Manuela Raileanu

VEZI mesajul de condoleanțe al conducerii Liceului „Dimitrie Cantemir” după decesul prof. Bichir

Sambata, 12 Martie, 2022

„Deși eram colegi, am descoperit târziu că domnul mereu discret și sobru avea o pasiune vie pentru poezie, nu era doar un moft intelectual. Am regăsit în versurile domniei sale și sensibilitate, și spirit ludic, și profunzime filosofică, l-am regăsit Omul din spatele zâmbetului reținut. Cred că fiecare dintre cei care l-au cunoscut are câte o poveste cu dumnealui sau despre dumnealui, fie ei elevi, părinți, colegi, sau prieteni. Dacă poetul matematician Ion ...  continuare »

Gest nobil din partea unor liceeni dărăbăneni de Paşte FOTO

Duminica, 16 Aprilie, 2017

Un grup de elevi ai Liceului “Dimitrie Cantemir” au demarat în Vinerea Mare o acţiune de binefacere pentru mai multe familii cu nevoi speciale din Darabani. Elevii clasei a IX-a B au decis ca în preajma Paștelui să doneze hăinuțe, jucării, alimente și dulciuri, copiilor unor familii nevoiaşe din Darabani şi Eșanca. Cadourile au fost transportate cu autoturismul personal al dirigintei clasei, Manuela Răileanu, şi maşina unui elev din ultimu ...  continuare »

FRUMOASĂ ŞI DEŞTEAPTĂ O elevă a Liceului „Dimitrie Cantemir” s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei de limba română

Miercuri, 02 Martie, 2016

Sâmbătă, 27 februarie, a avut loc la Liceul „Nicolae Iorga” din Botoşani faza judeţeană a olimpiadei de limba română. Printre cei câteva sute de elevi, s-au aflat şi dărăbăneni, cel mai prestigios rezultat fiind cel al liceencei Carla-Bianca Guragata, care a obţinut premiul I la clasa a XI-a. Tânăra din Darabani a devansat elevi de la şcoli cu nume precum Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani sau Liceul  „Regina Maria” din Dorohoi. ...  continuare »

Absolvenţii Liceului „Dimitrie Cantemir”: „Cred că suntem o generaţie care poate schimba lumea” FOTO&VIDEO

Sambata, 30 Mai, 2015

Foarte fericiţi, îmbrăcaţi în robe, elevii au păşit vizibil emoţionaţi treptele liceului şi s-au îndreptat spre Casa de Cultură „Theodor Balş”, unde miercuri, la orele 12:00, nu aveai unde să arunci un ac. Alin Prisăcariu, directorul liceului, le-a urat bun venit celor prezenţi la a 54-a festivitate de premiere a absolvenţilor, menţionând că dintre cei 194 de elevi ai liceului, doar 5 nu au reuşit până la această oră să promoveze toate materiile. ...  continuare »

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare