Arosoaie catre Soptica: „N-are nimic ca ati intarziat, spitalul este deschis tot timpul” VIDEO
Nerăbdători să redeschidă spitalul cât mai repede, dărăbănenii au început inaugurarea noii unităţi sanitare cu 10 minute mai devreme de orele 11:00. Primarul Aroşoaie a glumit pe seama deputatului liberal, Costel Şoptică, care a intrat la 11:03 în holul secţiei exterioare de la Darabani a Spitalului Judeţean.
Şoptică a precizat că a „dansat braţ la braţ” cu senatorul Mihăilescu pentru a finaliza demersurile de redeschidere a unităţii spitaliceşti din Darabani. Deputatul liberal a mulţumit managerului Spitalului Judeţean, Gheorghe Damian, pentru susţinere precizându-i şefului spitalului, mai în glumă, mai în serios, să aibă grijă în mod special de secţia dărăbăneană din subordinea sa. „Felicitări pentru deschiderea secţiei exterioare, dar în mod special pentru punctualitatea cu care aţi făcut-o, astăzi la ora 11:00, şi îmi cer scuze faţă de d-voastră. Chiar dacă mi s-a părut mie că am întârziat doar 3 minute, am întârziat” a spus Costel Şoptică. „N-are nimic, spitalul este deschis tot timpul”, a fost replica edilului şef, Aroşoaie, moment în care sala a izbucnit în râs.
„Vreau să vă spun că eu am fost în această zonă, a Colegiului Darabani, împreună cu d-l Şerban Mihăilescu şi am avut întotdeauna o relaţie directă cu toţi alegătorii de aici, potenţiali pacienţi ai acestui spital şi cei mai mulţi şi-au manifestat neîncrederea că această unitate spitalicească se va redeschide, iar noi am avut de luptat foarte mult...Îmi doresc ca aici standardele actului medical să nu fie cu nimic mai prejos decât cele de la Spitalul <<Mavromati>>, pentru că sunteţi secţie. Aşa cum este tratat un pacient acolo, aşa trebuie tratat şi la Darabani, şi după ştiinţa şi dorinţa mea aşa va fi” a mai precizat Şoptică.
9:29 am Duminica, 17 Martie, 2013
Adauga un comentariu
Ultimele articole
IMPLANT cu rock la Zilele Nordului “Aveți un loc absolut minunat” FOTO & VIDEO

Karna, Implant pentru Refuz și Bucovina au creat o zi de festival veritabil de rock în Poiana Teioasa a Darabanilor. Florin “Crivăț” Țibu, vocalistul celor de la Bucovina, a vorbit la superlativ despre Darabani și organizatorii Zilelor Nordului.Ucrainenii de la Karna au declanșat energia rock din Poiana Teioasa cu originalul stil muzical huțul metal, urmați de Implant pentru Refuz și Bucovina, trupe românești care au cântat cu o săptămână în urmă și la cel ... continuare »
200 de concurenți, printre care și președintele CJ Botoșani, au participat la MTB Darabani FOTO VIDEO

200 de iubitori ai sportului din toată țara au sosit la Darabani pentru a concura la Maratonul Nordului MTB, cu 3 trasee, inclusiv unul pentru copii. Printre cei care au pedalat, s-a numărat și președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, care a greșit traseul și a parcurs, în final, mai mult de 10 km față de distanța stabilită inițial. Organizatorii și-au asumat vina în acest sens.„Nu sunt mare biciclist, pentru mine a fost cea mai grea cursă, doar că am ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Dacă nu vom păstra lumina aprinsă, vom plăti întunericul foarte scump

România trece zilele acestea printr-o criză politică profundă, venită într-un moment cât se poate de nepotrivit. Cu un deficit bugetar uriaș, cu falii sociale puternice, cu ierarhii inversate, țara noastră se chinuie să se așeze pe un drum al modernizării. Acest lucru nu este deloc ușor, pentru că forțele care vor ca România să rămână o republică a baronilor și a rețelelor de influență transpartinice sunt foarte puternice.După un ciclu electoral ... continuare »
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
În perioada Festivalului Zilele Nordului, Darabaniul e mai Viu, mai Vesel, mai Verde.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




