Sănătatea a ajuns în GSP cu „un caz incredibil: arbitru bătut de ambele echipe”. Dărăbănenii susţin că sunt nevinovaţi: „E prea de prea”
Echipa fanion a oraşului Darabani a ajuns „vedetă” în principalul cotidian de sport din România, Gazeta Sporturilor, care scrie că atât dărăbănenii cât şi gazdele din Vf. Câmpului l-au bătut acum 3 săptămâni la partida de Liga a IV-a ProSport-CS Sănătatea pe arbitrul Cohal Mitriţă. Comisia de disciplină a decis acum 10 zile mai multe sancţiuni, ambele echipe pierzând meciul cu 3-0.
„Centralul Cohal Mitriță, cel care oficia meciul, a fost agresat și lovit de jucători. Meciul a fost întrerupt în minutul 64, cînd Dărăbani conducea cu 2-1. Pentru că se simțea în nesiguranță, arbitrul a fluierat finalul” scrie Gazeta Sporturilor, care ne stâlceşte numele oraşului. Dărăbănenii neagă că ar fi lovit arbitrul. „E prea de prea…Suntem nevinovaţi. Nimeni de la noi nu a bătut arbitrul. Doar am întrebat arbitrul de ce nu a acordat penalti în minutul 64. Ce poate să facă un arbitru?! Doamne Dumnezeule! Totul a fost gratuit, noi nu am făcut nimic. Ne-a audiat la AJF un jurist care nu are treabă cu fotbalul” a declarat pentru Darabaneni.ro, Constantin Nechifor, delegatul oaspeţilor, cel care a fost suspendat 1 lună şi a fost amendat cu 30 de lei.
Delegatul dărăbănenilor a spus că reprezentanţii echipei sunt aproape de o decizie radicală, cum ar fi retragerea din campionat „Aşa nu are rost să mai joci fotbal. Măcar când eşti vinovat, nu ţi-e ciudă. Arbitrii se apără pe ei. Nu înţeleg de ce lovesc în noi pentru că nu eram acolo să ameninţăm primele locuri, ca să încurcăm pe cineva” a mai precizat delegatul echipei CS Sănătatea Darabani.
VEZI şi: PROSPORT VF. CÂMPULUI- CS DARABANI 1 pauză, 2 final cu năbădăi
Meciul a degenerat în ultimul minut al primei reprize, când portarul Sănătăţii, Alin Andruş, a comis un fault în careu, trecut cu vederea de arbitrul Cohal Mitriţă, fapt ce a declanşat furia gazdelor. Punctul culminant al întâlnirii a fost în minutul 64, când la un contact foarte dur între Florin Eşanu şi goalkeeperul gazdelor, cei doi jucători au rămas întinşi pe gazon, iar Cohal Mitriţă a acordat iniţial lovitură de la 11 m în favoarea dărăbănenilor. Delegatul susţine că a pătruns pe teren pentru a acorda primul ajutor atacantului său. „Era galben la faţă, i se încleştase maxilarul” a precizat Nechifor. La presiunea gazdelor, „centralul” a întors decizia, acordând lovitură liberă pentru Vf. Câmpului şi a fost rândul dărăbănenilor să protesteze, moment în care Cohal a fluierat finalul meciului.
Din sancţiunile acordate de Comisia de Disciplină în data de 5.11.2015, nu reiese că dărăbănenii ar fi lovit arbitrul:
Ambele echipe au fost sancţionate cu pierderea jocului cu 3-0 şi o penalitate sportivă în cuantum de 100 lei, pentru că nu au executat dispoziţiile arbitrului pentru a continua jocul;
Jucătorii Lucian Tărnăuceanu și Bogdan Cuzuban de la ProSport Vf. Câmpului se sancționează cu suspendarea pentru 6 luni și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 75 lei, deoarece au lovit arbitrul;
Jucătorul Bogdan Ceică de la CS Sănătatea Darabani se sancționează cu suspendarea pentru 4 etape și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 50 lei, deoarece a amenințat arbitrul;
Antrenorul Radu Nițu și delegatul Dan Bezercu, ambii de la echipa ProSport Vf. Câmpului, se sancționează cu suspendarea pentru 1 lună și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 30 lei fiecare, deoarece au părăsit suprafața tehnică;
Delegatul Constantin Nechifor de la CS Sănătatea Darabani se sancționează cu suspendarea pentru 1 lună și aplicarea unei penalități sportive în cuantum de 30 lei, deoarece a părăsit suprafața tehnică. (foto: R.B.)
Citiţi şi: Sănătatea le-a dat 5 celor din Flămânzi. Dărăbănenii l-au salvat pe central de furia oaspeţilor şi se pregătesc pentru nuntă
8:26 pm Duminica, 15 Noiembrie, 2015
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




