Liceenii darabaneni, neinvinsi, dar locul III la ONSS la fotbal. Un profesor de la LPS ii acuza ca au intentionat sa cumpere un meci

Elevii profesorului Chirica Puşcaşu au participat sâmbătă,16 martie, la faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la fotbal. Chiar dacă au încheiat competiţia neînvinşi, fotbaliştii Liceului „Dimitrie Cantemir” din Darabani s-au clasat, în final, pe locul trei. Cristian Frumuz, antrenor de fotbal la LPS Botoşani, a refuzat, la un moment dat, să mai arbitreze partida dintre Liceul „Dimitrie Cantemir” şi Seminarul Botoşani, suspectându-i pe elevii botoşăneni de non-combat, în schimbul unei presupuse sume de bani oferită de liceenii dărăbăneni.


Chirica Puşcaşu, profesorul Liceului „Dimitrie Cantemir” s-a abţinut să comenteze ieşirea colegului său, şi s-a amuzat copios la auzul acuzelor botoşăneanului. Elevii dărăbăneni neagă vehement acest lucru. „Nu cunoşteam pe nimeni de acolo şi nu puteam face aşa ceva. Dacă ar fi auzit d-l profesor ne propunea pentru exmatriculare” a spus Adrian Stîncă. „Am stat cu d-l profesor în tribună la acel meci, nu am avut nici o treabă, nu am aranjat nici un meci” a spus şi Sebastian Gucianu. Un oficial din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Botoşani nu crede nici el în ipoteza blatului dintre liceenii dărăbăneni şi seminarişti. „Este posibil să se marcheze două goluri în 2 minute. Darabaniul a jucat foarte bine, dar nu cred că aveau şanse în finală împotriva celor de la Pedagogic” a precizat inspectorul Radu Anghel.

12:40 pm Marti, 19 Martie, 2013
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord, a urcat pe scenă înainte de cântarea moldovenilor de la Alternosfera, și a mulțumit voluntarilor, celor de la Tehnic și tuturor colaboratorilor săi care au contribuit la buna organizare a festivalului Zilele Nordului, probabil cel mai important eveniment cultural-artistic din Nordul Moldovei. Spectatorii au cântat și au dansat împreună cu muzicienii din Chișinău cele mai populare melodii de rock alternativ ale ... continuare »

Regizorul Tudor Giurgiu, jurnalistul Dragoș Pătraru, arhitectul Șerban Țigănaș, actrița Katia Pascariu, Mircea Abrudean, secretarul general al Guvernului României, rectorul Mihai Dimian al universității din Suceava, exploratorul George Vlad din echipa Dune II, bucătarul Mircea Groza și Marcel Ionescu-Heroiu, expert al Băncii Mondiale, sunt între invitații din acest an ai Zilelor Nordului, în timp ce pe scenele festivalului vor urca trupe precum Alternosfera, Luna ... continuare »

PNL câștigă detașat alegerile locale la Darabani. După ce și-au adjudecat fotoliul de primar, 13 consilieri liberali și doar 4 social-democrați vor reprezenta interesele comunității în următorii patru ani. Doar două formațiuni politice au atins pragul electoral la alegerile pentru Consiliul Local la Darabani: PNL și PSD. Datorită celor 2669 de voturi primite, liberalii vor fi reprezentați în viitorul Consiliu Local de 13 consilie ... continuare »

Mihai-Alin Gîrbaci, primarul în funcție al orașului Darabani, obține un nou mandat de edil șef al urbei de pe malul Prutului, după ce își surclasează categoric contracandidații, cu un procent de 83,07 % din sufragii. Candidatul liberal la Primăria Darabani a primit 3236 din cele 3894 de voturi valabil exprimate. La distanță foarte mare s-a clasat social-democratul Silviu Barbacariu care a adunat doar 524 de voturi, iar 134 de vo ... continuare »

Procentul este mai mic decât cel obținut la nivel județean (45,98 %), în timp ce la nivel nivel național 50% dintre români au votat la alegerile locale, iar 52,37% și-au ales europarlamentarii favoriți. La cele 9 secții de votare din Darabani și satele arondate s-au prezentat 4086 de alegători, dintre cei 10687 aflați pe listele permanente. Mihai-Alin Gîrbaci (PNL), Silviu Barbacariu (PSD) și Ciprian Grigoraș (Alianța Dreapta Unită) sunt candidații la Primăria ... continuare »


Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!