Alexandru Stancoschi (FC Botosani), dubla fractura de tibie si peroneu
Cel mai bun junior al echipei fanion a judeţului, Alexandru Stancoschi, originar din Darabani, a suferit o accidentare foarte gravă în meciul amical disputat de FC Botoşani în compania divizionarei C, FCM Dorohoi. Verdictul medicilor: dublă fractură de tibie şi peroneu cu deplasare. Fotbalistul va fi operat luni, 18 iunie, la Spitalul Judeţean Botoşani.
Momentul de coşmar pentru fotbalistul de 18 ani s-a produs în minutul 22 al amicalului FC Botoşani-FCM Dorohoi(3-3), disputat sâmbătă, la Dorohoi. Fundaşul dorohoian Adrian Cososchi a avut o intervenţie foarte dură asupra lui Stancoschi, iar botoşăneanul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean Botoşani, unde a rămas internat. Luni, 18 iunie, tânărul fotbalist va fi operat de către şeful secţiei Ortopedie Traumatologie din cadrul Spitalului „Mavromati”, dr. Radu Malancea, specialiştii fiind optimişti în ce priveşte reuşita intervenţiei chirurgicale. Cel mai probabil, jucătorul va sta departe de gazon aproximativ un an de zile. De la începutul acestui an, Alexandru Stancoschi făcea parte din lotul primei echipe a botoşănenilor.
Ghinion incredibil pentru dărăbăneanul care reuşise să intre în graţiile tehnicianului Costel Orac, şi care a jucat titular în meciul FC Botoşani-CS Otopeni(1-1). Mai mult, în aceste zile, tânărul absolvent al Liceului cu Program Sportiv din Botoşani era angrenat în febra examenelor de bacalaureat. Alexandru Stancoschi(foto stânga) a fost prezent săptămâna trecută în tribuna Stadionului Orăşenesc, asistând la meciul CS Darabani-Flacăra Flămânzi(2-0), când echipa locală s-a salvat in extremis de la retrogradare. Darabaneni.ro şi toată suflarea fotbalistică botoşăneană îi doresc lui Alexandru Stancoschi însănătoşire grabnică!
1:22 pm Duminica, 17 Iunie, 2012
5 Comentarii la “Alexandru Stancoschi (FC Botosani), dubla fractura de tibie si peroneu”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





Andu fii tare! Tu esti un mare talent și te stim un luptător. Să revii cât mai repede in lotul lui FC Botoșani și mai departe.
Nepoate, varu' tau iti ureaza insanatosire grabnica! Doamne ajuta!
Vrem să vedem cine plăteşte tratamentul şi refacerea elevului. Sistemul de învăţământ vocaţional sportiv are mari lacune. Cred că LPS -urile funcţionează la risc neasigurând elevii respectivi. De fapt de asta nu vom avea selecţie de copii buni pentru că riscurile sunt foarte mari. Acest copil a terminat-o cu fotbalul de performanţă... cine îi repară viitorul?
fotbalul e exact ca in politica cand te vad altii ajuns in varf iti dau la picioare exemplu e andu stankoschi tanaru fotbalist al fc Botosani offfffffffffffffffffffffff,curajul si puterea e in mainile tale sa fii tare si D-ZEU LE aseaza pe toate
VA MULTUMESC TARE MULT !!!O SA REVIN SI O SA FIE BINE!!
Ultimele articole
”O victorie meritată, copiii au demonstrat că au fost mai buni. Îi felicit pentru că au dat dovadă de mare caracter” ne-a mărturisit antrenorul principal al echipei, prof. Ovidiu Ștefănucă, care a mai ținut să precizeze că un mare merit în obținerea acestei performanțe deosebite aparține și prof. Mihai Rusu. De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă” a mulțumit prin intermediul publicației Darabaneni.ro și asistentului medical Mihai ... continuare »
Dărăbănenii nu au jucat rău la Suceava, dar nici nu au pus probleme în atac sucevenilor, care sunt o echipă bună de Liga a 3-a, probabil vor promova, dar nu au fost cu mult peste ”lanterna” seriei I a Ligii a 3-a. Bogdan Melinte a lansat primul semnal de alarmă în minutul 20, când l-a luat la țintă pe goalkeeperul sucevean Toma Niga, iar un minut mai târziu dărăbănenii dau lovitura prin Alexandru Arcip, care aduce liniștea în tribunele de pe Areni, după o ... continuare »
Dărăbănenii au întâlnit pe terenul CFR-ului din Pașcani o echipă extrem de modestă care a câștigat Cupa României în județul Neamț. Victoria Horia a avut în teren un fotbalist, pe decarul Răzvan Stângaciu, și restul jucătorilor care cereau apă de pe margine și le reproșau copiilor de mingi că returnează baloanele în teren prea repede. Dărăbănenii au dominat partida, dar steril. Sprinturile lui Bogdan Melinte și pasele cu exteriorul ale lui Alexandru ... continuare »
Meci agreabil pe Stadionul ”Ionel Pintilescu” din Liteni, în care dărăbănenii au ocupat o tribună, și chiar mai mult. Fanii gazdelor, fini cunoscători ai fenomenului fotbalistic, au recunoscut superioritatea oaspeților pe teren. După mai puțin de un sfert de oră de joc, Cătălin Mreană reia un balon de pe linia de 6m, care este deviat în poartă chiar de fostul fotbalist al Darabaniului, Dan Lungu. Același Lungu restabilește egalitatea, după ce reia cu ... continuare »
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »