După o perioadă comunistă în care micile orașe au fost ajutate să crească și să se dezvolte artificial, fără a se ține cont de potențialul zonei și calitatea capitalului uman, după 1989 acestea aflându-se în suspensie, au pornit spre o cădere liberă. Contactul cu lumea capitalistă și libertatea democrațiilor a fost foarte violent, cei mai mulți dintre noi interpretând valorile noii orânduiri după educația și interesele fiecăruia. Lipsită de sprijinul sistemului politic și economic care i-a dat naștere, industria de sorginte comunistă din orașele mici s-a prăbușit, antrenând o criză socială foarte puternică. De aici o serie de probleme legate de mentalitate, de modul de viață, de activitățile desfășurate de locuitorii acestor mici orășele. Victime ale conflictelor politice, marginalizate de centru, adesea conduse de persoane afiliate diferitelor grupuri de interese, micile comunități urbane au rămas în urma trendului modernizator care încet, încet a cuprins întreaga țară, sau cel puțin o parte.

 Moștenind o administrație formată din funcționari școliți în liceele serale și școlile de partid ale vechiului regim, căliți în lupta pentru supraviețuire a anilor 90,  sau şcoliţi în facultăţile "Spiru Haret" după Revoluţie,  micile orașe au stagnat, o parte din ele căpătând un important aspect rural. Orgoliile, ambițiile, conflictele dintre unii conducători de instituții, accentuate și de afilierea politică, mențin aceste comunități într-un imobilism ale cărui efecte principale sunt stagnarea economică, decăderea principiilor și valorilor morale și etice, crize sociale, infracționalitatea, emigrarea. Lipsa proiectelor durabile pe termen lung trădează lipsa de colaborare dintre mediul public și patronate, precum și dintre diferite instituții ale statului. Eficiența unei structuri administrative iese la iveală în momentele de criză, în gestionarea cărora conflictele personale și de idei ar trebui să dispară, dar istoria recentă a micii noastre urbe a dovedit că acest lucru este imposibil.



Odată la patru ani, edilii locali intră și pleacă din primării după același ritual, marcat de aceleași promisiuni și aceleași „realizări”. Fără proiecte de infrastructură sau dezvoltare economică, fiecare administrație „vopsește” aceleași borduri și „plantează” flori în aceleași locuri. Viața comunității se desfășoară după aceleași reguli, fără dinamică și fără a excela la capitolul inovație. Micile răutăți, invidia, grija pentru capra vecinului ne paralizează la nivelul mentalității. Suntem prizonierii unei stări de lucruri care, pentru mulți dintre noi este echivalentul normalității. A nu face nimic pentru că nu se merită a devenit motto-ul prea multora dintre noi. Oare pot fi inteligența, atenția, șansa, catalizatorul nostru pentru o evoluție, alta decât cea actuală, în micile noastre comunități?  Timpul trece pe lângă noi, fără a reuși să ne punem amprenta asupra lui...

PS:  Pe 19 august Andrei-Victor Moroşanu ar fi împlinit 22 de ani, Dumnezeu nu l-a mai lăsat să ne vadă din nou în jurul lui la un pahar de vorbă. A plecat dintre noi pe râuri de lacrimi, lăsând în urma sa multă, multă durere în sufletul familiei și prietenilor. Tuturor celor care l-au cunoscut le este greu să vorbească despre Andrei la trecut. De altfel, acest lucru este absurd, el este viu în conștiința și amintirea apropiaților.

 Aceste cuvinte nu te vor aduce înapoi, dar nici nu te vor lăsa să pleci de tot din inimile noastre. Moro, dă-mi voi să-ți aprind o lumânare în gând și prin cuvânt, lacrimile nu mă lasă să-ți spun LA MULŢI ANI!  (Alexandru D. Aioanei)




6:15 pm Sambata, 20 August, 2011