Acţiune ca în filme a poliţiştilor pentru destructurarea „grupării Baranca” FOTO & VIDEO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, cu suportul tehnic de specialitate al lucrătorilor din cadrul D.I.P.I. şi al poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Serviciilor de Operaţiuni Speciale Iaşi, Vaslui şi Suceava au destructurat un grup infracţional care desfăşura activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări şi care acţiona pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava. În data de 13 decembrie a.c. au fost desfăşurate 26 percheziţii domiciliare la membrii grupării, în mai multe locaţii de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, la care au participat poliţişti de frontieră şi lucrători din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Judeţean Iaşi, B.C.C.O. Iaşi şi Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Faţă de cinci membri ai grupului a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Monitorizarea membrilor grupării şi modus operandi
În urma unor activităţi informativ-operative desfăşurate în perioada martie- decembrie 2016, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi, cu suportul de specialitate al lucrătorilor din cadrul D.I.P.I. şi al poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Serviciilor de Operaţiuni Speciale Iaşi, Vaslui şi Suceava, au derulat acţiuni specifice pentru documentarea activităţii infracţionale a unui grup, cu denumirea generica „gruparea Baranca”, ce desfăşura pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava activităţi ilicite în sfera contrabandei cu ţigări.
Membrii grupării, cetăţeni români, acţionau într-un mod organizat, fiind responsabilizaţi, pe anumite segmente de activitate infracţională, în funcţie de aptitudini şi abilităţi individuale, respectiv: supravegherea patrulelor poliţiei de frontieră, asigurarea pazei în zona de acţiune, supravegherea traseului de deplasare, trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi distribuirea/valorificarea acestora. Gruparea avea ca lideri cinci cetăţeni români, Cătălin C., Vasile C., Vasile C. şi Toader C., Emanuel A., cu varste cuprinse intre 38 si 46 de ani, domiciliati pe raza judetelor Suceava si Botosani, care au reuşit să imprime întregii grupări un ritm alert de acţiune, dovedind pe parcursul funcţionării eficienţă şi mobilitate în acţiune, reuşind astfel să asigure o bază stabilă de profit.
Următorul nivel al grupului infracţional organizat era format din şapte persoane apropiate lui Cătălin C., care săvârşeau efectiv actele de contrabandă sub coordonarea şi supravegherea directă a liderilor. Membrii grupului introduceau ilegal în România, tigarete de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, fie pe la frontiera verde, fie prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut. Nivelul al treilea al grupului este constituit din patru lucrători vamali, care acordau sprijin grupării infracţionale, prin aceea că facilitau introducerea ilegală a bunurilor de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, şi îi înştiinţau pe membrii grupului cu privire la eventualele controale efectuate în punctul de trecere a frontierei. Ultimul nivel al grupului este constituit din 13 persoane, care erau aprovizionate direct şi continuu de Cătălin C., şi comercializau bunurile provenite din contrabandă pe raza judeţului Botoşani.
Percheziţiile
Activitatea de documentare a fost încheiată în data de 13 decembrie a.c., când poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, a celor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Judeţean Iaşi, B.C.C.O. Iaşi, cu suportul tehnic de specialitate al lucrătorilor din cadrul D.I.P.I. şi al poliţiştilor din cadrul I.G.P.R. – Serviciilor de Operaţiuni Speciale Iaşi, Vaslui şi Suceava, au efectuat 26 percheziţii domiciliare la mai multe adrese de pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava, fiind identificate 29 persoane suspecte că fac parte din gruparea infracţională şi duse la audieri.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate/indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor: 7.886 pachete ţigări diferite mărci cu timbru de acciză R.Moldova, în valoare totală de 67.874 lei, 37 litri alcool, în valoare de 1.449 lei, importante sume de bani (88.628 lei, 14.170 euro, 470 dolari, 700 lire sterline), o barcă pneumatică, 60 telefoane mobile, 53 cartele SIM, 10 autovehicule, în valoare totală de 221.517 lei, diferite înscrisuri utile cauzei.
În cauză, sunt efectuate cercetări față de 29 persoane sub aspectul săvârşirii infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, contrabanda in forma continuata, trafic de influenta, luare si dare de mita. Totodata, faţă de cinci membri ai grupării procurorii D.I.I.C.O.T – S.T. Iaşi au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.–Serviciul Teritorial Iaşi, în vederea documentării întregii arii infracţionale şi a recuperării prejudiciului.
„Facem menţiunea că faptele inculpaţilor sunt analizate prin raportare la dispoziţile din Codul de procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovaţie” se precizează în cadrul unui comunicat de presă emis de ITPF Iaşi.
12:50 am Sambata, 17 Decembrie, 2016
Adauga un comentariu
Ultimele articole
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
BOTOSHINE Maratonul Nordului cu SOARE câștigător GALERIE FOTO

Aproape 400 de alergători din toată țara au participat în weekendul 15-16 iunie la prima ediție a Maratonului Nordului Botoșani, intitulată sugestiv ”Botoshine”. În proba masculină a semimaratonului a triumfat Alexandru Soare, atlet experimentat, medaliat cu argint la Campionatul European de Tineret din 2013 și participant la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro în 2016. Câțiva șoferi botoșăneni s-au enervat duminică deoarece circulația rutieră a fost ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




