"Sola Scriptura", o noua librarie in Darabani
În prima zi a săptămânii a fost inaugurată la Darabani librăria „Sola Scriptura”, situată pe strada 1 Decembrie nr. 109, la parterul blocului B4. La evenimentul organizat de pastorii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, Daniel Horîndău şi Claudiu Hriscu, au participat alături de mai mulţi reprezentanţi ai Bisericii Adventiste şi alţi membri ai comunităţii locale printre care primarul Ghiorghi Burlacu, Alin Prisăcariu, director al Grupului Şcolar Darabani, Cornelia Palamariu, director al Şcolii Generale „Leon Dănăilă”, bibliotecarul Ionel David ş.a.
„În intervenţiile celor prezenţi a fost evidenţiată nevoia de reînviere a culturii şi spiritualităţii poporului român, declinul intelectual al educaţiei şcolare din cauza lipsei tot mai acute a aplecării spre carte şi bucuria că, printr-un efort susţinut, Librăria şi Biblioteca <<Sola Scriptura >> vine în întâmpinarea acestor nevoi” ne-a transmis Carmen Horîndău, librar.
2:12 pm Joi, 01 Decembrie, 2011
7 Comentarii la “"Sola Scriptura", o noua librarie in Darabani”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





spor la citi cine citeste......mai mult de 2 luni nu cred ca rezista dupa faliment:)):)
da, dreptate are admiratorul, nici nu trebuia sa incerece
DOMNU CU VOI
DOMNU CU VOI
mai bine ramanea pet shop-ul in loc sa se construiasca aceasta librarie
mai bine ramanea pet shop-ul in loc sa se construiasca aceasta librarie
raman surprins ca teoria comentariilor dumneavoastra este invinsa in fiecare zi de numarul cetatenilor darabaneni interesati de carte si nu numai.
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »