REMEMBER Rîznic: „Bine aţi venit Domnule Rege!” FOTO DE COLECŢIE
Regele Mihai s-a născut la data de 25 octombrie 1921 la Sinaia şi împlineşte astăzi 90 de ani. Dărăbănenii au avut onoarea de a primi vizita fostului suveran în toamna anului 1997. A fost cea mai importantă vizită a unui fost şef de stat la Darabani, după ce în perioada 1994-1996 au mai venit în cel mai nordic oraş al ţării, pe rând, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Edilii locali de atunci au fost destul de reţinuţi faţă de vizita Majestăţii Sale la Darabani. Emil Rîznic, primarul oraşului, s-a adresat fostului suveran la sosire: „Bine aţi venit Domnule Rege!”, moment de amuzament pentru cei prezenţi. „Fiind un promonarhist convins, am dorit să-l primesc pe Regele Mihai cu Imnul Regal al României, dar mi-a interzis primarul Rîznic. Şi Consiliul Local de atunci a manifestat o oarecare ostilitate faţă de această idee. Nici şeful meu pe linie de partid (PNŢCD), prefectul Alexandru Simionovici, nu a privit cu ochi buni aceast lucru. În orice caz, vizita Regelui Mihai la Darabani a fost un succes” a declarat pentru Darabaneni.ro, Victor Teişanu, consilier local în acea perioadă.
Jurnalistul şi poetul dărăbănean i-a prezentat Majestăţii Sale o telegramă prin care Regele Carol al II-lea, tatăl fostului suveran, răspundea invitaţiei făcută de dărăbăneni în 21 iulie 1937 când s-au împlinit 100 de ani de la declararea târgului Darabani. La vizita Regelui Mihai au mai luat parte Georgel Mardar, în prezent preşedinte al Judecătoriei din localitate, fost secretar al oraşului Darabani, Liviu Andronic, fost consilier local, preoţii Avîrvărei, Nicodim şi Nazare, dar şi mai mulţi salariaţi ai Primăriei oraşului, printre care Veronica şi Paulică Zahariea. Fiul soţilor Zahariea, Dimitrie, i-a dăruit Regelui Mihai un buchet de flori.
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini de la vizita Regelui Mihai la Darabani
6:37 pm Marti, 25 Octombrie, 2011
8 Comentarii la “REMEMBER Rîznic: „Bine aţi venit Domnule Rege!” FOTO DE COLECŢIE”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare








Cine vorbeşte cu Domnule Rege arată plinitudinea capacităţilor sale intelectulae şi a culturii generale. Totuşi mă bucur că nu a vorbit cu "Tovarăşe" Rege
La biblioteca exista filmul vizitei regelui la Darabani, pentru cei interesati
Păcat că evenimente unice în istoria Darabaniului au fost ştirbite de personulităţi, da am spus bine, personulităţi, precum agricolul Râznic. Actualmente, omul - florar, Ghiţă, face de râs, doar prin simpla sa prezenţă, comunitatea locală din 2008 încoace. Oare oraşul acesta are interzis la a avea frunte oameni cu mai multă inteligenţă? Ştiu că suntem o urbe eminamente rurală, dar nu putem aspira la un trai mai bun? Răspunsul stă în votul nostru la alegerile locale din 2012. Până atunci, suferim. Păcat, mare păcat.
Pentru John: Ar fi interesant de revăzut acel film. S-ar putea transmite pe Tv Darmir. Acceptaţi ideea?
Filmarea de atunci e de foarte slabă calitate, nu s-ar înțelege mare lucru dintr-o transmisie la TV. Chiar acum lucrez la un montaj de câteva minute a vizitei din 1997 a Regelui. Va fi pe internet în seara asta.
*montaj „al” vizitei, evident.
Filmul cu vizita regelui la Darabani poate fi imprumutat de oricine este interesat. Aceasta este menirea bibliotecii.
din câte îmi amintesc, atunci când a ieşit din primărie, dl.Rîznic, a făcut prezentarea cam aşa:" MĂRIA SA...."