Săptămâna care se încheie am sărbătorit toţi românii Ziua noastră Naţională. Moment de o semnificaţie extraordinară pentru istoria noastră, 1 Decembrie este simbolul împlinirii unui deziderat care a marcat viaţa unor generaţii întregi de români, de oameni de cultură, de oameni de stat. Acest ideal al unităţii românilor a fost slujit de-a lungul timpului de scriitori, de lideri politici, de oameni de ştiinţă şi cultură, iar dincolo de interpretările istoriografiei, victoriile Armatei Române de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz au devenit exemplul sacrificiului suprem, pentru ca generaţiile viitoare să trăiască între graniţele aceluiaşi stat. Exemple de devotament, de jertfă, de voluntarism, de putere de acţiune care s-au pierdut, fiind cu greu de găsit printre noi astăzi.

Memoria zilei de 1 Decembrie a evoluat în funcţie de regimul politic care s-a perindat pe la cârma ţării. Dacă în perioada comunistă evenimentul a fost minimalizat, chiar spre începutul ei, prin anii '50 se vorbea de imperialismul românesc care a ocupat teritorii ce doreau să fie independente. După 1989, 1 Decembrie a devenit Zi Naţională. Un regim politic îşi construieşte legitimitatea şi îşi câştigă o anumită autoritate şi în funcţie de modul în care cultivă anumite mituri ale trecutului şi cum se revendică de la acestea. Prin urmare, după 1989 s-a încercat sărbătorirea acestei zile cu un fast tot mai evident, Te Deumuri, parade militare, concerte de folclor sau de alt gen.



Dar, cu un efect negativ pentru semnificaţia acestei zile, manifestările prilejuite de unirea românilor într-un singur stat, au fost monopolizate de elementul politic, care prin discursuri populiste, prin atitudinea sfidătoare şi prin ipocrizie, ca să nu mai vorbim de lipsa de cultură istorică, au pervertit ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să fie un moment al solidarităţii, al retrospectivei istorice, al unei trăiri proporţionale în intensitate cu însemnătatea istorică a momentului sărbătorit. Uitând de ceremonii sau minimalizându-le importanţa, românii se raportează astăzi tot mai superficial, la un moment din istorie, când am fost mai uniţi şi am trăit cu toţii aceleaşi sentimente mai intens ca niciodată. Urmându-şi liderii politici, semenii noştri se înghesuie la cazanul cu fasole şi vin fiert, la sarmale şi la ţuică, aceasta fiind miza prezenţei lor în Piaţă, nu muzica fanfarei militare, care vibrând, ne vorbeşte de eroul necunoscut. În situaţia de acum, sunt îndreptăţit să mă întreb, cui mai spun ceva aceste versuri?
"Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,/ nu pentru patule, nu pentru pogoane,/ ci pentru văzduhul tău liber de mâine,/ ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!" (Alexandru D. Aioanei)




9:35 pm Sambata, 03 Decembrie, 2011