FOTBAL MIC „Leon Danaila”, locul III la Olimpiada de la Dorohoi
Luni, 2.04.2012, s-a disputat la Sala Polivalentă din Dorohoi faza pe centru de localităţi a Olimpiadei sportului şcolar pentru clasele primare. Darabaniul a fost reprezentat la această competiţie de micii fotbalişti ai Şcolii Generale „Leon Dănăilă”, antrenaţi de prof. Ovidiu Ştefănucă, jucător al echipei CS Darabani. Dărăbănenii şi-au făcut deja un obicei de a fi „naşii” colegilor lor din Bucecea, pe care i-au învins cu un categoric 4-0 în primul meci, Vlăduţ Eremia şi Sergiu Ceică, marcând fiecare câte o „dublă”. Elevii prof. Ştefănucă au încheiat apoi nedecis, scor 1-1, partida cu Şcoala nr. 7 din Dorohoi, şi au pierdut cu 3-0 în faţa Şcolii nr. 5 din municipiul vecin.
În final, dărăbănenii s-au clasat pe locul trei, la egalitate de puncte (4) cu Şcoala nr. 7 din Dorohoi, ocupanta locului II, dar cu un golaveraj inferior. Câştigătoarea competiţiei a fost Şcoala nr. 5 din Dorohoi. „Sunt mulţumit de prestația elevilor mei, chiar dacă se putea şi mai bine. Ţin să mulţumesc tuturor profesorilor, învăţătorilor şi părinților care m-au sprijinit în această activitate a cărei pregătire a debutat în septembrie 2011” a declarat pentru Darabaneni.ro prof. Ovidiu Ştefănucă. (foto: Sorin Ştefancu)
Lot „Leon Dănăilă”
Sergiu Ceică, Eremia Vlăduţ, Mihai Scutariu, Gabriel Scutariu, Ovidiu Meghea, Eduard Stancoschi, Cosmin Moscalu, Denis Hanza, Alin Moscalu, Vlad Ţîmpău, Şerban Ştefancu, Casian Hanza
Antrenor: Ovidiu Ştefănucă
9:42 pm Luni, 02 Aprilie, 2012
4 Comentarii la “FOTBAL MIC „Leon Danaila”, locul III la Olimpiada de la Dorohoi”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





felicitari ovidiu
La lot Leon danaila ati uitat de andrus gabriel:)
Sergiu ceica a fost cel mai bun
Slab lotul anul asta :))
Ultimele articole
”O victorie meritată, copiii au demonstrat că au fost mai buni. Îi felicit pentru că au dat dovadă de mare caracter” ne-a mărturisit antrenorul principal al echipei, prof. Ovidiu Ștefănucă, care a mai ținut să precizeze că un mare merit în obținerea acestei performanțe deosebite aparține și prof. Mihai Rusu. De asemenea, directorul Școlii Gimnaziale ”Leon Dănăilă” a mulțumit prin intermediul publicației Darabaneni.ro și asistentului medical Mihai ... continuare »
Dărăbănenii nu au jucat rău la Suceava, dar nici nu au pus probleme în atac sucevenilor, care sunt o echipă bună de Liga a 3-a, probabil vor promova, dar nu au fost cu mult peste ”lanterna” seriei I a Ligii a 3-a. Bogdan Melinte a lansat primul semnal de alarmă în minutul 20, când l-a luat la țintă pe goalkeeperul sucevean Toma Niga, iar un minut mai târziu dărăbănenii dau lovitura prin Alexandru Arcip, care aduce liniștea în tribunele de pe Areni, după o ... continuare »
Dărăbănenii au întâlnit pe terenul CFR-ului din Pașcani o echipă extrem de modestă care a câștigat Cupa României în județul Neamț. Victoria Horia a avut în teren un fotbalist, pe decarul Răzvan Stângaciu, și restul jucătorilor care cereau apă de pe margine și le reproșau copiilor de mingi că returnează baloanele în teren prea repede. Dărăbănenii au dominat partida, dar steril. Sprinturile lui Bogdan Melinte și pasele cu exteriorul ale lui Alexandru ... continuare »
Meci agreabil pe Stadionul ”Ionel Pintilescu” din Liteni, în care dărăbănenii au ocupat o tribună, și chiar mai mult. Fanii gazdelor, fini cunoscători ai fenomenului fotbalistic, au recunoscut superioritatea oaspeților pe teren. După mai puțin de un sfert de oră de joc, Cătălin Mreană reia un balon de pe linia de 6m, care este deviat în poartă chiar de fostul fotbalist al Darabaniului, Dan Lungu. Același Lungu restabilește egalitatea, după ce reia cu ... continuare »
Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »