Tinerii din Darabani ar putea beneficia de locuinte in regim ANL



Două blocuri ANL de câte 12 apartamente s-ar putea construi anul viitor în Darabani. Proiectul este în prezent la nivelul studiului de fezabilitate.

Edilii locali vor analiza joi, 27 septembrie, în şedinţa ordinară de Consiliu Local posibilitatea construirii la Darabani a unor blocuri de locuinţe în regim ANL. Acestea ar urma să fie amplasate în apropierea fostelor garaje ale Serviciului de Ambulanţă din localitate, cu ieşire la str. Fragilor. Proiectul prevede ca blocurile să aibă câte 12 apartamente.

Am obţinut avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe pentru a construi la Darabani două blocuri de câte 12 apartamente. Acestea ar urma să aibă câte două camere, dar vom încerca să facem şi cu trei camere. Studiul de fezabilitate este aproape finalizat. Vom supune dezbaterii Consiliului Local cedarea terenului aferent şi asigurarea facilităţilor necesare” a declarat pentru Darabaneni.ro, primarul Corneliu Aroşoaie. „Sperăm ca până la sfârşitul anului acesta să finalizăm toată documentaţia necesară, pentru ca în primăvara anului viitor să înceapă lucrările de construcţie a locuinţelor” a spus şi Gheorghe Dragotă, arhitect şef al oraşului. (foto: btonline






5:02 pm Marti, 25 Septembrie, 2012

8 Comentarii la “Tinerii din Darabani ar putea beneficia de locuinte in regim ANL”

  1. spune:

  2. Vasilica C spune:

    Alta hotie de -a primarului!!!a mai facut Arosoaie si pe astea de langa centrala ,ati uitat DARABANENI?Sa vezi spagi ce se iau acum...pai tre sa isi scoata parleala cat a facut tusa Dl.ARO.

  3. Vasilica C spune:

    Vin spagile la Dl.ARO!!!tre sa-si scoata omul banii pt.cat a facut tusa!ca doar apartamentele alea nu s -or da pe ochi frumosi.e rost de flagrante d-lor politisti.

  4. cetatean spune:

    Cu spagi sau fara, macar se face ceva in Darabani

  5. alt cetatean spune:

    Cu sau fara spagi,important e sa se construiasca.Cand o sa ma intreabe vreun cetatean din afara orasului,da ce oras mai e si asta cu 11 blocuri?Eu o sa-i raspund mandru,stai ca se mai construiesc doua,da cine stie cand.HAHAAA

  6. mimo spune:

    ,,cu sau fara spagi"-In ce hal am ajuns!Din cate stiu eu spaga in Dorohoi pentru a prinde un apartament ANL,s=a dat pentru a fi inainte pe lista si a fost pana in o mie de euroi,dar trebuie sa ai un dosar impecabil,in fine vor beneficia 12 familii de tineri fara casa,cu venituri frumusele sa=si permita rata pe 25 de ani si buletin de Darabani,nu cred ca Primarul va avea prea mult acces la spagi.Sunt supravegheate repartizarile,in schimb la licitatiile pentru construirea blocurilor firmele de constructii vor depinde de el.Intrebare simpla.Cine va construi blocurile? Cine va lua apartamentul trbuie sa verifice bine daca,constructia corespunde proiectelor nationale ca materiale si executii ca daca nu va plati fraierul rata 25 de ani pentru primar si alti smecheri!

  7. BatMan spune:

    Tipic ROMANESC - DARABANEAN. Daca se face de ce se face ... Daca nu se face de ce nu se face .... Sa speram ca vom trai si sa vedem aceste blocuri dupa care se poate vorbi de ........ altele .

  8. cetatean spune:

    Domnule nemultumit de mai sus care vezi numai spaga in dreapta si stinga, pana se fac repartitiile ai dreptul sa candidezi si sa rezolvi aceasta paranoia care te tot framanta .

  9. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare