Un darabanean joaca fotbal la peste 3000 de km pentru…FC Transilvania „Ii respect pentru ca sunt respectat” FOTO
Un grup de români stabiliţi în capitala Irlandei, Dublin, ne demonstrează încă o dată că pasiunea pentru fotbal nu are graniţe. Printre ei se află şi dărăbăneanul Romeo Şodrîngă, fostul jucător al echipelor CS Darabani şi FC Păltiniş.
FC Transilvania, club condus în prezent de băcăuanul Vasile Berdilă şi care îi are antrenori pe Romică Paraschiv şi Cristi Dumitru, a fost înfiinţat la începutul anilor 2000 şi a câştigat de-a lungul timpului mai multe ligi de amatori din Irlanda precum Leinster Football League, Division 3 Sunday, Premier Division Sunday sau Major Division. În sezonul 2011-2012, FC Transilvania şi-a adjudecat cupa Charlie O’Leary si Dalton Cup, cea mai prestigioasă, după o partidă susţinută pe terenul echipei din Premier League, Shelbourne, acolo unde Steaua a obţinut o remiză (0-0) în preliminariile Ligii Campionilor din 2005.
FC Transilvania are trei echipe, dintre care una de juniori şi alta de old-boys, iar obiectivul clubului în acest sezon este câştigarea Athletic Union League. Principalul sponsor al echipei este Alimentara Românească Blanchardstown. Clubul are în componenţă 5 botoşăneni. În afară de Romeo Şodrîngă, mai evoluează pentru echipa românilor din Dublin, Alex şi Marius Voiniciuc, Bogdan Verenciuc şi Alex Nichifor, foşti fotbalişti în campionatul judeţean botoşănean la echipe precum AS Roma sau Avântul Albeşti. „Romeo a venit de curând în clubul nostru, dar ne-am ataşat de el foarte repede fiind un baiat cu bun simţ, un caracter deosebit. E tehnic şi muncitor şi foarte bun pasator, un câştig mare pentru club” a declarat pentru Darabaneni.ro, preşedintele Vasile Berdilă, căruia prietenii îi spun Liviu.
Romeo Şodrîngă este foarte mulţumit de atmosfera care există la FC Transilvania şi spune că membrii clubului sunt foarte sociabili şi cu bun simţ. „Îi respect pentru că sunt respectat”, ne-a mărturisit dărăbăneanul care lucrează pentru o firmă de top din Dublin, Fyffes, care este cea mai veche marcă de fructe din lume. (L.B.)
Adauga un comentariu
Ultimele articole
Dialog despre istorie, mituri și realitate la Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani

În cadrul manifestărilor dedicate aniversării Unirii Principatelor Române din 1859, Liceul „Dimitrie Cantemir” din Darabani, în parteneriat cu Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, organizează vineri, 23 ianuarie 2026, evenimentul intitulat „Eroi, legende și realități istorice”.Activitatea constă într-un dialog între istorici și elevi de liceu și are ca obiectiv stimularea reflecției critice asupra modului în care trecutul istoric este ... continuare »
ZN 2025 Un festival despre oameni și comunități

Între 31 iulie și 3 august, mii de participanți se vor aduna la Darabani pentru cea de-a 12-a ediție a festivalului Zilele Nordului, un eveniment care a reconfirmat rolul culturii ca motor de coeziune și dezvoltare în regiunea de nord-est a României.Organizat sub sloganul „Rădăcinile cresc”, festivalul va reuni patru zile de muzică live, artă contemporană, tururi tematice, gastronomie locală, sport montan și dezbateri despre viitorul comunităților mici din ... continuare »
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Despre schimbare, utopii și ipocrizie

Duminică, 18 mai, s-a încheiat un ciclu electoral prelungit, după anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. A fost, fără îndoială, anul în care societatea românească a transmis cel mai clar semnal de respingere a partidelor tradiționale. Lipsa reformelor reale, corupția în expansiune, haosul economic și promovarea liderilor incompetenți au împins PSD și PNL către un minim istoric al încrederii publice. Să ratezi de două ori intrarea în turul al ... continuare »
DRUMUL DE LA DARABANI SPRE COTROCENI Simion câștigă, la limită, și turul doi

Pe 18 mai 2025, românii au fost chemați pentru a-și alege președintele, după ce în urma rezultatelor din 5 mai s-au calificat în turul doi Nicușor Dan (independent) și George Simion (AUR). Campania electorală a căpătat uneori forme absurde după ce candidatul AUR a participat doar la o dezbatere electorală cu contracandidatul său deși a promis că va merge la toate televiziunile. Prezența la vot în județele Moldovei a ... continuare »
VEZI cine a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale la Darabani

Pe 4 mai 2025, românii au fost chemați din nou la urne pentru a-și alege președintele, după ce alegerile din toamna anului 2024 au fost anulate. Campania electorală a fost una foarte tensionată și a căpătat uneori accente grotești. Aceasta poate fi una din explicațiile prezenței scăzute la urne, mai ales în județe altădată fruntașe. Prezența la vot în județele Moldovei a fost foarte redusă. La Botoșani s-au ... continuare »
Câteva imagini mai strălucite de la prima ediție a Maratonul Nordului din Botoșani.

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”
Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!




