Ce v-a adus Moş Crăciun?...În afară de sărăcie

Darabaneni.ro a adresat săptămâna trecută locuitorilor oraşului, întrebarea „Ce doriţi să vă aducă Moş Crăciun pentru dumneavoastră şi pentru dărăbăneni?” Ne-am îndreptat atenţia şi spre aleşii poporului, indiferent de culoarea lor politică, în ideea de a le transmite dărăbănenilor un gând bun, înainte de Sărbătoarea Crăciunului. Unii, însă, au fost mult prea ocupaţi, pentru noi. De Sărbători, ar trebui să fim mai buni! Surprinzător, am găsit receptivitate la edilul şef al oraşului, primarul Ghiorghi Burlacu. Poate că nu este Burlacu un as în diplomaţia politică, un Einstein în inteligenţă, dar măcar stă de vorbă cu toţi oamenii, indiferent de statutul lor social. Ce-i a lui e a lui, este un bun gospodar şi vrea, chiar dacă de multe ori, poate mai puţin. Pune acest handicap pe baza culorii sale politice, partidul din care face parte fiind în prezent în opoziţie. Nu-şi doreşte pentru el mai mult decât sănătate şi poate, prea altruist afirmă: „Doresc ca Moşul să-mi aducă mult mai puţin mie şi mai mult dărăbănenilor”. Îşi revine însă repede, spunând că a făcut destul de multe în oraş, cu bani foarte puţini.(„Dacă nu mă laud eu, cine să mă laude?”)  

Proiecte, proiecte, proiecte…
Marea provocare a edilului urbei sunt proiectele europene de zeci de milioane de euro, pe care le-a demarat. Mai mult sau mai puţin fanteziste, drumurile cu enzime, centrala electrică cu panouri fotovoltaice au şanse îndoielnice de reuşită. La aducerea gazului în oraş s-a renunţat, deoarece s-a ajuns la concluzia că această investiţie în oraşul Darabani nu ar fi suficient de profitabilă pentru firma distribuitoare de gaz. În schimb, primarul este forte încrezător în proiectul european privind extinderea reţelei de apă şi canalizare a oraşului, a cărei valoare totală a investiţiei este de aproximativ 1,8 milioane de euro. Ca şi cum nu ar fi fost „suficienţi” cei 60 km de drumuri cu enzime, la aceştia se adaugă 25 km de asfalt din bani europeni, la care contribuţia Primăriei ar fi de 3%. Ar fi depăşiţi astfel numărul de km de drumuri de pe raza oraşului Darabani. Primarul revine în final, cu picioarele pe pământ. „Măcar dacă aş realiza o mică parte din aceste proiecte”, invocând din nou motivul că nu poate sparge zidul puterii de la Bucureşti.
Fă-te frate cu PDL-ul…până treci puntea
Edilul şef al oraşului recunoaşte că a fost susţinut din fonduri guvernamentale, obţinute prin intervenţia parlamentarilor dărăbăneni, dar nu suficient. Doreşte să se „sacrifice” pentru dărăbăneni şi ar putea ceda insistenţelor partidului de guvernământ de a adera la PDL, în acest caz primind asigurări că va ploua cu bani la Darabani. Ar merge la cacialma, spunând că va trece în rândurile PDL din ianuarie 2012, pentru a nu fi nevoit să renunţe la fotoliul de primar. Ar  semna doar o adeziune formală la actualul partid de guvernământ, pentru că are mai mare încredere în oamenii din PNL, faţă de cei din PDL. Recunoaşte că oraşul are un mare handicap în ce priveşte locurile de muncă, dar apropiata vânzare a fostei fabrici Cantex de către patronul francez, ar putea oferi o nouă şansă dărăbănenilor. Asta în cazul în care nu se va alege praful de fosta fabrică de confecţii. A dat dispoziţie în data de 15 noiembrie să fie înscăunat Cristian Muraru, şef al persoanelor de la legea 416, dorindu-se resuscitarea acestui serviciu deficitar. Din primăvară se doreşte o nouă faţă a imaginii Primăriei, care reprezenta cândva emblema oraşului. Primarul este sincer şi recunoaşte că nu se poate mândri cu mari realizări în anul care stă să se încheie şi nu întrevede foarte multe schimbări în bine. „Este foarte greu ca dărăbănenii să trăiască mai bine în 2011. De-ar duce-o, măcar aşa. Dar nu mă las”, conchide Burlacu. Nici noi. Chiar dacă unii ne-au întors spatele, ce nu ne omoară ne întăreşte şi dărăbănenii rămân uniţi, la bine şi la rău. Repet, de Sărbători trebuie să fim mai buni! Şi să-l aşteptăm pe Moş Crăciun.
Dărăbănenii…lui Moş Crăciun
Maria Constandache, pensionară 360 RON. Doreşte ca Moş Crăciun să-i aducă, doar sănătate. Pentru mama sa foarte bolnavă, ar fi dorit ca Moşul să-i mărească ajutorul social în valoare de 33 lei, care se adaugă la pensia actuală de mizerie, de numai 92 lei. Răspunsul autorităţilor: „Aşa prevede legea”
Lidia Ţigănaşu, persoană cu handicap 335 RON. A sperat ca Moşul să-i aducă anul acesta doar acel ajutor comunitar european modest(făină, zahăr, mălai…), care se acordă persoanelor cu venituri sub 400 RON. A fost pasată de autorităţi ca o minge de ping-pong. Răspunsul: „Dacă nu este pe listă, nu avem ce face”
Constantin Gheorghiţă, muncitor 600 RON. Doreşte ca Moşul să-i aducă  sănătate pentru a-şi putea întreţine familia şi a creşte copilul nou-născut, iar dărăbănenilor le transmite ca Moşul să le dea mai multă minte, când vor mai pune ştampila pe buletinele de vot.
Crăciun Fericit!



 



2:07 pm Sambata, 18 Decembrie, 2010

2 Comentarii la “Ce v-a adus Moş Crăciun?...În afară de sărăcie”

  1. adrian spune:

    constantin gheorghita 600 ron+900 ciubucuri!!!!asta nui de plans!!!hai tucalau!!!!!!

  2. dara spune:

    fara gaz nu e nimic

  3. Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


    Adauga un comentariu

Editorial
 În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 14 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai puterea și nebunia necesară de a te î... continuare
Poza saptamanii

Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani. 

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Clipul lunii
Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare