Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

PANARAMA CS SANATATEA DARABANI-AVANTUL ALBESTI 1-1 Singur impotriva tuturor GALERIE FOTO


Dărăbănenii au încheiat la egalitate meciul cu echipa lui Brăduţu Braşoveanu, după o partidă tensionată în care eroul negativ a fost centralul Ionel Tănase, care a reuşit să enerveze pe toată lumea. Antrenorul Victor Găluşcă i-a transmis, la final, arbitrului să-şi cumpere lumânări din baremul pe arbitraj. La plecare, brigada de arbitri a fost condusă de poliţiştii locali până la maşină.

Puţinii dărăbăneni care au asistat la partidă au văzut un fotbal încâlcit, meciul fiind fragmentat şi de unele decizii cel puţin hilare ale „fluieraşilor” botoşăneni. În două minute s-au marcat două goluri. În restul timpului, aproape toată lumea l-a înjurat pe Tănase & CO. La partidă a asistat şi primarul Corneliu Aroşoaie, însoţit de pleiada de consilieri PSD, mai vechi sau mai noi. Dănuţ Hrimiuc şi Marin Cimpoi (foto dreapta) au plecat de la meci după 10 minute, dar s-au întors…şi nu cu mâna goală. Chiar şi observatorul Ioan Brânzei a fost invitat la o mică gustare în mansarda oficială a gazdelor.

Ionuţ Guceanu ridică un „zmeu” în minutul 15 şi deschiderea scorului se amână, iar Brăduţu aplaudă gestul fair-play al lui Mihai Vatavu, în momentul în care un jucător al oaspeţilor a fost faultat. Banca gazdelor contestă vehement deciziile lui Tănase, iar centralul se hotărăşte să facă o mică şedinţă cu dărăbănenii, dar nu a fost cea mai inspirată decizie. „Îţi baţi joc de noi?” l-a întrebat pe arbitru antrenorul Victor Găluşcă. După jumătate de oră de joc, Braşoveanu află cum îl cheamă pe un jucător de-al său, căruia îi transmite că până la finalul partidei va învăţa să bată un aut de margine. Răzvan Cărăbuş, din cădere, ratează incredibil, iar Florin Eşanu trimite şi el un şut telefonat, direct în braţele portarului Pricop.



La pauza partidei, cu acordul observatorului Ioan Brânzei, reprezentantul mass-media solicită arbitrului Tănase foile de joc pentru a nota numele celor care ar trebui să fie actorii principali ai unui meci de fotbal: jucătorii, dar s-a lovit de refuzul centralului. „Vii la urmă…Nu contează el (n.r.-observatorul), eu hotărăsc” a spus arogant, Tănase. Poate cea mai hilară fază a partidei a fost în momentul în care Alin Andruş scapă un balon în partea dreaptă a porţii sale, dar cornerul s-a executat din partea stângă. Brăduţu strigă şi el la Tănase: „Nici dacă-i rupe piciorul, nu fluieri, nu?”. În două minute ('67 şi '69) s-a decis soarta partidei, după două greşeli în apărare, când Florin Eşanu, respectiv Remus Patache punctează. În rest, spectatori, jucători, antrenori şi oficiali au avut „meci” cu arbitrii.



„Să-ţi iei lumânări de banii primiţi”
 


Din „Panaramă” nu este scos Tănase de către delegatul oaspeţilor, Brăduţu fiind aproape să-l lovească peste cartonaşul galben pe care centralul i l-a arătat lui Emil Sava. Fotbalistul îi transmite asistentului Amadeus Dănilă: „Aţi stricat meciul”. „Panaramă, la ce meci te uiţi? Cel de aseară?” îl întreabă pe Tănase un alt jucător al Albeştiului. Gheorghiţă Constantin exclamă şi el: „Ce-a fost Tănase?”. Răspunsul a venit de la Brăduţu: „Numai el ştie”, dar delegatul oaspeţilor i-a atras atenţia oficialului dărăbănean ca un jucător al gazdelor să nu mai faulteze. „Şi-aşa avem trei proşti aici”, a spus ironic Braşoveanu.
 
Fair-play, jucătorii celor două echipe şi-au strâns mâna la final, iar unii dintre ei au făcut chiar poze. Directorul sportiv al dărăbănenilor a intrat la final în vestiarul arbitrilor, dar a ieşit tunând şi fulgerând, afirmând că a fost provocat de Tănase. „Să-ţi iei lumânări de banii primiţi” i-a transmis centralului, antrenorul Găluşcă, care a mai afirmat despre arbitru că a sfidat pe toată lumea. Poliţiştii locali au stat de pază tot timpul în faţa vestiarului arbitrilor, oamenii legii conducându-i pe arbitri şi observator, la plecare, până la maşină.

Click pe prima fotografie pentru a viziona aproape 40 de fotografii de la meci
 



Te-ar mai putea interesa si:  Victor GăluşcăBradutu BrasoveanuCS Sanatatea DarabaniAvantul AlbestiIonel Tanase
6:21 pm Sambata, 01 Noiembrie, 2014

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Mănăstirea ”Sfânta Treime” din Eșanca (Darabani), în culori sfinte.

Sondaj
Credeți că după alegerile de anul acesta, dărăbănenii vor trăi mai bine?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare