Credeam că nu o să mai scriu despre acest subiect cândva, dar se pare că m-am înșelat. Nu e o plăcere să abordezi, din nou, un subiect întors pe toate fețele, comentat de toată lumea și care, în sfârșit, pare că a dispărut de pe scena publică. Pentru mulți, acum aș fi doar cârcotașul de serviciu, dar există unele lucruri pe care dărăbănenii trebuie să le știe. Nu putem vedea în niște persoane „salvatorii națiunii”, când ei, chiar în momentele grele s-au dat departe. Pe 16 martie s-a deschis cu mare fast secția exterioară din Darabani a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani. Au participat politicieni mai mulți decât numărul de paturi pe care îl are noua secție, iar toți au declarat că au venit din considerente umane și nu politice. Dar oare unde a fost această latură umană timp de doi ani? Unul dintre parlamentarii prezenți a declarat că acest spital nu se redeschide pentru capital politic ci pentru cei 30 000 – 40 000 de locuitori. Dar din martie 2011 până în martie 2013 unde au fost acești locuitori, nu erau tot aici, nu au avut nevoie în acest timp de asistență medicală sau timp de doi ani în Darabani și în împrejurimi nu s-a îmbolnăvit nimeni? Mă mir cum de cei doi foști parlamentari din Darabani, că de Darabani nu prea au fost, nu au participat și ei la inaugurare. Cred că evenimentul i-a luat pe picior greșit, că de altfel în insoleța lor ar fi avut ocazia să pozeze puțin în victime.

De ce est nevoie de un articol nou despre spital? Pentru ca dărăbănenii să știe că trebuiau să aibă această secție încă din martie 2011. Atunci, unii oameni au înțeles că nu poți lăsa o treime din județ fără o unitate spitalicească și au acționat cum era logic. Problema este că la un moment dat lanțul s-a rupt și cineva s-a opus ca la Darabani să mai fie spital. Tăcerea celor doi parlametari din Darabani la acea oră, care erau la putere, stârnește suspiciuni. Consiliul Local Dorohoi, prin hotărârea nr. 58 din 22 martie 2011 și-a exprimat acordul de principiu pentru preluarea managementului Spitalului Orășenesc Darabani precum și desființarea și transformarea sa în secție exterioară a Spitalului Municipal Dorohoi. În aceeași zi, Consiliul Local Darabani prin Hotărârea nr. 17 și-a exprimat de asemenea, acordul pentru predarea mannagementului Spitalului din Darabani către Consiliul Local Dorohoi. Știm că în baza acestor hotărâri o parte a echipamentului de la Spitalul Orășenesc Darabani a fost cedat către Spitalul Municipal Dorohoi. În baza hotărârilor celor două Consilii Locale, atât Prefectura Județului Botoșani cât și Consiliul Județean Botoșani, înaintau la 24 martie 2011, Direcției pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului din cadrul Ministerul Administrației și Internelor, un proiect de Hotărâre de Guvern prin care Spitalul Orășenesc Darabani urma să devină secție exterioară a Spitalului din Dorohoi. Aici lucrurile s-au blocat, nu știm ce s-a întâmplat mai departe, cert este că proiectul de Hotărâre nu a mai ajuns pe masa Guvernului, iar Spitalul și-a închis porțile, adică a intrat în moarte clinică, pentru că un certificat de deces nu există. În aceste condiții bolnavii au fost trimiși acasă, iar angajații în somaj.





La acea dată puțini au fost cei care au îndrăznit să protesteze. După cum am spus, parlamentarii au tăcut, au tăcut și cei de la vârful Primăriei, unii aflându-se și astăzi la vârf, au tăcut și cei din conducerea defunctului spital, fie că astăzi se mai regăsesc sau nu în organigrama noii secții. Au tăcut atunci chiar și fețele bisericești care au sfințit noul edificiu. Nu mai spun că, în august, primarul tuna și fulgera promițând că-i va trimite în fața justiției pe cei care au adus spitalul în paragină. Am putea spune că aceste lucruri astăzi nu mai contează, deja sunt istorie, avem unde ne trata și asta este cel mai important. Poate că este adevărat, dar această istorie ne-a afectat pe toți. Faptul că după ce ai dat mici și bere gratis în vară, dând spectacole publice fără să pui o toaletă publică, să te înghesui să inaugurezi un Spital care nu trebuia desființat, mi se pare supremă ofensă față de această populație și așa greu încercată de sărăcie și nevoi. Nu pot să închei fără să mă întreb, au meritat doi ani de umilințe doar pentru ca cineva să se pozeze tăind o panglică și să fie filmat dând interviuri? (Alexandru D. AIOANEI)




10:34 am Duminica, 14 Aprilie, 2013