Un fost consilier dărăbănean a sfârșit tragic la o partidă de vânătoare
Ceea ce trebuia să fie o evadare din cotidian, o partidă de vânătoare, s-a terminat dramatic. Durere care nu se poate exprima în cuvinte în familiile celor doi dărăbăneni care s-au aflat vineri seară la marginea pădurii Buleandra, într-un lan de grâu, la vânătoare de mistreți.
Veste cutremurătoare pentru comunitatea dărăbăneană. Fostul consilier local și județean, Dinu Hrimiuc, a fost împușcat accidental, vineri seară, după orele 22:00, la o partidă de vânătoare la care a luat parte și primarul orașului Darabani, Liviu Hrimiuc. Dinu Hrimiuc a fost resuscitat peste 40 de minute, conform protocolului, de cadrele medicale, dar nu a mai putut fi adus la viață.
"Echipajele de poliţie s-au deplasat la faţa locului pentru efectuarea activităţilor specifice în astfel de situaţii, iar din verificările efectuate a rezultat că partida de vânătoare a fost organizată cu îndeplinirea condiţiilor legale, iar cele două persoane implicate sunt vânători autorizaţi în cadrul AVPS ”Theodor Balş” Darabani şi deţin armele în mod legal. Cele două arme de vânătoare au fost ridicate de specialiştii criminalişti în vederea continuării cercetărilor. H.L. a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind 0,00 mg/l. În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a declarat pentru stiri.botosani.ro, Nicoleta Federciuc, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani. (foto: Adevărul)
Dinu Hrimiuc va fi condus pe ultimul drum marți, 4 iulie, orele 12:00. Sincere condoleanțe familiei îndoliate! Dumnezeu să le dea putere tuturor să treacă peste aceste momente tragice.
6:19 pm Sambata, 01 Iulie, 2017
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




