Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
COMENTARIUL SĂPTĂMÂNII Ce aşteaptă dărăbănenii de la noul primar?

Duminică, 5 iunie, românii au ieșit la vot pentru a confirma sau înlocui administrațiile locale. Campania electorală a fost mai aproape de normalitate ca oricând. Însă, din perspectiva programelor electorale sau al comportamentului candidaților, putem identifica câteva eșecuri lamentabile.
Nu vorbim aici de București, unde votul arată mai „roșu” decât în cele mai sărace zone din Oltenia sau din Moldova, dar și de orașe mari, precum Iașiul, unde alegătorii au votat un candidat care și-a trecut în CV, pe perioada mandatului de interimar, falimentul regiei de transport public. Rezultatele de la nivelul județului Botoșani ar trebui să le dea de gândit atât liberalilor, dar şi socialiștilor deopotrivă. În primul rând, în multe cazuri, precum Darabani sau chiar municipiul Botoșani avem un vot de sancționare. În ambele situații vorbim de eșecul guvernării social-democrate. Prea multă propagandă, prea multă infatuare, prea multă obediență, prea puține rezultate. Au trecut vremurile când puteai câștiga o primărie cu doi kilometri de asfalt și pozându-te cu o doamnă senator. Perdanții zilei de 5 iunie, indiferent de culoarea lor politică, trebuie să înțeleagă faptul că aroganța și lipsa de dialog cu societatea civilă, oricât de favorabilă sau ostilă ar fi ea, este rețeta perfectă pentru eșec. Oamenii au devenit mai atenți la comportamentul aleșilor, și mai sensibili la abuzurile acestora, sau la lipsa de respect față de comunitate.
Rezultatele votului de duminică reflectă faptul că unii candidați pur și simplu nu au înțeles, că electoratul este într-o rapidă și continuă schimbare. Mijloacele de informare permit alegătorilor să urmărească mai atenți activitatea aleșilor. Chiar dacă asfaltul proaspăt din fața porții l-a scăpat de praf și de reparațiile la mașină, omul de astăzi poate să dea un click pe site-ul primăriei și să vadă cât de transparent a fost realizată investiția. Dacă o să găsească acolo detalii despre licitații, contracte, finanțare, termene de execuție, sigur își va da votul primarului în funcție. În schimb, dacă va găsi pagina goală, în mod cert se va duce la urne și va sancționa populismul, lipsa de transparență și de ce nu, o posibilă tentativă de fraudă.
Primarii aleși pentru prima dată într-o astfel de funcție, vin pe un fond de popularitate și speranțe pe care le va fi greu să-l gestioneze. Așteptările sunt mari de la ei. În primul rând, oamenii așteaptă ca greșelile vechii administrații să nu se mai repete. Din acest motiv, pentru a nu lăsa loc acuzelor și zvonurilor, cel mai bine ar fi ca ei să comande audituri interne, pentru a arăta clar oamenilor care era situația în primărie când au preluat mandatul. În caz contrar, vor plăti pentru toate greșelile foștilor edili. Oamenii vor să vadă ce se întâmplă cu banii lor, iar informații despre achizițiile publice, contracte, investiții sau licitații trebuie să se regăsească pe paginile oricărui site de primărie. Nimeni nu crede că de pe 6 iunie 2016 în județul Botoșani sau la Darabani va scădea brusc rata șomajului iar localnicii plecați în străinătate se vor întoarce pentru a investi acasă. Credem în schimb, că instituția primarului trebuie să-și ia rolul în serios, edilul să fie mai fidel comunității decât partidului, să fie deschis spre colaborare cu societatea civilă și să nu piardă contactul cu realitatea.
Ce așteaptă dărăbănenii de la noul primar? În primul rând să răspundă la telefon, ori să-și angajeze un purtător de cuvânt capabil, care să comunice la orice oră din zi și din noapte cu presa sau cu cei interesați despre activitatea edilului; mai multă siguranță; mai puțini oameni din echipa sa prin cârciumi; mai multă transparență; mai puțin fast (banii cheltuiți cu sfințirea drumurilor puteau fi folosiți pentru vopsirea gardului cimitirului din oraș deoarece inscripția „Pace vouă” nu se mai vede); mai multă eficiență în activitatea funcționarilor; să renunțe la mașina de serviciu (șeful corpului de control al primului ministru a făcut-o deja); să sprijine inițiativele tinerilor; distribuția investițiilor în școli să fie făcută pe principiul performanțelor cadrelor didactice și a elevilor, nu după culoarea politică a directorului. Pentru a rezuma, oamenii așteaptă altceva. Ce trebuie să învețe noul primar după ziua de 5 iunie? Nu că are popularitate, ci faptul că oamenii au învățat să sancționeze derapajele. (Alexandru D. AIOANEI)
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Evenimentul este organizat în colaborare cu Consiliului Elevilor de la Liceul ”Dimitrie Cantemir” din Darabani. ”Este foarte important să fim conștienți și responsabili de faptul că natura înseamnă viață și sănătate. Toți cei care iubesc sportul, natura și au un spirit tânăr, sunt așteptați duminică 22 aprilie de la ora 11 În Poiana Teioasa. Este și un semnal de alarmă în același timp, ca acest obicei de a arunca gunoaie în natură să ... continuare »

Două organizații civice din Iași, „Moldova vrea Autostradă” și „Împreună pentru A8”, în colaborare cu parteneri din mediul de afaceri și din mass media, vor organiza pe 19 mai 2018 un marș motorizat către București. Evenimentul se înscrie într-o serie întreagă de alte acțiuni, a căror menire este de a pune problema necesității investițiilor în infrastructură și în această parte a țării. Potrivit organizatorilor scopul acțiunii este acela de a ... continuare »

Maratonul Nordului dă start unei noi curse: e vorba despre competiția de alergare trail, deschisă oricărui alergător profesionist sau amator din țară și străinătate. Crosul Nordului Teioasa Trail va avea loc în 2 septembrie în Nordul extrem al României și cuprinde trei probe: cros trail 10 kilometri, cros trail 5 kilometri și family run 2 kilometri. Inițiativa își propune să promoveze nordul țării, frumusețile lui și ... continuare »

Caravana SMURD “Fii pregătit!” de instruire a populaţiei pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă va ajunge, pentru a treia oară în județul Botoşani, în perioada 21 – 23 aprilie, iar în prima zi, respectiv 21 aprilie, centrul de formare mobil va fi prezent în cel mai nordic oraș al țării, Darabani. Acesta va fi amplasat în fața Casei de Cultură “Theodor Balș”, lângă Primăria orașului. Activitățile se vor desfășura ... continuare »

Fac haz de necaz și sunt foarte buni la asta. "Toți se sperie când aud că trebuie să vină la Darabani. Bine, și au dreptate. Păi l-au trimis acum ceva vreme pe un observator din Maramureș, Baia Mare. Nu înțeleg de ce l-au trimis, cred că au vrut să îl pedepsească, să se lase de observare! A plecat omul de-aici înjurând!". Cel care se amuză e Constantin Gheorghiță, directorul sportiv. El ne-a deschis larg porțile pe care scrie CS Darabani și s-a luat la ... continuare »