Schimbare de macaz: Ignat si Florea la conducerea scolilor darabanene



 Luni, 23 iulie, Inspectoratul Şcolar Judeţean a înlocuit mai mulţi directori ai şcolilor din judeţ. Printre cei schimbaţi se numără şi directorii principalelor unităţi de învăţământ din Darabani. Astfel, Alin Prisăcariu a cedat locul de director plin lui Florin Ignat, Prisăcariu urmând să ocupe funcţia de director adjunct al Grupului Şcolar Darabani. Cornelia Palamariu, directorul plin al Şcolii cu clasele I-VIII „Leon Dănăilă” a fost înlocuită cu Lucian Florea, iar în locul Dianei Apachiţei a fost numit director adjunct al şcolii Radu Pop. „Aceste modificări au fost decise în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean. Înştiinţările vor fi trimise şcolilor cel târziu mâine (n.r: 25 iulie). Am înţeles că unii directori şi-au dat demisia. Avem cereri în cazul lor, iar ceilalţi au fost înlocuiţi în vederea eliminării carenţelor în pregătirea anului şcolar” a declarat pentru Darabaneni.ro, Rodica Mighiu, purtător de cuvânt în cadrul IŞJ.



Este adevărat că luni dimineaţă am demisionat împreună cu directorul adjunct al liceului, din motive personale” a precizat Alin Prisăcariu. Cei doi directori plini numiţi luni nu au oferit nici o declaraţie motivând că nu au primit o decizie oficială în legătură cu numirea lor. Schimbarea directorilor celor două şcoli din localitate va atrage şi modificări în componenţa Consiliului Local, prin accederea a doi consilieri noi din partea USL. Locul liberalilor Florin Ignat şi Lucian Florea va fi luat cel mai probabil de Vasile Floria şi Otilia Farcaş, dar încă se poartă discuţii la nivelul USL.

ULTIMA ORĂ Marţi, orele 16:02, IŞJ a trimis Şcolii cu clasele I-VIII „Leon Dănăilă” înştiinţarea de numire a noii conduceri a unităţii de învăţământ. Vom reveni cu amănunte legate de acest subiect.






6:50 pm Marti, 24 Iulie, 2012

19 Comentarii la “Schimbare de macaz: Ignat si Florea la conducerea scolilor darabanene”

  1. ale spune:

    Good joooooooob!

  2. radu mazare spune:

    auzi la ei florea director, ala nici nu stie cat e 7 cu 6 , oameni nebuni

  3. bazaltu1999 spune:

    Faci parte din partidul castigator ? Atunci esti director :)

  4. g spune:

    alin cel old and wise a demisionat, nu a fost dat afara :)) bine aline

  5. dany spune:

    imi pare rau ptr alin ...dar mai rau imi pare ca a intrat ignat director:(

  6. k spune:

    Mai, mai, dar cum sa demisioneze doamna Chiriac, cum sa-i lase dumneaei de izbeliste pe copii si pe profesori...in semn de recunostinta va promitem ca vom purta si in timpul liber minunatele uniforme pentru care ati luptat cu atata daruire, chiar daca se rup la prima atingere; Vom face de paza la intrare si vom cere sa fie aspru sanctionati toti cei care vor indrazni sa vina cu cravata peste tricou...Mai, mai...Cine o sa ne mai certe cu dragostea cu care ne certati dvs in careu sau prin scoala?...Pacat, mare pacat...Mai bine de dl Prisecaru ca o sa poata merge mai des la bairamuri.

  7. eu spune:

    Radu esti sigur ca ai inteles despre care Florea e vorba?..eu nu prea cred

  8. Unu bun spune:

    Felicitari domnule Pop Radu :)

  9. eu spune:

    florea trompetistul ? si ignat inginerul ?

  10. darabanean spune:

    n7nrt

  11. parinte de liceean spune:

    Probabil demisia a fost rezultatul unei lungi meditari de vineri pana luni,si daca e demisie nu tre sa plece de tot?Sa ii explice cineva intelesul cuvantului ..... Sau na daca presedintele se razgandeste de ce nu m-as razgandi si eu?De ce adica pacat de Alin?E cineva din cloaca lui? Ca altfel nu imi explic de ce ar fi compatimit si in afara de asta domnul Ignat e un om cu caracter -cand s-au facut schimbarile trecute nu s-a trecut la alt partid,a ramas ferm pe pozitii in timp ce despre celalalt nu se poate spune asa cv Mai stie oare pe la cate partide a mai fost?Si cred ca din 2000pana acum nu a fost un asa amalgam ca in ultimul management. Domnilor si doamnelor ex ati auzit de bun simt si de a te retrage cand trebuie? Mai bine la catedra ,acolo sa va faceti treaba asta daca stiti ce inseamna mamagement defectuos In rest mult noroc domnului Ignat -va avea nevoie cu asa un adjunct si domnului Florea (apropo este vb de profesorul de istorie).

  12. super mario bros spune:

    Pai se stia cine vor fi directori inca din prima zi dupa alegeri..

  13. Cami spune:

    Cititi comentariul nr. 72 din http://darabaneni.ro/social/lista-candidatilor-la-primaria-consiliul-local-darabani/#comments

  14. ptr.tine ...da spune:

    se pare ca nu te-ai documentat deloc,desi eu am intrebat daca stii despre cine e vorba dar iti place sa arunci cu noroi si atat ptr cultura ta generala cel care canta la trompeta se numeste Costel Florea si pe director Lucian Florea si crede-ma ca ai vrea tu sa ai macar 10% din inteligenta d-nui Lucian Florea.

  15. Cami spune:

    Dar cam ce inteligenta are Domnul Florea (Lucian)? I-a masurat cineva IQ-ul si a stabilit c-o fi vreun stralucit (geniu). E cu gura mare si...cam atat.

  16. PT TOTI spune:

    Directorii de la liceu au fost destituiti pe incompetenta nu pe baza de demisie. Nimenu nu intelege cum destituit pe incompetenta, esti numit director adjunct. Acum este membru PSD poate data viitoare va alege un alt partid numai sa tina cu dintii de functie. RUSINE. Acum ar trebui sa aiba demnitate si sa / si dea demisia. Cat despre fam Chiriac......... este inutil sa mai vorbim

  17. pt 16 spune:

    Baiatul a invatat politica de la Strugaru, mentorul sau...Umbla zvonul prin targ cum ca si deputatul ar vrea sa treaca acum la usl...Mai bine s-ar duce toti undeva in siberia, ca nu mai vrem asa reprezentanti ,,verticali"!!! Tineti minte, pdl si usl ne mananca zilele! O sa-mi dati dreptate in curand.

  18. pt 16 spune:

    DEMNITATE SI PRISACARU SUNT ANTONIME .STITI CA S_A INFIINTAT CLASA DE SERAL A IX-A PTR SOTII UNOR PROFESOARE? ASA CA CE SA VB DE DEMNITATE SCOPUL SCUZA MIJLOACELE SI SIGUR COMPENSEAZA DIN PLIN.PACAT TOTUSI CA CEI DIN USL AU ACCEPTAT ASTA MAI ALES ACUM INAINTE DE ALEGERI .SI_AU PIERDUT ALGATORI GARANTAT

  19. andreea spune:

    daca tot lasati atatea comentarii si sunteti tari dc nu scrieti acolo numele si familia dnvoasta sau va e rusine la toti .....vorbeste lumea sa se afle in treaba mnah ca dak bani nu sunt internet avem si lasam commuri sa ne dam mari....lasativa numele sau nu vau botezat????

  20. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 16 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare