Serviciul Fiscal Orasenesc Darabani

ALERTĂ la FISC! Personalul evacuat, au intervenit pompierii FOTO

Miercuri, 28 Martie, 2018

Marți, în jurul orelor 10:00, personalul din cadrul Serviciului Fiscal Orășenesc Darabani se afla în afara unității. Nu a fost vorba de o grevă a salariaților. Curând, la fața locului au sosit două autospeciale de pompieri. Din fericire, a fost vorba doar de un exercițiu al Detașamentului de Pompieri Dorohoi privind intervenția în cazul producerii unui cutremur, urmat de incendiu. Un apel de urgență efecuat la orele 9:55, a dus la evacuarea ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare