Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Stelică Strugaru
GLUMĂ TĂTĂ? Un fost deputat dărăbănean vrea din nou în Parlament „Indiferent cine va merge, se va descurca”
Duminica, 25 Septembrie, 2016
Comitetul Judeţean Executiv (CJEX) al PNL a stabilit vineri lista cu 15 liberali care şi-au exprimat intenţia de a candida la alegerile parlamentare din decembrie. Printre aceştia se află şi Stelică Iacob Strugaru, cel care a fost deputat în perioada 2008-2012, şi care i-a cedat locul lui Costel Şoptică în 2012, când USL a câştigat detaşat alegerile. Strugaru a declarat publicaţiei Darabaneni.ro că acesta este un test decisiv pentru el, urmând să stabilească ... continuare »
Ex-deputatul darabanean, Stelica Iacob Strugaru, condamnat pentru conflict de interese
Marti, 25 Noiembrie, 2014
Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (ICCJ), fostul deputat Stelică Iacob Strugaru urmează să aibă un termen de încercare de trei ani. Pe durata termenului de încercare, Strugaru trebuie să se supună mai multor măsuri de supraveghere, respectiv să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, să anunţe dacă îşi schimbă domiciliul şi orice deplasare mai lungă de opt zile. Decizia luată luni de ICCJ nu este ... continuare »
Consultatii oftalmologice gratuite prin intermediul PDL. La Darabani, acestea au avut loc la...discoteca
Joi, 30 Ianuarie, 2014
PDL împreună cu o firmă specializată organizează consultaţii oftalmologice gratuite în mai multe localităţi ale judeţului, printre care şi oraşul Darabani. În urbea de pe malul Prutului, consultaţiile au avut loc în prima zi a campaniei în Subway Club & Lounge, discotecă care aparţine ex-deputatului dărăbănean, Stelică Strugaru. Acţiunea se derulează în această săptămână, de miercuri până sâmbătă, în intervalul orar 9:30-16:00. ... continuare »
Stelica Strugaru a facut din nou show la scrutinul PDL: „Noi am fost rai, da’ buni”
Sambata, 30 Noiembrie, 2013
Stelică Strugaru nu s-a dezminţit nici de această dată şi a făcut spectacol în faţa colegilor de partid. „Multă lume îmi reproşează că vorbesc moldoveneşte. Dar ce, vreţi să vorbesc ca la Bucureşti? Ţurcanu vorbeşte mai frumos…? Şi conduce un judeţ”, a afirmat Stelică Strugaru. În acelaşi stil, fostul parlamentar şi-a declarat sprijinul pentru Cătălin Flutur: „Alt mai bun politician la nivelul judeţului decât Cătălin Flutur nu avem şi altul ... continuare »
Fostul deputat Stelica Strugaru trimis in judecata pentru conflict de interese
Joi, 19 Septembrie, 2013

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat opiniei publice faptul că procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Iacob-Strugaru Stelică sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese. ... continuare »
Stelica Strugaru la intalnirea cu Elena Udrea: „Ori muncim să fim la guvernare, ori ne vedem de treaba noastra acasa” VIDEO
Duminica, 17 Martie, 2013
După ce acum două săptămâni a participat la campania preşedintelui democrat-liberal Vasile Blaga la şefia partidului, sâmbătă, 16 martie, Stelică Strugaru a fost prezent şi la vizita Elenei Udrea la Botoşani, deputata fiind însoţită de fostul prim-ministru Emil Boc şi ex-ministrul de interne, Gabriel Berca. După ce data trecută Strugaru a afirmat că îi acordă votul său lui Blaga la preşedinţia PDL, acum fostul deputat dărăbănean a fost destul de ... continuare »
Strugaru dat pe mana Parchetului pentru ca si-a angajat fiul la cabinetul parlamentar
Joi, 07 Martie, 2013

Angajarea rudelor intră sub incidenţa articolului 2531 din Codul Penal al României: „Fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de munca în ultimii cinci ani sau din ... continuare »
Stelica Strugaru, la Teatrul de Papusi din Botosani: „Sa mor daca am dus din politica un leu acasa” VIDEO
Sambata, 02 Martie, 2013
Ştii ce înseamnă să faci naveta de la Botoşani la Bucureşti pentru câţiva bani? De asta am pierdut alegerile, din cauză că peştele de la coadă se curăţă, dar de la cap se împute. Problema a plecat de la Bucureşti, d-le Blaga, din cauză că n-am ştiu să ne ţinem oamenii aproape. Am mers în luptă cu nişte persoane fizice, noi n-am mers în luptă cu partide. Eu am ţinut mai mult ca la fratele meu, de asta vă votez şi acuma şi ştiu pe ce mână merg. ... continuare »
Soptica si Mihailescu sunt noii parlamentari de Darabani. Popescu este si el in carti
Luni, 10 Decembrie, 2012
Social-liberalii Şerban Mihăilescu şi Costel Şoptică s-au impus braţ la braţ în cursa pentru fotoliile din Parlamentul României. Progresistul Şerban Mihăilescu a adunat pe Colegiul Săveni-Darabani 34.909 voturi, adică un procent de 71, 34%, în timp ce liberalul Costel Şoptică a fost votat de 16.053 dintre alegătorii Colegiului Darabani, acumulând 71,93 % din sufragii. Marele perdant al acestor alegeri este dărăbăneanul Stelică Iacob Strugaru care a acumulat ... continuare »
INTERVIU Stelica Strugaru: „Noi am făcut niste greseli care nu trebuiau făcute: taierea pensiilor si salariilor”
Luni, 26 Noiembrie, 2012
Candidatul Alianţei România Dreaptă la Camera Deputaţilor pe Colegiul Darabani, Stelică Strugaru, a rupt tăcerea, şi în premieră, în cadrul unui interviu pentru Darabaneni.ro, enumeră plusurile şi minusurile primului său mandat de parlamentar. Dărăbăneanul nu exclude renunţarea la viaţa politică şi reîntoarcerea în business, chiar la Fabrica de confecţii din oraş pe care colegul său din ARD, Valentin Făgărăşian, şi-a manifestat intenţia de a o ... continuare »
ARD si-a depus candidaturile pentru Parlament. Strugaru: „Toti avem sanse” GALERIE FOTO
Marti, 30 Octombrie, 2012
Candidaţii ARD în frunte cu preşedintele PDL, Cătălin Flutur, au înmânat flori celor două judecătoare din conducerea BEJ. „Ne-am înscris în această competiţie electorală pentru a stopa minciuna, diletantismul şi amatorismul celor care conduc România şi judeţul Botoşani în momentul de faţă. Ne propunem măcar păstrarea scorului de la alegerile locale, un minim de 30%, şi să scoatem la vot cât mai mulţi botoşăneni ca să reparăm greşeala pe care am ... continuare »
Strugaru si Fagarasian au chefuit la hramul de la Vorniceni FOTO & VIDEO
Sambata, 27 Octombrie, 2012
Conform Botosaneanul.ro, pe la 5 după-amiaza, Căminul Cultural de lângă Primăria Vorniceni a fost luat cu asalt de oameni de toate vârstele, de la copii de ciclul primar, până la pensionari. Cu toţii au fost luaţi în primire de Monica, o prezentatoare TV de la Bucureşti care i-a încins şi la propriu, şi la figurat. „Iulică, uuu, uuu, mai poţi? Mai poţi o dată? Îs copchiii şi nevasta de faţă, că ai mai putea tu, ştiu eu. Eu am venit fără bărbat, da’ ... continuare »
Viitorul Darabani a câștigat Cupa României din regiunea Nord-Est, dar marele învingător este delegatul echipei, Costel Nechifor, care, surprinzător, și-a făcut apariția la meci, direct de la București. Acesta a stat pe banca dărăbănenilor o bună parte din prima repriză a meciului

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”