Ca în fiecare an, începutul anului şcolar este însoţit de dezbateri aprinse despre situaţia sistemului educaţional. Televiziunile şi ziarele se întrec în a oferi exemple de şcoli care nu au finalizat lucrările de consolidare, care nu îndeplinesc condițiile sanitare de funcționare, dar care își deschid porţile în fiecare an pentru zeci, sute sau mii de elevi. Pe ecrane apar diverşi reporteri care se întrec în a oferi variante pentru a umple ghiozdanul copilului cu rechizite. Revine din nou în discuţie efortul financiar pe care trebuie să-l depună fiecare părinte pentru aşi trimite copii la şcoală. Din păcate, aceste discuții până la un punct necesare, acoperă problema de fond a situaţiei. Nu am văzut pe nici un post de televiziune o dezbatere despre educaţie şi obiectivele ei. Care este misiunea şcolii şi ce este ea menită să îndeplinească în acest an? Poate fi vorba despre un proiect naţional la care şcoala trebuie să ia parte, se întrevede o soluţie la problemele sistemului de învăţământ? Media nu catadicseşte să pună asemenea subiecte pe tapet. Mai importante sunt personajele care apar pe caietele sau pixurile elevilor.

Zâmbetul bobocilor, entuziasmul viitorilor liceeni, emoţiile adolescenţei contrastează puternic cu amărăciunea, crisparea şi chiar disperarea profesorilor. Clopoţelul parcă nu mai sună ca altădată, este parcă mai trist, lipsit de substanţă şi nu mai stârneşte nici un sentiment. Politizarea până la saturaţie, subfinanţarea și dispreţul faţă de dascăli au adus învăţământul românesc în situaţia de a ucide vise, de a spulbera speranţe, de a şterge zâmbetele cu buretele. Poate că ar trebui ca diverse ONG-uri să-şi dea mâna pentru a iniţia o campanie „Salvaţi învăţământul românesc”. În mintea acestor tineri stă viitorul nostru, dar noi suntem prea egoişti ca să ne desprindem de prezent. Sunt copii talentaţi la diferite sporturi care nu au posibilitatea să meargă la competiţii, care de altfel se organizează destul de rar. S-au dotat şcolile cu zeci de calculatoare, dar bibliotecile sunt din ce în ce mai sărace. Cu toate acestea, preoţii vor aduce din nou binecuvântarea divină, politicienii vor face iarăşi băi de mulţime printre elevi şi părinţi, iar discursurile vor avea toate un ton optimist.



Cu speranţa că generaţiile care vin din urmă nu vor mai face obiectul unor experimente politice, urăm succes elevilor pe care mâine clopoţelul îi cheamă la şcoală. Clopoţel care de altfel sună a îngrijorare. (Alexandru Aioanei)




11:49 am Duminica, 11 Septembrie, 2011