Vremea
Calendar Ortodox
Carte de Oaspeti

Daca doriti sa va spuneti parerea despre acest site, despre continutul sau, sau despre un subiect care va preocupa, nu ezitati sa ne lasati un mesaj in cartea de oaspeti!


Editorial
În 17 iulie Darabaneni.ro a împlinit 11 ani cu bune şi cu rele. Orice drum are un început, dar şi un sfârşit. Dumnevoastră, cititorii, dar mai ales Dumnezeu ne va îndruma calea în continuare. Tânăr și entuziast fiind, ai p... Darabaneni.ro…Cui mai folosesc astăzi?
" href="social/6-ani-de-darabaneni-roa-cui-mai-folosesc-astazi/">continuare
Horoscop
 

Sute de credinciosi la slujba oficiată de PS Calinic Botosaneanul la Horodistea GALERIE FOTO



Duminică, 21 iulie 2013, la Biserica cu hramul „Sfânta Treime” din satul Crăiniceni-Horodiștea, localitatea natală a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, a avut loc o slujbă deosebită care a marcat 100 de ani de la nașterea Sfântului
.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. La finalul Liturghiei au fost sfințite un Paraclis în curtea bisericii ridicat de primarul comunei Costel Romanescu și casa de prăznuire. În cadru ceremoniei au fost acordate nouă diplome familiilor care au ajutat la ridicarea Paraclisului, a casei de prăznuire și celor care au oferit suport pentru masa oferită pelerinilor. La final, protopopul de Darabani, pr. Constantin Pînzaru și preotul paroh Ioan Vasile Şuşu au evocat atât viața Sfântului Ioan Iacob Hozevitul cât și istoria localității. La slujbă au participat un număr mare de credincioși, aproximativ 300,  nu doar din Horodiștea ci și din localitățile din jur.





Preasfinția voastră, multe probleme au fost la noi până am reușit să facem toate acestea care să văd, multe frământări, multe ispite, multe încercări. Dar toate acestea astăzi s-au spulberat. Astăzi Preasfințitul ne-a deschis ușa și toate greutățile s-au spulberat. Prin venirea Preasființiei sale la noi, prin binecuvântarea sa ne-a făcut un dar deosebit, pe care noi trebuie să-l păstrăm în suflet. Vreau să mulțumesc din toată inima tuturor care au primit distincții de învredniciți. Dumnezeu să le dăruiască sănătate tuturor care au contribuit într-un fel sau altul la organizarea acestui eveniment și nu doar celor care au primit diplome. Mulțumim Preasființiei sale, preacucernicului părinte protopop și tuturor părinților care au răspuns invitației și au fost alături de noi”, a spus în cuvântul de mulțumire pr. Ioan Vasile Şuşu. (Alexandru D. AIOANEI)

Click pe prima fotografie pentru a viziona Galeria foto




Te-ar mai putea interesa si:  Horodişteapr. Constantin Pînzariupr. Ioan SusuPS Calinic Botosaneanul
11:12 pm , 21 Iulie, 2013

Postarea comentariilor presupune implicit crearea unui cont de facebook. Sunt interzise postarile multiple ale aceluiasi mesaj (spam) si orice forma de reclama in cadrul comentariilor. Nu sunt permise mesajele cu tenta antisociala, cu caracter xenofob sau rasist, mesajele obscene si injuriile. Va rugam nu deviati de la subiect, nu lansati atacuri la persoana autorului (autorilor) articolelor sau injurii la adresa cititorilor care comenteaza. Sunt interzise comentariile care incita la actiuni ilegale, precum si cele care contin amenintari sau violeaza intimitatea si viata privata a cuiva. Utilizatorul este singurul responsabil de continutul mesajelor si isi asuma consecintele in cazul unor actiuni in justitie. Administratorul acestui site isi rezerva dreptul de a radia comentariile care nu respecta regulile de mai sus si de a restrictiona accesul utilizatorului respectiv pe site. Publicatia Darabaneni.ro nu raspunde pentru opiniile postate in cadrul comentariilor, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.


Adauga un comentariu

Poza saptamanii

Copii adorabili, momente emoționante la Teioasa Trail.

Sondaj
Vă vaccinați împotriva coronavirusului?

   
   
   
   

Slideshow
Stiri nationale si internationale
Clipul saptamanii
Toate drepturile rezervate | Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site(fotografii sau texte) se pedepseste conform legilor in vigoare