Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
INTERVIU Serban Mihailescu: „Nu te poti opri ca ai facut 16 km de asfalt”

După ce a fost prezent vineri, 15.11.2013, la masa discuţiilor organizată de Instituţia Prefectului, alături de alţi parlamentari precum liberalul Costel Şoptică, dar şi de reprezentanţi ai patronatelor plus mai mulţi lideri sindicali, senatorul UNPR a plecat spre Darabani, dar s-a oprit la Dorohoi, parlamentarul menţionând că nu a mai ajuns în urbea de pe malul Prutului, deoarece primarul Corneliu Aroşoaie nu era în localitate. Mihăilescu a confirmat că el are principalul merit în asfaltarea DN 29A, care traversează oraşul Darabani,şi spune că nu se va opri aici. În opinia senatorului, Casa de Cultură „Theodor Balş” din Darabani are şanse mari să fie acceptată în cadrul unui program de renovare şi reabilitare alături de Căminul Cultural din Havârna. În schimb, Mihăilescu este reticent în ce priveşte finanţarea proiectului autorităţilor locale privind modernizarea arterelor secundare ale oraşului şi dezvoltarea reţelei de apă şi canalizare.
După întâlnirea privind legea dialogului social de la Botoşani, aţi continuat discuţiile şi la Darabani? Care sunt acum iniţiativele d-voastră legislative, respectiv proiectele care privesc zona oraşului Darabani?
Am fost doar până la Dorohoi deoarece Corneliu Aroşoaie nu era în Darabani şi m-am întâlnit doar cu Costel Nazare. Ieri am avut o întâlnire destul de mare la Botoşani în cadrul dialogului social (foto jos: botosaneanul) şi le-am spus şi acolo. Eu nu discut doar de Darabani ci de toată zona aceasta de nord. Cel mai important proiect la care lucrăm acum este cel legat de punctele de trecere a frontierei. Prima chestiune este să încercăm să desluşim treaba cu vămilie. Chiar dacă judeţul are trei puncte vamale (Stânca-Costeşti, Rădăuţi-Prut şi Racovăţ), nici unul nu funcţionează cum trebuie. Este nevoie de colaborare în acest sens pentru că ele sunt aruncate de la unul la altul. Ele apar ca fiind ale Consiliului Judeţean (CJ) şi dacă întrebăm la CJ ei au, nu ştiu ce, investiţia, dar nu au operaţiunea şi atunci ne te poţi înţelege cu nimeni. Am hotărât toţi parlamentarii de la PSD şi UNPR să ne ocupăm serios de treaba asta, deoarece zona este foarte mult afectată deoarece aceste puncte de trecere ale frontierei nu funcţionează cum trebuie.
Ce se mai aude de proiectul privind reabilitarea singurului drum naţional de pământ din România, cel care leagă Rădăuţi-Prut de Manoleasa?
Vom încercăm să continuăm programul pentru DN 24C. Am început bine anul ăsta, dar din păcate s-au făcut schimbări la nivelul CNADNR. S-a făcut acolo o calibrare dar, nemaifiind foarte clar sprijinul acordat acestei zone, va trebui să facem eforturi suplimentare.
Înţelegem că regretaţi profund schimbarea lui Mircea Pop de la şefia CNADNR.
Nu vreau să pară lucrurile mai rele decât sunt, dar ne vom descurca şi în noile condiţii. Schimbarea şefilor de la CNADNR nu depinde de Parlament. Fostul şef al CNADNR ne-a ajutat foarte mult deoarece am reuşit să punem peste 50 km de asfalt în judeţul Botoşani, iar acum nu mai avem cu cine vorbi.

