Darabaneni.ro va ureaza Sarbatori fericite si La multi ani!
Sosirea Sărbătorilor de iarnă şi pasul spre Noul An este şi pentru Darabaneni.ro un prilej de a privi în urmă cu spirit critic dar şi cu satisfacţie, dar şi un moment de a face noi planuri, de a stabili noi ţinte. 2011 a fost anul în care proiectul Darabaneni.ro s-a consolidat, s-a dezvoltat şi a ajuns la dărăbănenii din afara graniţelor prin grija şi munca echipei redacţionale, care şi-au pus în slujba site-ului şi al dărăbănenilor, pasiune, timp şi resurse financiare. A fost un an plin de realizări şi de împliniri, un an în care încrederea şi susţinerea cititorilor noştri ne-au dat forţa de a merge mai departe, atunci când din varii motive viaţa site-ului a trecut prin momente de răscruce. Însă, din toate problemele am ieşit mai dinamici, mai hotărâţi şi mai puternici.
Darabaneni.ro a devenit în anul 2011 mai mult decât un ziar online, din care concitadinii noştri află informaţii despre activitatea urbei, deja este un curent de opinie care reuneşte vocea majorităţii dărăbănenilor. Am urmărit viaţa instituţiilor publice şi am adus în discuţie adevăratele probleme ale oraşului, am promovat tinerele talente şi am făcut cunoscute personalităţile oraşului. Am fost alături de dărăbăneni în toate momentele vieţii comunităţii, atât cele de bucurie cât şi în momentele tragice, când am suferit împreună la pierderea unor prieteni dragi. Am făcut din sport un purtător al mesajului nostru iar performanţele elevilor dărăbăneni şi-au găsit ecou în paginile site-ului.
Celor care au pus la îndoială intenţiile şi activitatea noastră le-am răspuns cu diplomaţie şi profesionalism iar spre cei care au susţinut acest proiect ne îndreptăm atenţia cu mulţumiri şi recunoştinţă. Despre anul nou, nu putem spune decât că Darabaneni.ro va continua cu aceeaşi atitudine, consecvenţă, oricare ar fi dorinţa unora noi vom fi mereu aici, mereu la fel, mereu pentru cititorii noştri. Acum, la ceas de sărbătoare, cu ocazia Naşterii Domnului, redacţia Darabaneni.ro urează cititorilor şi prietenilor, tuturor colaboratorilor șă-și regăsească liniştea în cântecul lin al colindelor, în bucuria revederii celor dragi şi în sărbătoarea trecerii în Noul An.
1:46 pm Sambata, 24 Decembrie, 2011
9 Comentarii la “Darabaneni.ro va ureaza Sarbatori fericite si La multi ani!”
Editorial
Poza saptamanii
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.
Sondaj
Darabaneanul lunii

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Clipul lunii
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare





SUPER PARTY MUZIC DISEARA DE LA 22 PE RADIO TINERETULUI http://radiotineretului2010.jimdo.com/
la multi ani sarbatori fericite familiei,darabanenilor si nu uita-ti ca dumnezeu e mare si nu ne lasa la greu...doamne ajuta
La multi ani. Sa dainuiti in eternitate. Cu voi ma simt acasa....
,,LA MULTI ANI!,, DUMNEZEU SA VA DEA PUTERE SA ADUCETI IN CONTINUARE BUCURII IN SUFLETELE OAMENILOR. SARBATORI FERICITE!
SARBATORI FERICITE PENTRU TOTI DARABANENI!!!
felicitări dl-e doctor. La Mulţi Ani familiei. La fel tuturor dărăbănenilor, cititiori şi necititori.
astazi 29 decembrie 2011,in urma sedintei Consiliul Local a fost obiceiurile stramosesti de iarna iar dupa a fost masa festiva la Primaria Darabani.dupa aceasta masa festiva primarul Gheorghi Burlacu s-a batut cu Gheorghe Caba in primarie orasului.Acestia sunt alesii nostri.VOTATII IN CONTINUARE!nu fac nimic pt Darabani dar se bat.
Dragi Darabaneni,primarul nostru a inceput sa bata consilierii,iar primul este Gheorghe Caba.
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități
Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie
Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi
Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani
Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »