CA LA…PLEVNA Un scandalagiu s-a luat la harţă cu toată lumea, s-a „luptat” cu mobilierul, chiar şi cu aparatele dintr-un bar
Consumul în exces de băuturi alcoolice și nepăsarea față de lege, manifestată de un bărbat de 55 de ani din comuna Havârna, s-au concretizat cu întocmirea de către jandarmi a unui dosar cu actele de sesizare ale organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,tulburare a ordinii și liniștii publice” și ,,lovire și alte violențe”.
Cu toate că agresorul nu a dorit să declare nimic referitor la cele petrecute în după-amiaza zilei de 11 februarie a.c., într-un bar din cartierul Plevna, jandarmii au pus ,,cap la cap” declarațiile martorilor, clarificând întreaga situație de fapt. ,,Vizibil aflat sub influența băuturilor alcoolice”, după cum a relatat barmanul de serviciu, bărbatul a intrat în bar, adresând injurii consumatorilor și lovind cu picioarele în mobilier și aparatele de jocuri electronice, inducând un sentiment de teamă celor prezenți.
Pentru că ceea ce tocmai făcuse nu a fost suficient pentru a-i potoli pofta de scandal, la ieșirea din bar l-a luat la bătaie pe un alt bărbat, care s-a apărat și l-a imobilizat pe agresor. După ce l-a pus jos și i-a cerut să fie lăsată în pace, persoana agresată a intrat în bar, dar a fost urmată îndeaproape de agresor, care a continuat scandalul, întrerupt de agenții unei firme de pază, care s-au prezentat în zonă după ce barmanul a apăsat butonul de panică.
Un echipaj de jandarmi a intervenit în scurt timp la solicitarea telefonică făcută de unul dintre martori, prin care a fost sesizată altercația din bar, scandalagiul fiind condus la sediul jandarmeriei. De altfel, acesta este o cunoștință mai veche a oamenilor legii, agresivitatea sa diminuându-se vizibil în momentul sosirii acestora la locul apelului. Pentru că acuza dureri abdominale, partea vătămată a fost transportată de o ambulanță la Spitalul Municipal Dorohoi, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Dosarul cu actele de sesizare a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi, în vederea soluționării. (foto: arhivă)
Sursa: Comunicat IJJ Botoşani
9:24 pm Marti, 14 Februarie, 2017
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