Este adevărat că principalul merit vă aparţine în asfaltarea DN 29 A? Aveţi apariţii destul de discrete în zonă, dar se spune că primarii de aici fac coadă la uşa biroului d-voastră de la Bucureşti.
E adevărat, asfaltarea DN 29A e o realizare, dar trebuie să continui. Nu te poţi opri că ai făcut 16 km de asfalt. E foarte bine că au apelat primarii la mine deoarece am rezolvat multe probleme, şi în ultima perioadă am acordat o atenţie deosebită proiectelor europene. Sunt în curs de aprobare mai multe programe POSDRU. Unele sunt în fază avansată de evaluare, iar altele în stadiul de discuţii şi pe program transfrontalier sau pe agricultură. Prefer să le facem aşa cum a fost cu spitalul şi cu asfaltarea şi apoi să ne lăudăm.
Care sunt problemele de interes local pentru care a apelat ultima dată la d-voastră primarul Corneliu Aroşoaie?
Este vorba de programul de renovare şi reabilitare a Casei de Cultură „Theodor Balş” şi mai ales cu un proiect foarte ambiţios de modernizare a străzilor din interiorul oraşului şi a dezvoltării reţelei de apă, dar acestea sunt din fonduri bugetare şi sunt destul de reticent că se vor aloca bani în acest sens. Cum noi nu i-am obişnuit ca oraşul Darabani să fie vreo prioritate a conducerii judeţului, nu cred decât în măsura în care vom reuşi să atragem fonduri europene. Bani la Guvern nu vor fi, dar îl voi fi sprijini pe domnul primar pentru aceste două solicitări privind străzile interioare. Sper să se dea şi să fim prevăzuţi şi noi cu o sumă rezonabilă în cadrul alocărilor pe 2014. Renovarea Casei de Cultură „Theodor Balş” este în curs de finalizare şi face parte dintr-un program guvernamental unde suntem prevăzuţi cu două cămine: cel de la Darabani şi unul de la Havârna.
Cât timp vor mai rezista Parchetul şi Judecătoria la Darabani?
Dacă-şi organizează treaba, dacă îşi îmbunătăţesc activitatea conform normelor actuale, aşteptăm acum şi va fi foarte delicat intrarea în vigoare a noului Cod Penal, noi parlamentarii vom fi absolut împotriva oricărei prorogări a termenului prevăzut, adică să mai amâne pe diverse motive, atunci Judecătoria şi Parchetul nu vor avea probleme deosebite. (L.B.)
Adauga un comentariu
Ultimele articole

„În cel mai scurt timp va trebui să informăm Transgaz cu privire la nivelul de cerere din partea localităților și a consumatorilor finali. Mai exact, cât de mulți consumatori (locuințe, instituții) doresc să se racordeze la rețeaua de gaze naturale. Este nevoie de această informație esențială pentru documentația tehnico-economică care va sta la baza proiectului propriu-zis. Cu surprindere, și multă responsabilitate, vă pot spune că în 2023 magistrala de ... continuare »

Prima săptămână de școală online din luna ianuarie a inclus și Ziua Culturii Naționale, 15 ianuarie, ziua în care s-a născut marele poet Mihai Eminescu. Pe parcursul acestei săptămâni, elevii claselor V – VIII de la Școala Gimnazială Nr. 1 Rădăuți-Prut, coordonați de d-na prof. Covaș Simona, elevii claselor a II-a și a IV-a de la Școala Primară Rădăuț-Prut, coordonați de d-na învățătoare Matei –Popescu Luminița, precum și elevii claselor I și ... continuare »

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri, ambii de 24 de ani din comuna Hudești, cercetați sub aspectul comiterii infracțiinii de contrabandă în formă asimilată, se arată într-un comunicat al IPJ Botoșani emis week-endul trecut. În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că aceștia, la data de de 16 ianuarie 2021, au fost depistați in trafic, pe strada 1 ... continuare »

Ștefan Teișanu a fost ales alături de alți doi clujeni implicați în activități culturale, este vorba despre Marton Balogh și Cristian Hordilă. Ultimul este manager al Festivalului de Film Transilvania. Consiliul Economic și Social (CES) din România este un organism instituțional consultativ al Parlamentului și al Guvernului. Acest for constituțional ar trebui să fie un loc de reprezentare, dialog și dezbatere al partenerilor sociali și societății civile ... continuare »

Asociația Nord și-a propus în 2019 derularea unui proiect care prevedea reconstrucția primei școli sătești din Moldova, înființată de hatmanul Theodor C. Balș la 1841. Clădirea, astăzi dispărută, a fost un monument de o valoare extraordinară pentru Darabani și în general pentru nordul județului Botoșani. S-au alăturat acestui demers mai multe organizații, instituții și personalități locale, printre care amintim Ordinului Arhitecților din România, ... continuare »
Când veniți la supermarketul din Botoșani, să aveți grijă să nu luați mașina în locul coșului pentru cumpărături!