Balul Bobocilor

VEZI cine sunt Miss si Mister 2014 la Liceul „Dimitrie Cantemir” GALERIE FOTO

Duminica, 02 Noiembrie, 2014

Vineri, 31 octombrie, liceenii dărăbăneni au continuat tradiția Balului Bobocilor, de această dată amfitrionii evenimentului fiind elevii clasei a XII-a A, de la Liceul „Dimitrie Cantemir”. Noaptea atât de așteptată de bobocii care anul acesta au trecut pragul clasei a IX-a, a fost presărată cu momente incendiare, probe mai mult sau mai puțin dificile și un recital al celor de la Fără Zahăr. Spectacolul a fost prezentat de Smărăndiţa David şi Alexandru ...  continuare »

Arosoaie a sunat clopotelul: „Dumneavostra aveti in fata viitorul” GALERIE FOTO

Marti, 16 Septembrie, 2014

La deschiderea anului şcolar au fost prezenţi alături de conducerea şcolii mai mulţi reprezentanţi ai unor instituţii din Darabani, ai Poliţiei, Bisericii, Inspectoratului Şcolar Judeţean. Medicul de familie Marcel Ţuţuianu a fost şi el la manifestarea de la Liceul „Dimitrie Cantemir” din localitate. „Sunteți aici, în fața mea, să deschidem noul an școlar, în care vă așteaptă un parcurs pe cât de dificil, pe atât de frumos. Dumneavoastă aveți în ...  continuare »

COMENTARIUL SAPTAMANII Balul Bobocilor - „Era pe cand nu s-a zarit, azi il vedem si nu e”

Duminica, 24 Noiembrie, 2013

După sarabanda Balurilor Bobocilor din Botoşani care au culminat în această săptămână cu desemnarea celor mai frumoşi boboci din municipiul reşedinţă de judeţ, am realizat cu stupoare că nu ştim cine este Miss şi Mister Boboc anul acesta în Darabani şi că nu am văzut nici o poză cu cei mai frumoşi tineri dărăbăneni deoarece unitatea de învăţământ cea mai mare din oraşul de pe malul Prutului s-a transformat într-o „redută”. Sigur aceşti copii ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare