EXTRAORDINARĂ după EXTRAORDINARĂ „Aţi râs de mine timp de 4 ani de zile” „Şi-o să mai râdem”
Noul primar Liviu Hrimiuc convoacă câte o şedinţă extraordinară la trei zile, ceea ce nu este rău, poate până la urmă vor afla toţi consilierii dacă proiectele pe care le votează sunt finanţate din fonduri europene sau guvernamentale şi vor avea toţi aleşii o adresă de e-mail unde să primească documentaţia necesară. Subiectul privind această „mega-tehnologie” pare să rămână în continuare unul tabu.
Primul proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de joi, 7 iulie, a fost cel privind aprobarea devizului general şi a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiţii construirea Pod Boieresc de pe str. Col. Şchiopu din Teioasa. Preşedintele de şedinţă Alin Gîrbaci a precizat că este vorba de o investiţie de aproximativ 8 miliarde de lei vechi, contribuţia autorităţilor locale fiind de 600 milioane. „Doresc să felicit noua conducere pentru că a continuat, lăsând la o parte unele animozităţi, proiectul deja început, primând astfel interesul cetăţeanului” a precizat Galia Hrimiuc.
„Dacă-mi aduc bine aminte din mandatul trecut, la fostul răposat primar, pe care unii îl plâng şi astăzi, pe data de 24 septembrie 2014, când am fost propus persoana non-grata, când am fost cu tâmpenii şi idioţenii la pătrat…d-l primar Aroşoaie a spus că acest Pod Boieresc ajunge la 14 miliarde, la care eu atunci am completat că vrea să concureze cu podul din Las Vegas. Din materiale prezentate de d-voastră văd că a ajuns 794.610 lei. Deci valoarea lui este în jumătate. Pe ce criterii s-au făcut aceste calcule: alea vechi sau alea noi? Având în vedere că sunt aceeaşi funcţionari din Primărie” a întrebat Dan Tîrniceru-Ifrim.
Andrei Budianu a precizat că prima valoare a fost una estimativă dată de proiectant, iar valoarea finală a fost obţinută ca urmare a „calculului hidrologic care s-a făcut ulterior”, Dan Tîrniceru înţelegând: „Probabil în ultima perioadă a plouat mai mult şi hidrologic e un debit de apă mai puţin”
Marin Cimpoi şi-a amintit că: „În Comisia de Urbanism, noi nu ne-am ales, nu ştim cine face formele…Noi nu ştim nimic”, secretarul oraşului, Paulică Zahariea, afirmând că aceste probleme de organizare trebuiau rezolvate în prima şedinţă, iar Alin Gîrbaci a precizat că această hotărâre reprezintă o urgenţă, deoarece trebuie să ajungă foarte repede la Ministerul Dezvoltării. Tîrniceru a reacţionat: „Domn’ vice, l-aţi copiat bine pe d-l Aroşoaie” şi a continuat: „Vedeţi, d-l Cimpoi, ce bine e în opoziţie? Aţi râs de mine timp de 4 ani de zile”. „Şi-o să mai râdem” a completat Galia Hrimiuc.
Revenim cu o nouă ştire de la această şedinţă de Consiliu Local
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




