Un dărăbănean supranumit „hackerul alb” uimeşte lumea IT-ului
În spatele uneia dintre cele mai mari conferințe de securitate informatică și hacking, DefCamp, se află un „hacker alb” de 23 de ani, scrie Forbes.ro. Este vorba despre Andrei Avădănei, originar din Darabani.
Nu mai este de mult timp un lucru nou faptul că românii au abilități în securitatea informatică și hacking. Andrei Avădănei este exemplul perfect. A lansat conferința de securitate informatică și hacking, DefCamp, a inițiat dezvoltarea Asociației Centrului de Cercetare în Securitate Informatică din România (CCSIR), iar anul trecut a pus bazele Bit Sentinel împreună cu Alexandru Andrei. Acestea sunt doar câteva dintre performanțele tânărului de 23 de ani.
Andrei Avădănei a absolvit Colegiul Mihai Eminescu din Botoșani, „perioadă frumoasă și activă”, așa cum o descrie tânărul, în care a participat la mai mult de 50 de concursuri naționale și internaționale de algoritmică și dezvoltare de produse software, în urma cărora s-a plasat pe poziții fruntașe. În prezent, tânărul este student al Universității Titu Maiorescu din București și proaspăt certiciat ca Offensive Security Certified Expert (OSCE), una dintre cele mai dificile atestări ale cunoștințelor tehnice din domeniul securității cibernetice recunoscute la nivel global.
Anul 2009 a fost cel în care pasiunea sa pentru IT s-a extins de la olimpiadele la care participa în liceu, la dezvoltarea mai multor proiecte în acest domeniu. Astfel, a lansat platforma online Worldit, dedicată altor persoane care îi împărtășesc pasiunea pentru IT. Despre acest blog, Andrei spune că la un moment a ajuns să aibă mai mult de 100.000 de cititori lunar și i-a pemis să experimenteze și să înțeleagă mai bine ce înseamnă promovarea online și conceptul social media. Astăzi, blogul nu mai este activ. „Încerc să-mi redirecționez timpul pentru a crește conferința anuală DefCamp, dar și Bit Sentinel”, explică tânărul.
VEZI şi: Un darabanean expert in securitate cibernetica la ROMANIA TE IUBESC
DefCamp a fost lansată tot în 2009. În acel an, comunitățile online de securitate cibernetică începeau să stabilească tot mai des întâlniri în offline. „Ideea de a ne aduna la evenimente în care să povestim din experiență a fost naturală având în vedere că la momentul respectiv în Romania nu exista nimic specific și coerent în acest sens, iar conferințele din străinătate depășeau cu mult bugetele unor tineri de 16-20 de ani. Practic, am răspuns pozitiv unei nevoi evidente de a oferi un mediu propice pasionaților de securitate informatică”, explică Andrei Avădănei. Prima ediție a conferinței DefCamp a fost în Bran, unde au participat aproximativ 60 de persoane. Următoarea ediție a continuat la Iași, pentru ca ulterior evenimentul să se stabilească în București. Anul acesta, conferința a ajuns la cea de-a șaptea ediție, iar anul trecut a reușit să adune aproape 900 de participanți din peste 30 de țări.
Implicarea lui Andrei în domeniul IT nu s-a oprit aici. În 2011, a inițiat dezvoltarea Asociației Centrului de Cercetare în Securitate Informatică din Românoa (CCSIR), o organizație non-guvernamentală care desfășoară activități specifice domeniului securității cibernetice. Tot în acea perioadă, Andrei a obținut porecla „hackerul alb”. În România, încă nu se cunoșteau foarte bine diferențele dintre infractorii cibernetici și specialiștii în securitate cibernetică, cum este Andrei. Pe atunci, toți erau cunoscuți drept „hackeri”. În acest sens, specialiștii au hotărât să ofere explicații . „Am folosit denumirea de «black hat hacker» pentru infractori și «white hat hacker» pentru specialiști. De aici și până la „hackerul alb”, a rămas doar adaptarea termenului în limba română”, spune tânărul.
În 2015, Andrei Avădănei a mai lansat un proiect, Bit Sentinel, împreună cu un coleg, Alexandru Andrei. Compania este specializată doar pe nișa în care cei doi excelează, pentru a livra produse și servicii de calitate. Anul trecut, au lansat un serviciu gratuit, RO Hacked, „registrul atacurilor cibernetice din România”. Proiectul urmărește și anunță site-urile din România care sunt victimele unui atac cibernetic. Planurile de viitor sunt multe. În timp ce consolidează poziția DefCamp la nivel internațional, și experimentează lansarea unor produse de securitate cibernetică la costuri ușor de acoperit, Andrei Avădănei și echipa sa vor lansa în curând Fendly.io, „un serviciu online prin prin intermediul căruia orice companie va putea identifica vulnerabilățile cu doar cateva click-uri. Vom elimina costurile și cunoștințele necesare pentru a utiliza, întreține și interpreta rezultatele acestor soluții de securitate […]”, explică tânărul.
Inițiator DefCamp
Chiar dacă are doar 23 de ani, Andrei Avădănei are deja o vastă experiență în domeniul IT. A pus bazele conferinței de securitate informatică și hacking DefCamp, cu aproape 900 de participanți în 2015, a inițiat dezvoltarea Asociației Centrului de Cercetare în Securitate Informatică din România și a înființat proiectul Bit Sentinel.
Sursa: Forbes.ro
Citiţi şi: Andrei Avadanei, medalie de aur la Campionatul Mondial Infomatrix
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




