Săptămâna educaţiei globale, la Darabani
În această săptămână se derulează în toate unităţile de învăţământ din Uniunea Europeană programul intitulat „Săptămâna educaţiei globale”. Astfel, în fiecare an, în penultima săptămână a lunii noiembrie, în toate şcolile au loc diverse activităţi, menite să trezească interesul elevilor, părinţilor, profesorilor şi al comunităţii locale cu privire la tema lansată. În acest an, tema aleasă la nivelul Uniunii Europene a fost „Pace şi non-violenţă pentru copiii lumii”. Lăudabilă iniţiativa cadrelor didactice şi elevilor din zona oraşului Darabani, care s-au aliniat cu trup şi suflet pentru a participa la proiectul propus. Darabaneni.ro a fost partenerul media al acestui program. Avînd în vedere posibilităţile şi resursele locale, coordonatorii educativi ai şcolilor din zonă au convenit ca activităţile de anul acesta, la fel ca şi în anii trecuţi, să se desfăşoare în baza unui proiect comun. Au pus umărul la acest program educativ toate instituţiile de învăţământ din zonă, împreună cu coordonatorii lor educativi, respectiv Şcoala „Leon Dănăilă” şi prof. Laura Aramă, Şcoala Bajura şi prof. Carmen Barbacariu, Şcoala Lişmăniţa şi prof. Carmen Racu, Grupul Şcolar Darabani şi prof. Lucian Sîrbu, Şcoala „Gheorghe Moroşanu” şi prof. Vlad Apachiţei şi nu în ultimul rând Şcoala nr. 2 Darabani şi prof. Vasile Dascălu.

Activităţile au fost supervizate de către reprezentantul în teritoriu al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, inspector Iulian Maftei. S-a realizat o expoziţie de desene şi colaje, s-au distribuit fluturaşi în şcolile din regiune, iar elevii au participat la un concurs de creaţie literară. S-a lansat un mesaj antiviolenţă(„Copiii sunt viitorul! Îngrijiţi-vă de un viitor mai bun!”), pe reţelele on-line de socializare(Facebook, Twitter etc.). Participanţii la proiect au luat parte la audiţii muzicale şi la vizionarea unor producţii video, referitoare la unele mişcări culturale cu mesaj pacifist(„Cenaclul Flacăra”, fenomenul „Woodstock” etc.). S-a lucrat intens la crearea unui calendar al păcii, care să „marcheze” evenimente şi persoane care şi-au dedicat viaţa şi cariera pentru promovarea păcii în lume.
„Destul de generoasă ca modalităţi de exprimare, tema din acest an a avut la bază preocuparea şi îngrijorarea celor care conduc destinele educaţiei europene, cu privire la escaladarea fenomenelor de violenţă şi de agresiune asupra copiilor, sub toate formele şi la toate nivelurile. Acest lucru este valabil şi în ţara noastră din păcate, unde violenţa este de asemenea un fenomen îngrijorător, cel puţin din ceea ce vedem şi auzim zilnic prin intermediul mass-media”, ne-a declarat profesorul Lucian Sîrbu, coordonatorul educativ al Grupul Şcolar Darabani.

La Şcoala Generală „Leon Dănăilă” programul a fost deschis cu un speech al profesorului Octav Teioşanu, care a punctat principalele borne istorice ale păcii în lume. S-au intonat melodii cu şi despre pace(„Imnul păcii”, „Să fie pace în lume”) interpretate de către elevii pregătiţi de prof. Constantin Florea şi Cristian Ostafie. Au susţinut un recital de poezie elevii: Raluca Leonte, Alexandra Pădurariu, Andreea Andruş, Carla Aparaschivei, Andra Ceică, Ana Bejenariu, Denis Burlacu, Gheorghiţă Cliveţ, Irina Hapliuc, Iulian Gheorghiciuc, Diana Herţanu şi Mădălina Moga. S-a văzut cât suflet şi dăruire pun aceşti elevi în acţiunea lor. La finalul programului, elevii coordonaţi de prof. Iulia Atomei, au participat la un show karaoke pe melodia regretatului Michael Jackson, „We are the world”, fapt ce ar atrage invidia oricărei sosii a regelui pop. „Acest proiect educativ şi-a atins ţelul, având un impact pozitiv asupra tuturor celor implicaţi”, ne-a spus prof. Laura Aramă, coordonatorul educativ al Şcolii Generale „Leon Dănăilă”. Cu siguranţă. Jos pălăria în faţa acestor oameni, a dărăbănenilor cu caracter! (text Darabaneni.ro, foto Mădălina Nazare)
PS: Revenim în curând cu „Clipul săptămânii”, legat de acest eveniment
1:00 pm Sambata, 20 Noiembrie, 2010
1 Comentarii la “Săptămâna educaţiei globale, la Darabani”
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!





Ati avut, intr-adevar, o frumoasa initiativa de a surprinde aspecte legate de viata culturala a scolii "Leon Danaila", motiv pentru care va felicit. Pe viitor, poate incercati sa surprindeti crampeie de cultura si de la celelalte scoli generale de peraza orasului Darabani.
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »