Grumezescu revine la Sănătatea. Suspansul continuă pe banca tehnică
ACS Sănătatea se va reuni, cel mai probabil, luni 24 iulie. Dacă echipa nu va mai fi antrenată de Radu Cașuba și Victor Gălușcă, favorit pentru a ocupa postul de antrenor principal este profesorul Cătălin Chirilă. Cel puțin până în prezent, singura noutate din lotul dărăbănenilor este atacantul Robert Grumezescu, fostul jucător al Forestei Suceava.
Robert Grumezescu a jucat anul trecut un meci oficial pentru CS Sănătatea Darabani și chiar a marcat un gol împotriva Europei Hilișeu, dar ulterior a plecat în Liga a II-a la ACS Berceni pentru care a marcat două goluri, apoi la Foresta Suceava, ambele echipe dând chix pe a doua scenă a fotbalului românesc. La fel ca SC Bacău la care a jucat Grumezescu, ca să nu mai vorbim de Unirea Urziceni, care este deja istorie. Cert este că Grumezescu a fost până acum un fotbalist ghinionist, dar speră să aibă mai mult noroc de acum înainte. ”Îmi doresc să ajut echipa să facă față în Liga a 3-a. Datorită unor oameni ca domnul Dănilă care face sacrificii foarte mari, cred că putem face o figură frumoasă” ne-a spus Robert Grumezescu, care a dat în trecut probe la FC Botoșani, dar și la AS Roma, în capitala Italiei.
De curând, ACS Sănătatea Darabani a primit de la MTS certificatul de identitate sportivă, iar vineri, 20 iulie, președintele Dumitru Dănilă va depune la FRF dosarul de afiliere. Veste bună pentru fotbaliștii dărăbăneni care vor mai primi la reunire un bonus pentru calificarea în Liga a 3-a. Numele antrenorului principal este învăluit în continuare în mister. După ce profesorii Radu Cașuba și Victor Gălușcă ar fi declinat inițial propunerea de a continua pe banca tehnică a dărăbănenilor, favorit pentru preluarea postului de antrenor principal este profesorul LPS Botoșani, Cătălin Chirilă. Tehnicianul a stat pe banca echipei din Mihai Eminescu din 2004, a câștigat 7 campionate județene, iar două sezoane i-a calificat pe jucătorii lui Verginel Gireadă în Liga a III-a. Dărăbănenii mizează în campionatul Ligii a 3-a care va debuta în 26 august și pe împrumutul celor mai tineri fotbaliști din lotul echipei fanion a județului, FC Botoșani, care nu intră în vizorul antrenorului Costel Enache în acest sezon.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




