lui fiind redus la vârsta de 3 ani din cauza operației. M-am bucurat mult că l-am putut ajuta pe Romică, care acum este un om în toată firea, care duce o viață normală, ajutând poștașul sa împartă corespondența prin sat.

La o cunoscută emisiune TV, moderatorul își întreabă invitații ce îi impresionează mai mult: un copil aflat în nevoie sau un bătrân? Ați avut de multe ori astfel de dileme, pe cine vă îndeamnă sufletul să ajutați prima dată?

Eu, fiind o persoană duioasă, am început să plâng... Chiar atunci am oprit la școală, am vorbit cu doamna directoare să îl învoiască pentru următoarea zi, mi-am luat liber de la serviciu și am plecat cu încredere în Dumnezeu la spitalul de copii Botoșani, unde l-am întâlnit pe domnul doctor Tudorache Constantin. Emi a fost examinat și programat pentru internare. Cu ajutorul domnului doctor și a lui Dumnezeu a fost operat, iar operația a fost un succes. A urmat o perioadă de recuperare și neavând mașină personală la vremea respectivă, am fost plăcut surprins când foarte mulți colegi și prieteni s-au oferit să asigure transportul până la Botoșani și înapoi. Atunci am realizat că oamenii din jurul meu sunt dispuși să ajute pe cel în nevoie. Acum Emi este un cavaler, mă întâlnesc cu el des trecând prin Concești, și nici eu nu îmi pot da seama care este piciorul operat

Unde găsiți energia și resursele necesare pentru o implicare atât de mare? Care a fost cea mai dificilă acțiune pe care ați derulat-o, din punct de vedere al resurselor financiare, al logisticii și al oamenilor implicați?

Ce activități aveți în derulare în această perioadă?

Tot prin intermediul internetului, am făcut un apel la consătenii care sunt plecați peste hotare și la cei care sunt în sat, să-l ajutăm pe Doru să aibă și el un acoperiș deasupra capului. Am fost  foarte surprins când am văzut dorința de implicare a consătenilor, și bunăvoința lor de a-i oferi o șansă și o casă lui Doru. În doar 8 zile lucrătoare casa a fost gata. În a 8-a zi,  Doru a putut să doarmă într-o casă nouă, având curent electric și tot ce i-a trebuit. Urmează ca în primăvară să turnăm prispele și să-i dam casa cu decorativă. Acum, în preajma Sărbătorilor, am găsit sponsori și resurse necesare pentru a aduce fericire pe chipul a 30 de copii, dăruindu-le alimente, jucării și mult așteptatele  dulciuri. Resursele financiare pentru aceste acțiuni au venit atât din partea localnicilor, anumitor firme la care am apelat, cât și de la cei plecați în străinătate, cunoscându-mi acțiunile.

    
Ce planuri aveți pentru anul viitor?

Împărțind cadourile copilașilor, am întâlnit în Păltiniș o familie compusă din mamă și 4 copii, într-o situație foarte dificilă, deoarece locuiesc într-o casă oferită temporar de niște localnici. Am observat că acestei femei îi place munca, având în gospodărie găini, porci, rațe pentru a se putea întreține. Cred că această familie merită ca mână de la mănă, puțin câte puțin, să o putem ajuta să aibă și ei casa lor.

Mulțumesc celor care m-au susținut și cu ajutorul lui Dumnezeu și al dumneavoastră să mergem mai departe în a ajuta pe cei în nevoie. Dacă dispuneți de haine pe care nu le mai folosiți, jucării, sau doriți să vă implicați financiar în aceste acțiuni, va rog să ne unim toți împreună și să aducem puțina fericire celor în suferință. Iisus a spus: ”Oridecâte ori ați făcut aceste lucruri celor mai neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut!”(Alexandru D. AIOANEI)




10:16 pm Sambata, 26 Decembrie, 2020