Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!

" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Dorin Dobrincu: „Avem nevoie de oameni cu viziune, competenţă şi curaj… de a face ceea ce trebuie să faci”

După ce a început efectiv campania electorală, la Botoşani, cu unul dintre cei mai valoroşi români, dărăbăneanul Leon Dănăilă, PNL încheie campania electorală cu doi intelectuali din învăţământul românesc: istoricul dărăbănean Dorin Dobrincu şi profesorul botoşănean Artur Bălăucă. În cadrul conferinţei de presă organizate miercuri, 7 decembrie, sub egida „PNL susţine educaţia”, deputatul Costel Şoptică, candidat la Senatul României, a concluzionat că învăţământul trebuie reformat din temelii.
Dorin Dobrincu a vorbit despre problemele din învăţământul românesc, subliniind faptul că acestea trebuie discutate nu numai în campanie electorală.
„Perspectiva mea asupra situaţiei învăţământului este, mai degrabă, una critică. Cred că….învăţământul este supralegiferat…ceea ce observăm în ultimii ani, s-a ajuns la, practic, reformarea reformei… Legea actuală a învăţământului are 365 de articole cu, cred că, peste 100 de amendamente. O altă problemă, în opinia mea, este centralismul. Asta se întâlneşte în tot statul român, aproape toate deciziile se iau la centru…Un sistem centralizat este o idee proastă şi cred că de aici decurge inclusiv formalismul. Adică foarte multe lucruri trebuie bifate. Suntem şi în educaţie, aşa cum suntem în mult alte domenii, în faţa unei realităţi construită în bună măsură din hârtii” a declarat Dorin Dobrincu, care a mai afirmat că nu toate disciplinele pot fi puse pe acelaşi plan:
„Eu sunt istoric, dar nu pot să nu văd că sunt discipline care au un rol mult mai important pentru a clădi alte lucruri, de aceea cred că este necesar a constitui o ierarhie a disciplinelor” a spus Dobrincu.
„Vrem să transmitem cunoştinţe sau vrem să transmitem valori?”
Dorin Dobrincu le-a mai vorbit celor prezenţi despre selecţia extrem de brutală şi hipercompetiţia din învăţământul actual care ar putea să-i traumatizeze pe unii copii. Foştii elevi ai profesorului Bălăucă înţeleg cel mai bine aceste lucruri. Istoricul dărăbănean a mai afirmat că: „Şcoala românească este supraestimată” deoarece: „Aşteptăm de la şcoală să rezolve toate problemele societăţii. Învăţământul are o miză pe termen lung…Educaţia a fost mereu în schimbare. Nu am avut continuitate. Pot aduce o rezolvare, în timp, oameni cu viziune, competenţă şi curaj…de a face ceea ce trebuie să faci” a afirmat Dobrincu, care a vorbit şi despre fostul preşedinte PSD, Victor Ponta, „un plagiator vizibil, în limbajul liceenilor, de pe Marte”
„Niciodată nu-i prea târziu să inviţi oameni specialişti în domeniu, care au o experienţă foarte mare în spate, pe care să-i consulţi, şi în urma acelor consultări să ajungi la concluzii fezabile care pot fi aplicate în societate… Trebuie să refacem totul, aproape din temelii” a conchis Costel Şoptică, candidatul PNL la Senatul României, de profesie profesor de fizică. (foto: Botoşani Online)
Citiţi şi: EXCLUSIV Dorin Dobrincu, istoricul din „centrul Universului”
Adauga un comentariu
Ultimele articole

Teioasa Trail a ajuns deja la cea de-a V-a ediție. 152 de concurenți din România, R. Moldova și Olanda s-au aliniat la startul competiției din acest an, cel mai mic dintre ei având doar 2 ani. Concursurile de cross 6 și 12 km, semimaraton de 20 km și Family au parcurs zonele pitorești din Teioasa, deliciul asistenței făcând competiția la care au participat cei mici. Toată lumea a fost câștigătoare la acest concurs. Cei care au urca ... continuare »

A noua dintre cele 25 de ediții ale Zilelor Nordului anunțate de către organizatori începe vineri, 12 august, în Darabani, cel mai nordic oraș din România. Programul festivalului a fost publicat azi pe www.zilelenordului.ro. Între cele peste 40 de evenimente ale ediției se numără concertul Vița de Vie, claca pentru reconstrucția celei mai vechi școli sătești de stat din Moldova, lansarea de carte și dialogul cu scriitorul Matei Vișniec, competițiile sportive din ... continuare »

Proiectul intitulat "DESTINE SCHIMBATE - cursuri IT pentru creşterea angajabilităţii tinerilor din rural din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui" este o inițiativă menită să contribuie la reducerea decalajelor dintre oportunitățile pe care le au elevii din mediul rural și cel urban. De asemenea, unul din obiective este creșterea incluziunii tinerilor într-o piață a muncii modernă și aflată într-o dinamică permanentă. Cursurile de Testing se vor desfășura ... continuare »

Festivalul Zilele Nordului a ajuns la a noua ediție, iar organizatorii promit că în acest an seria de evenimente se va ridica la nivelul impus de edițiile anterioare. Programul festivalului respectă structura tradițională: concerte, excursii, tururi ghidate, ateliere și dezbateri, spectacole de teatru, proiecții de filme, expoziții și instalații, competiții sportive de Trail și MTB. La acestea se adaugă prima ediție a Campionatului Mondial de Borș Moldovenesc și ... continuare »

Fotbalul trebuie să unească oamenii, chiar dacă nu a fost întotdeauna așa. Acum aproape 20 de ani am cunoscut un om discret, mereu cu zâmbetul pe buze, extrem de amabil și cu un respect ieșit din comun. Și așa este și astăzi. Este vorba de Costel Nechifor, fostul fundaș al Sănătății, ulterior delegat al echipei de fotbal a orașului Darabani. Și Costel a fost aproape de fotbalul dărăbănean, nu numai la bine, dar mai ales la greu. Ne-am bucurat împreună la ... continuare »
Viitorul Darabani a câștigat Cupa României din regiunea Nord-Est, dar marele învingător este delegatul echipei, Costel Nechifor, care, surprinzător, și-a făcut apariția la meci, direct de la București. Acesta a stat pe banca dărăbănenilor o bună parte din prima repriză a meciului

Dărăbănenii se pot mândri cu încă un academician ”Gândul și sufletul meu se leagă…”