COMENTARIUL SAPTAMANII Cei care nu uita stiu de ce si pentru cine am scris aceste randuri

Anul trecut, pe vremea asta, scriam despre cum unele persoane reușesc să se ridice deasupra a tot ce înseamnă răutate, invidie, ură și vă invitam să privim împreună la biografia celor care, plecând prea repede din această lume, au lăsat un gol în fiecare din noi. Cum spuneam și atunci, nu credeam că am să ajung să scriu astfel. Nu credeam că poți să scrii la trecut despre cei plini de viață, despre cei imuni la răutatea unei lumi care cu greu i-au înțeles. Nu credeam că zâmbetele pot fi curmate așa de ușor, dar cel mai mult nu credeam că pot fi uitate așa de ușor. Credeam naiv că o tragedie resimțită de cei mai mulți nu va lăsa lucrurile să revină așa cum au fost și mă gândeam că lacrimile vărsate atunci trădează neputința noastră de a fi altfel. Am sperat că neputința pe care am simțit-o în fața morții, ne va schimba, ne va face să îi vedem altfel pe cei de lângă noi, să-i apreciem mai mult, să-i iubim mai mult. Îmi spuneam mie însumi că în mod cert, pierderea cuiva drag ne va face să ne măsurăm mai atent vorbele, să fim mai solidari, că spiritul celui aflat astăzi între aștri nu ne va lăsa să fim altfel decât ar fi vrut el.



Trecerea anilor te învață că viața nu este deloc așa cum vrei tu și nici cum ți-o imaginezi în momente de grea încercare. Uităm prea ușor și ne raportăm cu superficialitate la trecut. Ce a fost cândva pare mai îndepărtat decât este cu adevărat. Amintirea celor care acum ceva timp erau alături de noi parcă nu ne mai influențează. Uităm că avem responsabilitatea de a purta în noi un destin, un trecut, o imagine, o persoană. Ei, cei care au trăit odată pentru noi, acum când sufletul lor ne privește de sus trăiesc prin noi. „Ai grijă de cei care ţi-au fost aproape, şi adu-le aminte de acolo de sus că tu i-ai iubit pentru simplitatea şi bunătatea lor, pentru sensibilitatea şi curăţenia sufletului şi că asta aştepţi şi tu de la ei în continuare. Pe prietenii tăi îndrumă-i să-şi găsească fiecare drumul lor în viaţă, ajută-i să treacă peste toate şi nu-i lăsa în deznădejde”, scriam acum un an. Cei care nu uită știu de ce și pentru cine am scris aceste rânduri. (Alexandru D. AIOANEI)

Citiţi şi:
O stea a rasarit din Prut




2:37 pm Duminica, 02 Iunie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 16 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare