Şoptică îl convoacă pe Ministrul Agriculturii: „Vrem să-l punem la muncă”
„Partidul Naţional Liberal a depus în 18.06 a.c. la secretariatul Camerei Deputaţilor, o solicitare prin care domnul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, să vină în Parlament pentru a discuta despre problemele cu care se confruntă agricultura” precizează deputatul Colegiului Darabani, Costel Şoptică, în cadrul unui comunicat de presă pe care îl redăm în cele ce urmează.
“L-am convocat pe domnul ministru Constantin pentru data de 29 iunie 2015, ora 16.00, în cadrul dezbaterilor “Ora Guvernului”. Agricultura, care are un aport important la PIB-ul României, trece printr-o gravă stare de subfinanţare şi nu putem tolera incompetenţa şi brambureala din Ministerul Agriculturii”, a declarat domnul deputat PNL Costel Şoptică, secretarul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, în cadrul unei conferinţe de presă organizată de PNL la Palatul Parlamentului.
„PNDR a fost folosit de către domnul ministru ca agent politic în beneficiul său şi al şefului său, premierul Victor Ponta”
Parlamentarul liberal a atras atenţia asupra Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, care a fost foarte târziu elaborat de către Ministerul Agriculturii şi depus la Comisia Europeană după o jumătate de an după termenul limită, în vara anului 2014. “Chiar şi aşa, PNDR a fost folosit de către domnul ministru ca agent politic în beneficiul său şi al şefului său, premierul Victor Ponta. PNDR a fost inaugurat cu mare fast, de două ori, de fiecare dată în prezenţa prim-ministrului Victor Ponta; prima dată în mai 2014, când au fost lansate două măsuri pentru depunerea de proiecte, în condiţiile în care proiectul nici nu fusese trimis la Bruxelles. A doua oară a fost anul acesta, în martie, dar Comisia Europeană a transmis României documente de acceptare a Programului abia în iunie. De altfel, varianta PNDR trimisă de Ministerul Agriculturii a primit sute de pagini de observaţii din partea Comisie Europene”, a mai declarat deputatul Şoptică.
Parlamentarul PNL a atras atenţia că nici acum nu sunt gata procedurile şi ghidurile de finanţare prin PNDR 2014-2020. “La Ministerul Agriculturii, brambureala este mare. Ghidurile de finanţare ba sunt puse pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), ba sunt scoase. De aceea, consider că România a pierdut doi ani, iar absorbţia fondurilor europene pentru PNDR 2014-2020 va fi zero”, a completat Costel Şoptică.
„Ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi prim-ministrul Victor Ponta sunt vinovaţi de situaţia creată”
Cea de a doua problemă pentru care este convocat în Parlament ministrul Daniel Constantin se referă la activitatea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în special în ceea ce priveşte depunerea cererilor pentru accesarea subvenţiilor agricole. „Ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi prim-ministrul Victor Ponta sunt vinovaţi de situaţia creată. Legislaţia necesară pentru depunerea acestor cereri a devenit foarte complicată. Deşi autorităţile au susţinut că se simplifică procedura, prin unificarea cererilor pentru subvenţii aferente sectorului vegetal şi cel zootehnic, ca fermierii ca să nu bată drumurile de mai multe ori la APIA, acum cererea a devenit un document pentru care îţi trebuie cunoştinţe aproape academice ca să-l poţi completa. Pe de altă parte, legislaţia a apărut foarte târziu şi a suferit mai multe modificări de completări, ultima chiar pe 10 iunie, prin Ordinul nr. 1468, în condiţiile în care termenul limită de depunere a cererilor fără penalităţi expira pe 15 iunie 2015.
Ministerul Agriculturii se fereşte să dea publicităţii datele privind cererile depuse. Ultimele informaţii datează din dimineaţa zilei de 15 iunie, ultima zi de depunere a cererilor fără penalităţi, când se înregistrau 880.000 de cereri ce totalizează 8,7 milioane hectare. Comparativ, în 2014, s-au înregistrat 1,05 milioane cereri pentru 9,8 milioane hectare. Din cauza ministrului Daniel Constantin, 170.000 de agricultori pot rămâne fără subvenţii. Valoarea exactă a subvenţiilor 2015 nu se ştie , pentru că Ministerul Agriculturii nu a calculat-o încă, dar, dacă luăm în calcul o posibilă sumă de 156-157 euro/ha, la peste un milion de hectare neincluse în sistemul de subvenţionare, vom constata ce sumă uriaşă nu mai ajunge la agricultori din vina autorităţilor.
De aceea, îl convocăm pe ministrul Agriculturii ca să vedem ce nu merge. Vrem să-l punem la muncă. Domnul Constantin nu va mai fi ministru în 2016, dar vom rămâne fără bani din cauza lui” a conchis Şoptică.
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




