Agentul Dan Apatachioae, de acum la raport doar in fata lui Dumnezeu
Au crăpat pietrele la Darabani duminică, 29 ianuarie 2012 la prânz, din cauza frigului, iar în urma lor au izvorât râuri de lacrimi în momentul în care peste 200 de persoane l-au condus pe ultimul drum pe Dan Apătăchioae. Mai mult de un sfert dintre aceştia erau poliţişti: prieteni,colegi şi foşti colaboratori ai agentului principal de poliţie care s-a stins fulgerător în seara zilei de 25 ianuarie 2012. Cortegiul funerar a pornit după orele 12:30 de la locuinţa părinţilor poliţistului. Tatăl său, Dinu Apătăchioae, un monument al durerii, a lucrat la rândul său mulţi ani ca salariat civil în cadrul Poliţiei din localitate.
În afara efectivului de poliţişti din cadrul Poliţiei Darabani şi a Secţiei nr. 7 de Poliţie Rurală din localitate au participat la înmormântare poliţişti de frontieră, jandarmi, dar şi reprezentanţi ai IJP Botoşani, printre aceştia comisarii şefi Gheorghe Nazare, Ilie Pînzaru sau Adrian Osolinschi. Un sobor format din trei preoţi au oficiat slujba de înmormântare la Biserica Constantin şi Elena din Darabani. „Dureros, foarte dureros, mult prea dureros” s-a rezumat să spună  agentul şef principal Vasile Amitroaiei, fostul coleg al lui Dan Apătăchioae. La Cimitirul Orăşenesc, comisarul şef Ilie Pînzaru a ţinut un discurs în memoria răposatului. 
  Să-i fie ţărâna uşoară!
Click pe prima fotografie pentru a viziona mai multe imagini de la înmormântare
10:09 pm Duminica, 29 Ianuarie, 2012
6 Comentarii la “Agentul Dan Apatachioae, de acum la raport doar in fata lui Dumnezeu”
Editorial
				Poza saptamanii
				Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
			
          Darabaneanul lunii
			
Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
					
									
                
        Calendar Ortodox
			
			
		Carte de Oaspeti
				Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
		Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare
	
				    














Momente grele...Condoleante familiei! Dumnezeu sa-l ierte!
Asa e viata asta...foarte cruda si nedreapta cu unii si de cele mai multe ori cu cine nu trebuie..dar nu putem face nimic, stam si privim neputinciosi cum face ceea ce vrea si cu cine vrea... Dumnezeu sa-l odihneasca!
Dumnezeu sa-l ierte! sa-i fie tarna usoara
PACAT CA ERA TANAR SI UN OM FOARTE BUN... DAR ASTA E VIATA SE ZICE CA CE E BUN SI LUI DUMNEZEU II PLACE.. CONDOLEANTE FAMILIEI DI DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN PACE!!!
A fost in clasa cu tatal meu si este foarte tanar! Asa a vrut Dumnezeu
dumnezeu sal erte a fost antradevar un om cun suflet de aur va ramane mereu an sufletu familiei si al nostru care lam cunoscut si am fost prieteni dumnezeu sa te odihneasca danut