Primarul Aroşoaie la finala Cupei: „Dacă mingea era pătrată, probabil se oprea undeva pe marginea tuşei” VIDEO
  Primarul Corneliu Aroşoaie a participat împreună cu conducerea AJF Botoşani la premierea celor două echipe care au disputat finala Cupei României pe judeţ, edilul şef al urbei fiind cel care a înmânat trofeul şi o diplomă câştigătorilor de la ACS Inter Dorohoi. Aroşoaie şi-a declarat susţinerea faţă de sportul dărăbănean.
Bodan Zanfirescu, preşedintele AJF Botoşani, a mulţumit amfitrionilor dărăbăneni pentru găzduirea finalei pe judeţ a Cupei României şi i-a dat cuvântul primarului urbei de pe malul Prutului, Corneliu Aroşoaie. La începutul discursului său, primarul a fost huiduit de câţiva suporteri din tribună, dar a fost aplaudat de jucătorii celor două echipe. „Muţumesc Asociaţiei (n.r.-AJF Botoşani) că s-au gândit ca locaţia pentru Cupa României să fie Darabani. Vedeţi că nu avem condiţii excepţionale dar putem să ne mândrim că în ultima perioadă ne-am gândit cât de cât şi la sportul dărăbănean…Vreau să felicit ambele echipe pentru că au prestat un joc calitativ, chiar dacă au fost unele inadvertenţe, dar aşa este în sport, şi în fotbal, în general. Dacă vor mai fi ocazii de acest gen, noi, Primăria împreună cu Consiliul Local suntem dispuşi ca unele evenimente sportive să se desfăşoare la noi pentru ca să putem promova sportul în Darabani şi în judeţul Botoşani” a spus Aroşoaie.
FINALĂ DRAMATICĂ de Cupa României la Darabani GALERIE FOTO & VIDEO
În timp ce arbitrul Vali Luca a susţinut bannerul AJF al competiţiei, colegul său dărăbănean Constantin Gheorghiţă a făcut „atmosferă” cu confeti. O apariţie discretă la finala Cupei României de la Darabani a fost cea a preşedintelui PNL din localitate, Liviu Hrimiuc.
CS Sănătatea Darabani nu a avut NOROC în CUPĂ. Meci cu scandal la Hilişeu-Horia. „E haos” FOTO & VIDEO
„A fost o zi minunată, o zi frumoasă, distractivă, pe care foarte mulţi dintre d-voastră nu o veţi uita. Felicit echipa câştigătoare şi echipa care nu a pierdut, ci a prestat un joc la fel. Fotbalul se joacă pe goluri. Dacă mingea era pătrată, probabil se oprea undeva pe marginea tuşei şi atunci erau lovituri de la 11 m” a mai precizat primarul oraşului Darabani. Cu toate că, la nivel declarativ, aleşii locali susţin sportul dărăbănean, au trecut aproape 3 luni de zile şi sportiva Bianca Andronache nu a primit nici un ban de la autorităţile locale, după ce consilierii dărăbăneni au votat în şedinţa ordinară din martie un premiu de 5000 de lei pentru performera orfană de tată. Singurii bani primiţi de campioana la karate au fost cei 500 de lei de la independentul Dan Tîrniceru-Ifrim.
9 consilieri au votat pentru premierea sportivei Bianca Andronache cu 5000 lei. Tîrniceru şi-a donat indemnizaţia de consilier FOTO
Adauga un comentariu
Ultimele articole
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Mențiune pentru Darabani la Olimpiada Națională de Istorie

În perioada 14-18 aprilie 2025, la Piatra Neamț a avut loc Olimpiada Națională de Istorie, care a reunit în orașul de sub Pietricica 350 de elevi și 49 de cadre didactice din toată țara. Școala dărăbăneană a fost din nou la înălțime, elevii întorcându-se acasă cu o mențiune și cu dorința de a continua să performeze.Marți, 15 aprilie, la Colegiul Național „Pentru Rareș” din Piatra Neamț era mare forfotă. Elevi din toată țară așteptau să dea ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




