ACUM 21 DE ANI… „Revoluţia din 1989 mi-a lăsat un gust amar”

Petr3 Constantin Mesler, Constantin Creţu şi Constantin „Dorin” Păduche (foto stânga)…Cei trei au în comun prenumele „Constantin”, au participat la evenimentele din Decembrie 1989 şi nu în ultimul rând, îi caracterizează un bun simţ ieşit din comun. Din păcate, Petre Constantin Mesler nu mai este printre noi, iar Darabaneni.ro a discutat cu ceilalţi doi dărăbăneni, care au participat la Revoluţia din Decembrie 1989. Imediat după ce focul Revoluţiei s-a aprins la Timişoara, Constantin Creţu (foto jos), caporal la o unitate militară din Chiajna, este detaşat în clădirea CC al fostului PCR. Peste patru zile va ajunge în aceeaşi locaţie şi „Dorin” Păduche, component al unei unităţi militare din Regimentul de Gardă. Pe 20 decembrie se declanşase alarma de război, două zile mai târziu se sinucide gen. Milea, iar comanda armatei române este preluată de gen. Guşă. „Dorin” îl întâlneşte în timpul acestor evenimente şi pe locotenenetul Mesler din Hudeşti, care aflând că sunt vecini, se oferă să-i acorde o permisie, de care dărăbăneanul nu "profită".

„Băieţi, cine vor muri? Noi sau ei?”

„Dorin” îşi sună mama în seara zilei de 22. Nu ştia exact dacă ultimul cuvânt pe care i-l va adresa este „La revedere!” sau „Adio!”. La câteva secunde după ce a pus telefonul în furcă, aparatul este ciuruit de gloanţe, iar bucăţi din telefon îl rănesc la gât pe un civil din apropierea lui „Dorin”. Se declanşase deja infernul în capitala ţării. În data de 23 decembrie, „Dorin” Păduche asistă la moartea camaradului său, Cornel Gavrilov, o stradă din Tulcea purtând astăzi numele eroului-martir al Revoluţiei. Deasemeni, instructorului său sportiv îi explodează un glonţ „dum-dum”, în genunchi şi va reveni pe poarta unităţii militare fără un picior. În dimineaţa aceleiaşi zile, la ora 4:30, Constantin Creţu este surprins de o rafală de foc, care îi sfârtecă braţul stâng, gloanţele ricoşând şi în piciorul drept. Are totuşi noroc, deoarece o maşină sosise acolo pentru a transporta un alt rănit foarte grav, care s-a stins, până la urmă. Întrebarea-ordin(„Cine vor muri? Noi sau ei?”) a maiorului trupelor de Securitate era să-şi găsească răspunsul şi în cazul lui Constantin Creţu. Este transportat în primă instanţă la Spitalul „Colentina”, apoi la „Victor Babeş” şi la Spitalul Militar Central. Este operat după şase luni de zile de chin.

„Dorin, să nu mă împuşti!”

În ajunul Crăciunului, în timpul procesului familiei Ceauşescu, compania lui „Dorin” Păduche imobilizează un pluton de soldaţi din trupele de Securitate. În timp ce „inamicii” erau legaţi la mâini şi la picioare, unul dintre ei exclamă: „Dorin, să nu mă împuşti!”. Acesta a tresărit, pentru că doar apropiaţii îi spun „Dorin”, numele său real din buletin fiind Constantin. Era vocea lui Dorel Gucianu, prieten din copilărie al lui „Dorin”. S-a grăbit să-şi elibereze prietenul şi s-a ales cu un pistol la tâmplă. S-a dovedit până la urmă că trupa de „securişti” nu reprezinta nici un pericol şi au fost eliberaţi. Constantin Creţu a fost căutat o lună de zile de către colegii săi de la unitatea militară, prin toate morgile din Bucureşti. Cu ajutorul unui aparţinător influent din spital, reuşeşte la o lună de zile după ce a fost rănit, să trimită o telegramă(foto sus) părinţilor, în care erau informaţi că fiul lor a fost rănit, dar este în viaţă. Tot în această perioadă, „Dorin” este mult mai norocos, pentru că primeşte vizita părinţilor săi, pe care îi cazează în primă instanţă în camera orologiilor dictatorului. Are privilegiul de a vedea toate cadourile primite de familia Ceauşescu de la preşedinţii de ţară de pe mapanond. În momentul în care a fost deschis seiful dictatorului, au căzut plicurile cu salariile dictatorului comunist. Fiecare plic conţinea câte 24.000 lei. S-au făcut şi prostioare cu tablouri foarte valoroase, o bere ajungând să fie evaluată, la un moment dat, la câteva mii de dolari. „Dorin” a fost detaşat ulterior la paza Palatului Victoria, fiind urmat în acel loc de regimentul de paraşutişti, din care făcea parte şi dărăbăneanul Liviu Gheorghiciuc.

Adevăraţii şi falşii revoluţionari
După încheierea Revoluţiei, au apărut „revoluţionari” ca ciupercile după ploaie. Unii impostori, care nu au văzut Revoluţia nici la televizor, au profitat şi s-au ales cu câştiguri materiale substanţiale. „Dorin” ne mărturiseşte o întâmplare hazlie în care locotenentul Adam este lovit accidental de un raft de cărţi şi va fi declarat ulterior erou al Revoluţiei. „Au murit cei mai buni oameni inutil, pentru ca astăzi, alţii să profite. Acele evenimente pot fi catalogate oricum, dar nu Revoluţie. Eu am rămas cu un gust amar”, ne-a declarat „Dorin” Păduche. I s-a oferit carnet de revoluţionar, dar a refuzat. Nu-şi dorea decât să ajungă întreg acasă. Constantin Creţu pare marcat şi în prezent de acele evenimente. Pentru el, coşmarul nu s-a terminat în ianuarie 1990. A continuat, până anul acesta, datorită birocraţiei de la noi. Peste cinci ani a realizat că i se cuvin anumite drepturi şi doar la zece ani de la Revoluţie a primit certificatul de revoluţionar(foto sus), la intervenţia senatorului Gheorghe Avram. Anul acesta a fost la un pas să i se retragă acest drept(n.r.: mâna nu i-a trecut nici până în prezent). Au urmat drumuri interminabile şi costisitoare la Bucureşti, la fiecare şase luni de zile şi multiple audienţe la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor. A bătut la uşa oamenilor politici şi  la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor. A fost la un pas să rămână fără nici un rezultat. Doar insistenţa sa a făcut ca acest drept minim, care i se cuvine pe deplin, să i se acorde şi în prezent. Până data viitoare…când legea va fi din nou modificată.(L.B.)
  

Adauga un comentariu