Curs organizat de Fundația Star of Hope România la Liceul ”Dimitrie Cantemir” Darabani
Cadre didactice și părinți din Darabani sunt așteptați marți, 6 martie, orele 12:00 la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, pentru a participa la cursul de instruire „Comunicare. Importanța comunicării. Comunicarea în grup”.
Lector al cursului este Eivor Kraft, expert în comunicare, dezvoltare organizațională din Suedia. Acest curs face parte din proiectul „Oportunități de dezvoltare pentru copiii și tinerii cu dizabilități”, proiect implementat în orașul Darabani de către Fundația Star of Hope Romania în parteneriat cu Primăria orașului Darabani, se precizează în invitația remisă publicației Darabaneni.ro și semnată de Aurora Vatamaniuc, preşedinte executiv fundaţia Star of Hope România și Mihai Manole, reprezentant al părinților care au copii cu CES.
Fundația „Star of Hope” România este o organizație neguvernamentală, apolitică, bazată pe principii și valori creștine. Membră a organizației „Star of Hope Internațional” Suedia, este prezentă în România de peste 25 ani având sediul central la Iași. Misiunea Fundației „Star of Hope” România este îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în dificultate, în special a copiilor cu dizabilități. De-a lungul celor 25 de ani, Fundația „Star Of Hope” România a reușit să ajute peste 10.000 de copii abandonați și copii cu dizabilități aflați în familii cu risc de abandon să aibă o viață mai bună.
Persoane de contact:
Camelia Topală,
asistent social principal fundatia Star of Hope Romania
Tel. 0740044829
office@starofhope.ro
www.starofhope.ro
Manole Mihai , reprezentant al părinților care au copii cu CES
Tel. 0766569207
Adauga un comentariu
Ultimele articole
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
BOTOSHINE Maratonul Nordului cu SOARE câștigător GALERIE FOTO

Aproape 400 de alergători din toată țara au participat în weekendul 15-16 iunie la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, intitulată sugestiv ”Botoshine”. În proba masculină a semimaratonului a triumfat Alexandru Soare, atlet experimentat, medaliat cu argint la Campionatul European de Tineret din 2013 și participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016. Câțiva șoferi botoșăneni s-au enervat duminică deoarece circulația rutieră a fost ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




